Lumea de Dincolo

trecerea la moarte
lumea de dincolo

Unde începe Aici și unde se termină pentru ca să înceapă acel Dincolo? Așa cum v-am promis ieri în articolul bunătatea ca reflex necondiționat.

Timpul și spațiul sunt dimensiuni ale Universului și, ca dimensiuni, preexistă integral deopotrivă… Așa cum avem înălțimea, lățimea, lungimea, și a patra dimensiune Timpul, avem însă și dimensiunea Spirituală… a cincea! SE presupune că ar fi încă multe alte dimensiuni pe care nu le percepem încă…

murim fraților
luntrea lui caron

”Părerea matematicienilor şi fizicienilor cu privire la problematica existenţei unor dimensiuni în afara posibilităţilor umane de percepţie a lumii s-a modificat foarte mult în ultimii ani, mai ales datorită dificultăţilor de a crea modele care să descrie în mod unitar Universul în care trăim. Întrucât matematica a oferit întotdeauna soluţii elegante unor probleme aparent de nerezolvat din zona fizicii, la fel s-a întâmplat şi în cazul teoriilor care urmăresc unificarea forţelor fundamentale. Există modele teoretice care se folosesc de mai mult de 5 dimensiuni, ajungându-se chiar la 10 sau 11 dimensiuni, pentru a pune la dispoziţia fizicienilor un aparat matematic îndeajuns de complex, capabil a explica anumite comportamente bizare ale Universului, la nivel macroscopic şi microscopic. Modelul Kaluza-Klein poate fi privit deci ca un precursor de început de secol XX al teoriei stringurilor, în prezent cel mai cunoscut şi promiţător exemplu de teorie a totului.

Din păcate, mintea umană nu poate gândi în mai mult de patru dimensiuni, (ceea ce ar putea însemna că el locuiește de fapt într-a cincea, altfel nu ar putea percepe celelalte patru cum bine zice Steiner, iar dacă ținem cont și de dimensiunea numită anti-materie, suntem complet derutați!) aşa că întreprinderile moderne ale fizicii au un grad mare de abstractizare şi sunt greu de explicat publicului larg.”

coșciug
moartea

Dincolo ar fi o lume compusă din cei plecați din aceasta numită Aici? Doar din aceștia? Dar dacă spunem Univers înseamnă, că totul este unul și totul, și că este Aici iar Dincolo e doar o imaginație… o supoziție.

Îmi pare rău că vă sperii sau vă dezamăgesc spunându-vă că lumea de dincolo este tot aici. Înseamnă că strădania de milenii de educație religioasă, datorită căreia credeți fără să aveți vreun dubiu, că vă așteaptă o lume dincolo, raiul sau iadul, iată, s-ar duce în fum! Este cumplit gândul că totul este aici și că dincolo nu există și murind absolut totul s-a terminat. Precum filamentul becului ars, nu mai dă lumină, nu mai este util, degeaba îi bagi electricitate, nu il mai poți folosi, fotonii nu mai pot fi zgândăriți de curent și enervați, să lumineze! Este dezastruos pentru umanitate să nu știe de frica unei pedepse dincolo de moarte. Și totuși, cum nimeni nu s-a întors de Dincolo, cum nicio probă științifică sau măcar spirituală, nu ne poate convinge pe deplin de existența lumii de Dincolo… este foarte posibil ca ea nici să nu existe și că sufletele noastre, ca ale oricărei vietăți, ori se sting, precum reintră trupul biologic în circuitul materiei, ori există o dimensiune unde se înalță și o locuiesc, îmbrăcând alte forme energetice, să le spunem așa.

morții nu se intorc
cosașa

Sufletele morților de până acum sunt aici printre noi, ,,trăiesc,, în dimensiunea lor și …vom vedea atunci când va fi clipa trecerii de la viață la moarte cum este realmente!

Raza nu se mai întoarce înapoi în Soare. Sunetul nu se mai întoarce înapoi în instrument. De ce tocmai sufletul s-ar întoarce la izvorul lui, la Dumnezeu?

Dacă există nemurirea, ea trece paradoxal prin cel puțin o moarte! Cea a trupului biologic. Lumea de dincolo este decorporalizată, este a altor energii și spiritul nostru, sufletul, capătă alt veșmânt  din alte substanțe pe care nu le știm, dar mai mult ca sigur locuim tot aici. Fiindcă Universul este un tot iar dimensiunile lui sunt parte din tot şi aidoma totului. Morții sunt printre noi îmbrăcați în altfel de trup, nebiologic.

Probabil, de ce nu, am putea presupune şi aşa… că morţii au lepădat haina lor trupească şi sunt acum pe stradă, în casa noastră, peste tot în preajmă şi îşi văd de ,,(in)existenţa,, lor.

Strămoșii noștri, geții, credeau cu tărie în nemurire, de asta nici nu își zideau case precum alte popoare, nici nu se preocupau de scris sau de lăsat mari urme ale vieții lor, se știau ,,în vizită,, pe aici. Nu le era frică de Moarte. Creștinismul ne-a adus și ne-a impregnat această teribilă frică de păcat și de moarte. Pedeapsa cu moartea este încă percepută ca ceva teribil și maxim în unele justiții.

oase
ăsta râde într-una!

Sunt totuși înțelesuri diferite date morții, una dintre ele este aceea de ,,trecere,, sau plecare… Unde? În Lumea de Dincolo, în cealaltă dimensiune. Păi mai sus ziceam că odată ce universul este UNI și nu PLURI, în acesta este și acel Dincolo, iată, suntem împreună cei de aici cu cei de dincolo…

Toate ființele biologice știute și neștiute, de oricare mărime, au vremea lor când MOR. De ce doar omului să-i fie rezervată o lume de dincolo și nu și păduchilor, șobolanilor, cățelului nostru atât de drag, peștilor, gâzelor… firului de iarbă și așa mai departe? Deja nu mai credem că viețuitoarele nu ar avea și ele un suflet, așadar și ele pot ,,pretinde,, raiul sau iadul, Lumea de dincolo?

lumea de dincolo
trecerea dincolo

Nu m-ar mira într-o bună zi, să mă găsesc pe stradă cu Plinius, cu Cicero sau Mesalina ori alte femei frumoase care au populat milenii în urmă Roma, ori, brrr… cu soldații romani, criminalii și tâlharii mondiali de pe atunci… știindu-se că toate imperiile lumii s-au clădit pe crimă și jaf!…

Mi-ar plăcea să comentați acest articol, povestind despre părerile și experiențele voastre despre Moarte. Ceea ce cred eu, ea nu este o babă cosașă, ci o avem în oase încă de la naștere, este intimă, a noastră a fiecăruia, personală ca și viața și, cum spunea Nichita: fraților, murim!

Rămâneți în preajma Vocativ Plus, mâine vom scrie despre prezumția de iubire

Distribuiți vă rog dacă vă place ce ați citi Aici

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.