LUPUL BUN ȘI LUPUL RAU…

LUPUL ÎN LUMEA SIMBOLURILOR

Creatorul dinastiilor chineze și mongole este lupul albastru ceresc. Puterea și zelul sau în lupta fac din el o alegorie pe care popoarele turce au adus-o până la istoria contemporană, dacă ne gândim că Mustafa Kemal, care și-a spus singur Ataturk, adică Tatăl turcilor, a fost poreclit de partizanii săi lupul cenusiu.
Poporul turc care, strâns în jurul acestuia, își ducea lupta pentru recâștigarea identității sale amenințată de decăderea imperiului otoman, reconstituia astfel o foarte veche imagine; cea  a strămoșului mitic Gingis Han, lup albastru, cratofanie a luminii uraniene (trăsnet), și a cărui unire cu căprioara albă sau arămie, reprezentând pământul, plasa la originea acestui popor hierogamia cer-pamant.
Popoarele din preria nord-americană par să fi interpretat în același fel semnificația simbolică a acestui animal: “Eu sunt lupul singuratic; eu bântui prin multe locuri”, spune un cântec de lupta al indienilor din prerie.
China cunoaște și ea un lup ceresc (Steaua Sirius) care este paznicul Palatului ceresc (Ursa Mare). Acest caracter polar se regăsește în faptul că lupul a fost atribuit nordului. Trebuie totuși observat că rolul de paznic lasă locul aspectului de animal feroce. În anumite regiuni ale Japoniei, este invocat ca protector împotriva altor animale sălbatice. El evocă ideea de forță prost stăpânită, care se cheltuiește cu furie, dar fără discernamant.
Lupoaica lui Romulus și Remus este nu solară și cerească, ci pământeană, ba chiar htoniană. Astfel, și într-un caz și în celălalt, acest animal rămâne asociat cu ideea fecundității. La turci, această credință a fost păstrată la nivelul credințelor populare până azi. Ea este foarte puternică printre bezoarzi, apreciați de iakutii din Siberia; în Anatolia, adică la cealaltă extremitate a întinderii geografice a popoarelor altaice, mai există femei sterpe care invocă lupul pentru a avea copii. În Kamceatka, la sărbătoarea anuală din octombrie, se întocmește din fân o imagine a lupului care se păstrează un an, pentru ca lupul să se însoare cu fetele din sat; de la samoiezi a fost culeasă o legendă care prezintă o femeie trăind într-o peștera cu un lup.

LUPUL BUN ȘI LUPUL RĂU

Aspectul htonian sau infernal al simbolului constituie cealaltă față a sa, de importantă majoră. Ea pare să rămână dominantă în folclorul european cum o dovedește, de pildă, povestea Scufiței Roșii. Va apărea încă în mitologia greco-latină: lupoaica Mormolyke, doica lui Acheron, cu care sunt amenințați copiii, exact că în zilele noastre, când e evocat lupul cel rău. Hades, stăpânul infernului, îmbracă o haină din blană de lup, urechile de lup ale zeului morții la etrusci, și mai este, după Diodor din Sicilia, Osiris cel înviat sub forma unui lup pentru a-și ajuta soția și fiul să-l învingă pe fratele sau cel rău.
Este și una din formele date lui Zeus (Lykaios) căruia i se aduceau drept sacrificii ființe omenești, pe vremea practicilor magice în agricultură, cu scopul de a scăpa de secetă și a pune capăt catastrofelor naturale de tot felul; atunci Zeus trimitea ploaie, fertiliza ogoarele și mâna vânturile.
În imaginile din Evul Mediu european, vrăjitorii cel mai adesea se preschimbau în lupi pentru a se duce la sabat, pe când vrăjitoarele purtau la aceleași ocazii jartiere din blană de lup. În Spania, pe lup călărește vrăjitorul. Credința în licantropi sau varcolaci este atestată în Europa din vremea antichității; Vergilius o menționează deja. În Franța, lumea începe să se îndoiască de existența lor abia în vremea lui Ludovic al XIV-lea. Este una din componentele credințelor europene, unul din aspectele pe care le îmbracă spiritele padurii.

LUPII CA ANIMALE FANTASTICE DIN MITOLOGIE

Acest simbolism al devoratorului  ține și de cel al gurii de fiară, imagine inițiatică și arhetipală, legată de fenomenul alternanței zi-noapte, moarte-viață. Gura devorează și scuipă înapoi, este inițiatoare, căpătând, în funcție de fauna locală, înfățișarea animalului celui mai vorace: în cazul acesta, al lupului, în altele, al jaguarului, al crocodilului etc. Mitologia scandinavă îl înfățișează pe lup ca pe un mâncător de astre, care poate fi apropiat de lupul ce mănâncă prepelița, despre care se vorbește în Rig Veda. Dacă prepelița este un simbol al luminii, botul lupului reprezintă noaptea, peștera, infernul, faza de pralaya cosmică. Eliberarea din gura lupului înseamnă aurora, lumina inițiatică ce urmează coborârii în infern, kalpa.
Fenrir, lupul uriaș, este unul din dușmanii cei mai neîmpăcați al zeilor. Numai magia piticilor poate să-l oprească din goana sa, datorită unei panglici fantastice pe care nimeni n-o poate rupe sau tăia. În mitologia egipteană, Anubis, marele psihopomp, este numit Impu, cel care are forma unui câine sălbatic. Este cinstit la Kynopolis ca zeu al infernului.
Gura monstruoasă a lupului pe care Marie Bonaparte, în autoanaliza sa, o pomenește ca ființă asociată cu spaimele din copilărie ce au urmat morții mamei ei, amintește de poveștile lui Perrault: “Bunico, ce dinți mari ai!”. Există deci, remarcă G. Durant, o convergență între mușcătura caninilor și spaima de timpul distrugător. Cronos apare aici cu chipul lui Anubis, al monstrului devorand timpul omenesc, sau atacând până și astrele care măsoară timpul.
Am vorbit despre caracterul inițiatic al acestei simbolistici. Mai trebuie spus că îi da atât lupului cât și câinelui un rol psihopomp.
Un mit al algonquinilor îl prezintă ca pe un frate al demiurgului Menebuch, marele iepure, domnind la apus peste regatul morților. Aceeași funcție psihopompan era recunoscută în Europa cum dovedește un bocet românesc: “Și-ți va mai ieși/ Lupul înainte/ Ca să te înspaimante/ Să nu te spăimânți,/ Frate bun să-l prinzi,/ Că lupul mai știe/ Seama codrilor/ Și a potecilor/ Și el te va scoate/ La drumul de plai/ La un fecior de crai,/ Să te duci în Rai” (C. Brăiloiu – Mitologia popular românească).
Să mai notăm, pentru a conchide, că acest lup infernal, și mai ales lupoaica, încarnare a dorinței sexuale, constituie un obstacol pe drumul pelerinului musulman ce merge spre Mecca, și mai mult încă, pe drumul Damascului, unde capătă dimensiunile fiarei din Apocalipsa.
Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici