Mai există un Han al Ancuţei dar în Buneştii Vâlcii, Oltenia

Se poate spune că, de la Râmnicu Vâlcea spre Horezu, începe altceva, o zonă plină de dealuri calde, cu case răsucite spre cer, cu corcoduşi roşii prin curţile de vară ale românilor care au trăit milenar aici, pe hotarele Olteniei de sub Munte.

Unul dintre aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu este Buneşti. O localitate care a ales să se comporte ca un portativ, având povestea de sus, de pe marginile care privesc muntele şi culoarul târgoveţilor de la drumul Horezului. Pentru că aşa este aşezat Buneştiul, până sus, pe muchia dealului.

Povestea Buneştiului a apărut în primele slove ale secolelor trecute datorită Hanului din curbă, aflat foarte aproape de biserica lui Mircea cel Bătrân.

Dar lucrul cel mai important de spus aici vine prin prisma faptului că, odinioară, hangiţă era o anume Ancuţa. Da, exact ca în scrierile sadoveniene. Numai că vorbim de Oltenia de sub Munte, şi nu de marginile Bucovinei.

Ancuţa era o localnică aprigă din Buneşti, fata unui păstor transilvan, se spune, văduvă de tânără, dar care avea spirit antreprenorial şi a ales să ridice acest han în drumul târgoveţilor. Fostul ei mire murise de cătană în armata austriacă. Şi mai uitaserăm să spunem că Ancuţa era şi foarte frumoasă,  cu un ten măsliniu, un păr negru cu cârlionţi, un trup zdravăn de muiere, care îi place oricărui bărbat. Numai că Ancuţa, deşi la glumă era măreaţă, pe atât era de reţinută în a merge mai departe în vreo ştrengărie.

Şi tocmai de aceea era şi respectată, de i se dusese faima acestui han cu mâncare bună şi vin de te leagă la somn şi odihnă cât e luna pe cer de cu noapte. Şi cu glumă şi lăutari şi voie bună.

Numai că istoria hanului este una tristă. Pe la 1719, austriecii ocupă Oltenia şi impun o guvernanţă „zonei Vâlcei de Vest”. Ancuţa şi tatăl ei au în ei o ură pentru că ştiau ce însemnase stăpânirea austriecilor în Ardeal.

Peste Buneşti, e impus un nemeş, unul Gaspar, care râvneşte la Ancuţa.  Hangiţa noastră însă ajută pe furiş haiducii Olteniei de Nord şi îl joacă pe Gaspar, aflând din timp când se duceau taxele şi banii din zona Horezului sau a Jiului către împărăţie.

Jafurile periodice şi mai ales „la pont” îi pun pe gânduri pe austrieci şi pornesc cercetări. Ancuţa este prinsă, chiar Gaşpar este cel care o înjunghie şi porunceşte să se dea foc „hanului diavolilor” de la drum.

O legendă a locului, una care s-a pierdut în negura timpului.

Prezentul Buneştilor este altul de acum, comuna are drumuri, are utilităţi, a devenit una metropolitană, una în plin  proces de urbanizare.

„Turismul, sarea, izvoarele minerale fac parte din zestrea acestei localităţi. Poveştile locului, legendele, icoana Maicii cu trei mâini, relieful, oamenii gospodari sunt tot atâtea premise ca Buneştiul să fie o destinaţie atât de vacanţă, cât şi un loc de preferat pentru cei care doresc să fugă de dinamica oraşului”, spune Viorel Radi, primarul Buneştiului.

Aşa este, Buneştiul este locul unde parfumul istoriei se umple de aerul curat al prezentului, jucându-se pe un portativ de case, dealuri şi munţi… Sursa: ramnicuvalceaweek.ro

Facebook Comments