Mâine este ziua îndrăgostiților …de cine?

Pornesc acest editorial de la un fapt real urmărit de mine vreme de luni de zile.  Viețuiesc într-un oraș cosmopolit, unde culturile se împletesc cazual (sau nu): Roma!

Femeie, vai cât de singură ești când bărbatul crede că iubește!… Și cât de mult te iubește atunci când te vede floare și nu îți aduce flori doar pentru …conformitate!

Urmăream perechi-perechi de tineri, de maturi, de vârstnici pe stradă, la intrarea la metrou, la îmbulzeala urcușului în autobuze, la intrarea în supermercato… San Valentino la Roma: o pereche din Asia tradițională: el merge țanțoș în față, ea, soția, îl urmează cu sacoșele lungindu-i brațele, și cu copilul de mână scâncind că vrea (Zeul lor) știe ce!… Această scenă în care femeia este mereu lăsată în urmă, gătită pestriț-țipător, dincolo de postura de cămilă, chiar dacă nu o înțeleg (cultural vorbind), îmi rămâne dubiul asupra unui simbol: IUBIREASan Valentino… Deci, în viziunea bărbatului, femeia, iubita, mama, sora, fiica, vecina, colega… este doar o …cămilă… o entitate utilă cumva secrețiilor, făcătoare de prunci mândri, spălătoarea de picioare seara, după o grea zi de înșelăciuni negustorești sau a furtișagurilor… ori …meditațiilor transcedentale… cum se zice la ei la pierde-vară! Fir-ar!… Mama mea nu mergea în urma tatălui meu, ea era pas la pas cu el iar între ei mă așezau ocrotitor pe mine… iată San Valentino, fir-ar ea de cultură tradiționalistă în care femeia este o cămilă și o iubești nu ca pe un lucru măcar, ci mai rău, ca pe un obiect al posesiunii… cum ți-ar fi buzunarul de la spate!

Femiea mea muncește, are serviciu, are griji mai multe decât mine, are cumva, din duhul iubirii care înseamnă sacrificiu instinctual, grija mea… Dar și eu mă cred egalul ei în aceste griji… îmi pasă… La meciul la care mă uit eu joacă ea atacant!… pe stradă, ea este egală pasului meu deși este mult mai iute, mai sprintenă… dar nu o las în urmă, fiindcă viața mea nu poate lăsa vreo urmă fără ea…

Iubim? Ce iubim? Postura noastră de bărbați care iubim dar ne lipsește subiectul iubirii fiindcă îl înjosim?…

Draga mea femeia, iartă-mă dacă uneori rămân în urma ta, iartă-mă dacă o iau înaintea ta uitând că tu ești sanvalentino zilelor și nopților de păsare pe care o manifești fără nicio recompensă sau așteptare… Fiindcă tu știi să iubești iar noi, bărbații, știm să măgulim ego-ul nostru comparându-ne egali Creatorului… doar pentru că avem mușchi!… Ferească ziua să ne arate femeia că mușchii ei pot servi la o Atlasă…! Iar noi, bărbații prepotenți, la adus false omagii sanvalentiniene… cumpărându-ți formal un amărât de buchet ieftin de zambile!… Hai, dă-mi un pup, draga mea… te iubesc, du tu sacoșa… eu trebuie să arăt comunității tradiționale că sunt bărbat și tu cămila mea… cară sacoșa și plozii… (ascunde florile astea pe care ți le-am cumpărat din imensa mea generozitate, costându-mă cât o votcă proastă, să nu mă râdă companionii de meditații religioso-tradiționaliste!… Hai că …ne vedem diseară acasă unde…) unde?

Nu, nu suntem egalii tăi femeie… va trebui să te ajungem din urmă… Dacă ne-ai da truda ta nouă, am sfârși sub suflica iată, călcată de trecători după ce tu ai suflat în ea Happy Valentines Day!

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici