Mărturii despre români în sprijinul românilor în Italia – Associazione Tibiscum

Agenția Servicii din Anagnina se află în via Mormanno 16/A, în Anagnina lângă Metrou, având o experiență de peste 15 ani pe teritoriul Italiei.

Echipa oferă o gamă largă de servicii precum: traduceri juridice, medicale, economice, tehnice, auto, software și publiciste, întocmește dosarul pentru obținerea cetățeniei italiene și asigura legalizarea, apostilarea și supralegalizarea actelor, obținem împrumuturi prin bancă, asigurări auto, într-un timp cât mai scurt.

În biroul agenției se pot face procuri notariale pentru însoțirea copiilor în străinătate, pentru obținerea pașaportului, administrative și procuri speciale pentru divorț, vânzarea-cumpărarea unui imobil, pentru succesiune sau declarații notariale.

De asemenea, Agenția Servicii din Anagnina oferă consultanță și reprezentare pentru obținerea declarației de valoare, la Ambasada Italiei din București, în vederea echivalării studiilor pe teritoriul Italiei.

Biroul pune la dispoziția clienților un notar, un avocat, un traducător autorizat de Tribunalul din Roma și o persoană cu experiență în legislația muncii, ce oferă consultanță românilor care lucrează aici.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.