Mici trucuri folositoare pentru un păr frumos dimineața

Unul dintre lucrurile cele mai imprevizibile în aspectul nostru, care are capacitatea de a ne surprinde în fiecare dimineaţă este părul. Nu ştim niciodată cât de mult timp va trebui ne petrecem în faţa oglinzii ca fim mulţumite de aspectul nostru.
Desigur, uneori surpriza se dovedeşte a fi frumoasă şi nu e necesar nici un efort pentru a sta mult timp la aranjat dimineaţa. Părul nostru poate avea orice sentiment, cu toate acestea, avem posibilitatea de a-l „educa”. Putem ţine cont de câteva sfaturi:

Nu adormiţi cu părul ud
Unele femei reuşesc aibă bucle minunate, chiar dacă au adormit cu părul ud prins într-un coc, dar este foarte posibil acest truc nu funcţioneze mereu. Stiliştii recomandă nu adormiţi cu părul ud deoarece dimineaţa rezultatul nu este satisfăcător, mai ales dacă nu prindeţi părul într-o coadă sau nu îl împletiţi într-o panglică. În caz contrar, când va treziţi, va trebui apelaţi la produse de styling (spumă, gel sau spray-uri), iar utilizarea acestora trebuie fie redusă la minimum, pentru ca părul dvs fie sănătos.

Puneţi ser înainte de a merge la culcare
Este foarte important ca înainte de a merge la culcare periaţi părul uşor, folosind un ser. Astfel, de dimineaţă acesta va fi foarte moale şi flexibil. Alegeţi un ser care se potriveşte cu tipul de par pe care îl aveţi.

Dacă părul dvs este ondulat, masaţi buclele
Însufleţiţi buclele luxuriante sau părul ondulat. Pulverizaţi apă pe păr şi masaţi de jos în sus. Pentru a adaugă strălucire, puteţi utiliza un ulei special pe care îl aplicaţi tot prin pulverizare.

Coada de cal este prietenul cel mai bun atunci când situaţia pare fără speranţă.
Această coafură durează doar 10 secunde şi dezvăluie o față frumoasă. Este potrivită pentru orice ocazie, atât pentru plimbările în parc precum şi pentru întâlnirile de afaceri.

Facebook Comments