Migrația spre Italia (nu și cea a italienilor) – capital politic sau alimentarea sentimentelor naționaliste?!

Tragediile, precum cea a Pamelei Mastropietro, fata ucisă recent la Macerata, care a declanșat gestul unui extremist de dreapta de a trage cu arma de foc în emigranți africani pe stradă, sunt o realitate dureroasă pe care politica o folosește în campaniile electorale pentru a-și ”cuceri” electoratul. Cei care se lasă animați de sentimente profund naționaliste sunt destui dar acestora nimeni nu le spune și partea cealaltă a monedei!

Alta ar fi fost situația dacă Pamela ar fi fost de origine africană și ucisă de un cetățean italian pur-sânge.

Este firesc, oarecum, să exacerbeze sentimentul național mai ales atunci când media și politica accentuează tragediile, dându-le conotații dincolo de realitățile sociale ale Italiei și ale planetei, în general.


Istoria Italiei începe cu un imperiu criminal, un imperiu care a produs un adevărat holocaust în lumea antică. Averile jefuite, viețile răpuse, sclavagismul, au făcut ca măreția imperiului roman să atingă cote mondiale la vremea respectivă. Dar, atenție…


Italia modernă de astăzi este fructul celor mai mari realizări umaniste.

Umanismul este curentul dezvoltat în magnifica epocă a culturii numită Renaștere. Termenul de „umanism” are doua sensuri: unul larg, de dragoste față de oameni, și unul restrâns, de interes față de valorile antichitatii greco-romane. În legătură cu Renașterea, termenul de „umanism” se folosește în ambele sensuri.

Renașterea își făurește un ideal de „om universal”, multilateral, un om căruia, precum personajelor antice, „nimic din ceea ce este omenesc nu-i este străin”: armonios dezvoltat fizic si cultivat ca intelect, pasionat iubitor de cunoaștere și de frumos, om de cultura si de acțiune în același timp. Umanismul pune accentul pe rațiune, pe libertatea si deminitatea omului, opunandu-se dogmatismului si fanatismului medieval.


Italia a însemnat în secolul trecut, sursa cea mai numeroasă de migranți din întreaga lume. La ora actuală trăind în întreaga lume mai mulți italieni, născuți până la a treia generație din părinți de origine italiană, decât se află în patrie.


Abia după prima republică (1948-1994) putem vorbi de Italia ca putere economică și jucător în politica mondială. Dar, mai ales, ca patrie de destinație migrației altor popoare.


Se pare că media și sistemul de educație italian, nu spune tinerilor italieni adevărul în ansamblu. Nu arată prin ce se poate mândri un italian, cum ar fi: arta, cultura, valorile umaniste, inventica, hărnicia, arta culinară, și prin ce nu se poate mândri: mafia, migranții care au speriat America și lumea prin delicvența lor, fiindcă nu au fugit din patrie doar cei mai cinstiți și valoroși italieni, ci și acea parte de delicvenți specifică oricărui popor, fiindcă nu există pe planetă vreun popor fără răufăcători!…


Acum, Italia pretinde ca în fluxurile migratorii îndreptate către Italia să fie doar cei mai bravi oameni? Sunt sătui de proprii infractori și nu mai au nevoie de importul acestora din alte țări, au dreptate, dar nimeni nu se naște infractor, devine dintr-un motiv sau altul… Așadar, motivele acestea trebuiesc căutate, cauza și nu efectul.

ASTĂZI – Economia italiană nu mai este ceea ce a fost acum câteva decenii și noile realități sociale din țările emergente sunt fructul unor politici mondiale la care și Italia este părtașă. Dacă vin spre Italia fluxuri de migranți peste puterile Italiei de a le asimila, este un mare adevăr, dar soluția nu este împușcarea lor, nici izgonirea, cum nici tratarea acestora preferențial, mai presus decât proprii cetățeni.


Dacă tot se apucă politicienii să profite de nenorocirile, de procesele și fenomenale sociale care ating și Italia, mai bine ar căuta motivele pentru care migrează oamenii din și spre Italia, ar căuta să elaboreze legi și sisteme prin care să nu se ajungă la aberații de tipul cazul Traini sau cele în care italianul muncește să întrețină imigranți pierde-vară!…


Problema nu stă în italienii naționaliști și nici în migranții bine sau răufăcători… Niciun politician la ora actuală nu este capabil să rezolve cu seriozitate și corectitudine fenomenul migratoriu și problemele care decurg dina acesta, fiindcă clasa politică la nivel mondial este devalorizată ideologic și aruncată în clasa paiațelor la îndemâna marilor finanțe ale lumii. Niciun politician nu apără interesele propriului popor, ci doar interese financiare. Restul, vedem, simțim, trăim pe propria piele, indiferent dacă sunt sau nu migranți, resimțim efectele politicilor ăstora care urlă în media că vor rezolva vreo ceva. Da, vor rezolva atât cât privește câștigul și puterea tot mai crescândă a marilor finanțiști mondiali, restul, plebea, indiferent cărei popor, suporte orice!…


Câți italieni pleacă și câți migranți sosesc. Iată ce aflăm din surse credibile:

Migranții în Italia, un război cu cifre neregulate: 200.000, oficial, dar unele studii numără aproape 500 de mii.

Datele spun că în centrele de primire se află la ora actuală 187 mii de persoane. Retururi dificile: fără documente și certitudine cu privire la originea lor, este practic imposibil să fie trimiși înapoi.


Străinii rezidenți în Italia cu permis de ședere în regulă sunt peste cinci milioane. Dar câți sunt cei care nu sunt în ordine? Cu mai puțin de o lună înainte de alegeri, a avut loc războiul cifrelor, care sunt cu siguranță niște „variabile”.

Ministerul de Interne vorbește de aproximativ 200 de mii de oameni, dar cele mai recente studii ale fundațiilor și centrelor specializate, scrie „Il Messenggero“, fără acte, ilegal deci, sunt aproximativ 491.000: sursa este ISMU (Inițiative și studii privind plurietnicitatea). Care ar însemna că sunt migranți cam 8.2% din populația Italiei actuale.

Potrivit aceleiași surse, în 2016 migranții erau de până la 435 mii, dar în comparație cu 10 ani în urmă,  cu  minus 25% , față de 724 mii în 2008. Tot în acea perioadă, potrivit estimărilor ”IlSole 24 Ore” din acel an, erau 650 mii.


Pe scurt, câți sunt astăzi imigranți ilegali? O întrebare la care se răspunde doar cu estimări mai mult sau mai puțin plauzibile. Este o chestiune care a rămas deosebit de spinoasă de ani de zile. Deja în 1990 a existat un flux masiv din Albania, cu mii de oameni disperați venind pe țărmurile italice. Apoi, a fost anul 2011, cu primăvara arabă. Apoi, sosirile pe teritoriul italian au scăzut și au fost din ce în ce mai mici.

Pe de altă parte, în mod paradoxal, guvernul Berlusconi a dat un impuls puternic în 2002 imigrației. Bossi-Fini, fixând fluxuri de intrare pentru muncitorii străini și a dus la amnistia imigranților ilegali care au sosit până atunci: au fost 697 de mii de cereri depuse, dintre care 623 mii au fost acceptate (în plus față de cele 300 de mii de lucrători ”badante”, adică îngrijitorii bătrânilor). O manevră care a provocat un salt privind prezența imigranților în regulă: Istat în 2002 indică 1.341.209 de străini, doi ani mai târziu apar 1.854.748. Și astăzi cifrele vorbesc de… 5 milioane. Printre aceștia, românii reprezintă cea mai mare comunitate: în Italia există 1.169 mii.


Trebuie remarcat faptul că ISPI, Institutul pentru Studii Politice Internaționale, a declarat că între 2010 și 2016 numărul străinilor care au părăsit Italia s-a dublat, iar astăzi sunt aproape 150 de mii. Dacă în ultimul timp acordurile cu Libia au încetinit fluxul de sosiri (-34% în a doua jumătate a anului 2017), situația politică dificilă a țării nord-africane continuă să ofere puține garanții. Astăzi există 187 de mii de migranți în centrele de primire. Iar repatrierea devine din ce în ce mai dificilă. Refugiații sunt aproape întotdeauna fără documente, iar repatrierea lor, fără certitudine cu privire la originea lor, este practic imposibilă. Nodul este deci delicat și foarte, foarte complicat.


Câți italieni sunt în afara granițelor Italiei?

Potrivit statisticilor AIR, la 31 decembrie 2012 existau 4 341 156 italieni cu domiciliul în străinătate, cu o creștere de 3,1% față de anul 2011, cifră divizată astfel:

    Europa: 2 365 170
    America de Sud: 1 338 172
    America de Nord și Centrală: 400 214
    Africa, Asia, Oceania și Antarctica: 237 600

Având în vedere faptul că cetățenii italieni care locuiesc în Italia sunt sub 56 de milioane, procentul italienilor care trăiesc în străinătate este de aproximativ 7% din total. Conform estimărilor din ianuarie 2017, acestea sunt 4,973,942. (Remintim cifra străinilor intrați, 8,2 % contra 7% ”exportul de suflete!) Realmente Italia se păstrează cumva ca cifre însă acestea afectează țara, ca naționalitate… Globalizarea înseamnă și metișizarea etniilor, popoarelor, iar la deciziile marilor puteri privind globalizarea, părtașă este și Italia și nu doar părtașă, ci și participantă la capitolul …suferință!


Începând cu cele mai vechi fluxuri putem indica astfel: În 1995, Ministerul Afacerilor Externe a vorbit despre 58,5 milioane de italieni în afara țării, dintre care 38,8 milioane în America Latină, 16,1 milioane în America de Nord, 2 milioane în Europa și 0,5 milioane în Oceania: în 2000, potrivit o estimare a aceluiași minister, numărul ar trebui să fie cuprins între 60 și 70 de milioane. Iată deci, mai mulți italieni în afara țării ca înăuntrul ei și… cum spuneam mai sus, media și sistemele educaționale, încurajează sentimentul național, sentimentul anti-imigrație tocmai când italienii sunt un popor foarte migrator?


Cum le-ar plăcea italienilor să fie tratați în țările unde au emigrat? Sunt italieni care au ajuns pe merit foarte influenți în țările de destinație, este corect să accepte tot pe merit, desigur, ca și în Italia să devină influent un străin, nu-i așa? Iar tragediile să NU fie un prilej de escaladare a unor sentimente per ansamblu nejustificate.


Ce s-ar întâmpla dacă într-un arc de timp foarte scurt, să zicem doi ani, toți s-ar reîntoarce în patria lor, să nu mai fie picior de emigrant în Italia? Este careva capabil să între-vadă care ar fi efectele economice în Italia? Dar dacă s-ar reîntoarce în patrie toți italienii plecați?… în ambele cazuri, politicienii ar fi primii care ar lua calea surghiunului, incapabili să rezolve vreo ceva!… Așadar, nu campania electorală va rezolva problemele oamenilor, ci oamenii înșiși, dar mai trebuie ceva, educație.


Bibliografie: https://it.wikipedia.org/wiki/Storia_d%27Italia; http://www.emigrati.it/Emigrazione/Anagrafe_I_Residenti_Estero.asp#AIRE_1; http://www.emigrati.it/Emigrazione/DatiStatItalMondo.asp, tgcom24.it

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici