Mii de vasluieni au revăzut colindătorii: urşi, capre şi urători

Piaţa civică a Vasluiului a fost mai animată ca niciodată. Mii de vasluieni au revăzut formaţiile de colindători şi alaiurile de urşi, capre şi urători. Urşii de la Comăneşti şi Dofteana, judeţul Bacău, au animat centrul oraşului, la cea de-a 37-a ediţie a Festivalului de Datini şi Obiceiuri de Iarnă.

Urşii de la Comăneşti şi Dofteana, judeţul Bacău, au animat centrul oraşului, la cea de-a 37-a ediţie a Festivalului de Datini şi Obiceiuri de Iarnă.

Salba de obiceiuri de iarnă a strălucit sonor sub ochii localnicilor, care au vibrat vrăjiţi de sunetele magice ale zurgălăilor şi tobelor, ale dansului Caprelor şi Căiuţilor sau ale vocilor de fete şi băieţi strigând ritmuri din popor.

Pe fundalul alb, al zăpezii, mărgelele şi paietele colorate cusute pe coifuri, arame şi fuste, covoarele ţărăneşti aruncate pe spinările caprelor, pământiul blănurilor de urs, aprins de roşul viu al canafilor de la urechile fiarelor au adus emoţie şi aduceri aminte din copilăriile generaţiilor trecute de a doua tinereţe.

Emoţia şi căldura sărbătorilor de iarnă s-a simţit cu adevărat în acest spectacol al tradiţiilor şi obiceiurilor.

Anul acesta, din judeţ au participat peste 1.200 de persoane din 31 de comune vasluiene, evoluţiile acestora pe scena de lângă brazi fiind aplaudate de spectatorii prezenţi.
„Judeţul Vaslui este recunoscut în întreaga ţară pentru bogăţia şi varietatea obiceiurilor de iarnă.

În toate localităţile se colindă, se merge cu pluguşorul şi se joacă piese de teatru popular în diverse variante. Specifice zonei sunt jocurile de măşti, care reprezintă mereu atracţia festivalului.

Ne bucurăm că, în fiecare an, această manifestare, devenită una de tradiţie, reuşeşte să adune mii de spectatori în Piaţa Centrului Civic”, a declarat Lucian Onciu, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Vaslui.

Şi la ediţia din acest an, Capra Mare, de la Todireşti, a reuşit să capteze întreaga asistenţă, evoluţia acesteia fiind răsplătită cu multe aplauze. Vasluienii au mai admirat caprele de la Ivăneşti, vălăretul de la Gârceni, colindătorii de la Pogoneşti sau alaiul de obiceiuri de iarnă de la Buda-Oşeşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.