Ministrul vacilor – în India se dezbate crearea acestui portofoliu

minsitrul vacilor

India, un ministru al vacilor! Este ideea guvernului care creează controverse.

Propunerea a fost lansată pentru a asigura protecția animalelor pornind de la factorul religios,știindu-se faptul că în India vacile sunt considerate animale sacre, cât și în ce ține de sănătatea vacilor dar mai ales sănătatea publică.

Stabilirea unui minister pentru vaci: aceasta este noua idee a prim-ministrului indian Narenda Modi. De fapt, aceasta este o promisiune pe care premierul a făcut-o în campania electorală, de a crea mijloacele să se poată proteja animalele atât în ​​chestiuni religioase, cât și în cele ținând de  sănătatea publică. Anunțul a declanșat câteva controverse în India. Suporterii lui Modi și în special alegătorii hinduși lăudă inițiativa, însă există și cei care subliniază modul în care prioritățile țării ar fi altele la acest moment.

Anunțul – Președintele partidului naționalist hindus (din care face parte Modi) a anunțat decizia premierului în statul Uttar Pradesh. Nici alegerea locului nu este aleatorie. Primul ministru al statului în cauză, de fapt, este un susținător fervent al protecției vacii, animale sacre pentru religia hindusă.

Ideea – Ministrul vacilor a fost cerut de VHP, Vishwa Hindu Parishad, o organizație hinduistă radicală care a cerut în mod repetat interdicția de a sacrifica, consuma și vinde carnea de vită pentru a proteja speciile în pericol de dispariție. Mai ales cele autohtone, care, aparent, dispar.

Controversa – Dacă presa internațională arată care ar trebui să fie chestiunile prioritare ale Indiei – cum ar fi: infrastructura, sărăcia, sănătatea și tensiunile sociale – în țară controversa se referă, pe de altă parte, la semnificația religioasă a acestui gest. Premierul, de fapt, a fost acuzat de mai multe ori de sentimentele anti-islamice și dorește să aducă țara într-o viziune mai hinduistă. Religia hindusă predomină în India, dar și  comunitatea musulmană este mare, cea care consumă carne și lucrează industrial pieile. Confruntările dintre cele două grupuri au fost violente în ultimele săptămâni, cauzând victime. Înființarea ministrului vacilor poate, probabil, să agraveze situația. În orice caz, guvernul indian o apără, spunând că decizia are nu numai o valoare religioasă, ci și o valoare socială: vacile se plimbă pe stradă și sunt adesea un vehicul al bolii. Unele organizații religioase au creat, de asemenea, locuri de adăpost – Gaushala – unde tratează animalele bolnave.

Constituția – Este important de reținut că aceeași constituție indiană „apără” vacile, interzicând sacrificarea. Intenția, în anul 1949, anul în care a fost scris articolul 48, a fost, în principal, de a proteja crescătorii, deoarece acest animal a reprezentat – și reprezintă – o sursă importantă de venit. Sinteză după tgcom24.

Notă: oare doar vaca sau și boul este sacru?

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici