Mister – să fie vorba de o navă spaţială extraterestră?

Misterul din Pennsylvannia. Lumina portocalie de pe cer

Oraşul american Keckesurg, situat in vecinătatea maisivului Mount Pleasant, statul Pennsyilvannia, aflat la o distanţă nu mare de graniţa cu Canada, s-a trezit peste noapte în centrul atenţiei ufologilor, şi nu numai a lor. La 8 septembrie 1956, în jurul orei 4:30 P.M., sute de martori au observat pe cer o lumină portocalie uriaşă, ce a traversat lacul Erie, precum şi alte câteva localităţi învecinate, dcplasându-se spre nord. O serie de alte observaţii, provenite de astă dată din provincia canadiană Ontario, au permis, ulterior, să se stabilească traiectoria descendentă a apariţiei.Un număr destul de important de martori au relatat că observaseră cum din corpul obiectului se desprindeau mici fragmente incandescente, iar trena de fum de însoţea obiectul, vizibilă până la graniţa cu statul New York, a rămas vizibilă pe cer circa 20 de minute.

Presupunând că era vorba de un avion aflat în dificultate, localnicii au sesizat echipele de intervenţie. Întrebaţi fiind despre direcţia în care se deplasa „avionul”, mulţi martori au indicat o poziţie aproximativă de genul „Deasupra lacului Erie” sau „La sud de lac”. Doar câteva minute mai târziu, „ceva” se prăbuşea într-o zonă îndepărtată din apropiera oraşului Kecksburg, unda de şoc a impactului fiind înregistrată de seismograful aflat la Willow Ruin Airport, la 25 de mile de oraşul Detroit.

Localnicii, organizaţi ad-hoc, au pornit imediat în căutarea misteriosului obiect şi au descoperit pe malul lacului Michigan, fâşii metalice care căzuseră din cer. Oamenii au făcut imediat legătura între deplasarea obiectului strălucitor şi resturile metalice găsite.

Ei au făcut cunoscute autorităţilor ipoteza lor, numai că specialiştii USA Force au rămas sceptici; de altfel, aceştia au dat publicităţii un comunicat în care se spunea că „…au fost găsite fâşii metalice, dar acestea nu provin din spaţiu”. Potrivit comunicatului, fâşiile metalice găsite fuseseră folosite în cadrul unui exerciţiu militar şi fuseseră folosite pentru a se bruia sistemele radar. De-a lungul întregii regiunii survolate de „avionul aflat în dificultate”, atunci când părţile incandescente desprinse din acesta au atins solul, au izbucnit mici incendii, pompierii având de lucru câteva ore bune.

„O stea în flăcări”

O întreagă armată de ziarişti cercetau terenul de-a lungul şi de-a latul, luând declaraţii martorilor, în speranţa că vor avea şansa de a localiza zona impactului. Norocul a fost însă de partea unei oarecare doamne Jones, ce locuia foarte aproape de Mount Pleasant.

Ea susţinea că obiectul se prăbuşise în pădure, la „doar un kilometru, un kilometru şi un pic de casa sa”. Cei doi băieţi ai ei fuseseră martori oculari ai apariţiei obiectului, pe care l-au descris ca pe o „stea în flăcări”. Imediat după dispariţia lui în spatele copacilor, din pădure s-a ridicat o palmă de fum. Copiii au vrut să plece în cercetare, însă doamna Jones, intuind posibilitatea existenţei vreunui pericol, i-a oprit după numai câţiva zeci de metri.

Au fost alertaţi pompierii voluntari, cărora li s-a spus că aveau de căutat un avion ce se prăbuşise în pădure şi explodase. Paralel cu acţiunile de căutare pe teren, organele de anchetă au început o verificare amănunţită a orarelor şi a culoarelor de zbor, încetul cu încetul ajungându-se la concluzia, uluitoare, că nu putea fi vorba de un avion. Poate, cel mult, un avion militar. În tot cazul, s-a decis anunţarea evenimentului serviciilor de securitate ale armatei.

O surpriză de proporții…

În jurul orei 19:30, la mai bine de trei ore de la prima semnalare a obiectului în flăcări, un pompier, sau poate o persoană îmbrăcată în uniforma pompierilor, însoţită de o alta, probabil agent guvernamental, au ajuns la locul impactului. Aveau asupra lor un contor Geiger de tipul celor folosite de apărarea civilă.

După circa 15 minute petrecute acolo, cei doi s-au îndepărtat. La un moment dat s-au întâlnit cu un localnic, John Murphy, ce se afla în apropierea lizierii pădurii. El i-a întrebat pe cei doi ce au văzut. Pompierul i-a dat un răspuns foarte scurt „Nu ştiu” şi a continuat, spunându-i că „dacă doreşte alte informaţii să se adreseze armatei”.

Primele zvonuri…

Zvonul că ceva misterios posibil o farfurie zburătoare se prăbuşise undeva în pădure s-a răspândit cu o uluitoare repeziciune. Au început să-şi facă apariţia sute de maşini înţesate de curioşi. Cele câteva drumuri secundare ce duceau spre pădure erau pline de amatorii de senzaţional. Cu toate că părea o sarcină imposibilă, poliţia a reuşit să protejeze zona şi locul impactului.

Operaţiunea era acum condusă direct de armată; sediul detaşamentului de pompieri voluntari din Kecksburg era acum ocupat de ofiţeri ai serviciilor de securitate ale armatei, în clădire fusese adus un mare număr de echipament specific, inclusiv o staţie radio de mare putere. Soldaţi înarmaţi patrulau în zonă.

Foarte mulţi localnici au observat vehicule militare îndreptându-se spre pădure, inclusiv un camion cu o remorcă-platformă. Alte două vehicule similare, una transportând o mică macara, au fost văzute pătrunzând printre copaci, adânc în pădure. Interesul asupra întregului eveniment a sporit de câteva ori în momentul în care s-a aflat că la o bază aeriană din zonă aterizase un aparat al USAForce ce transportase o echipă de militari şi personal ştiinţific de cel mai înalt nivel.

Versiunea oficială… un meteorit

Mai târziu, unii martori au remarcat o coloană de vehicule militare ce se deplasa dinspre zona prăbuşirii. în această coloană se găsea şi un camion pe a cărei remorcă-platformă se puteau distinge o încărcătură de formă neobişnuită, acoperită cu o prelată. Vestea s-a răspândit cu repeziciune în întreg oraşul. Cea mai vehiculată ipoteză era aceea a prăbuşirii unui avion militar. însă aceasta a fost negată de surse oficiale, mai mult chiar, pentru a se crea confuzie, au fost făcute intenţionat câteva mici indiscreţii, potrivit cărora nu era vorba de un avion, ci de un meteorit.

Două fotografii făcute din locații diferite aveau să confirme faptul că nu e vorba de un… meteorit

Iar pentru a părea autentice, ele au fost „sprijinite” de o declaraţie oficială a USAF, în care se spunea că, în ciuda unei căutări asidue, ce durase 24 de ore, în pădure nu fusese găsit nimic.  Investigatorii civili au rămas surprinşi de toate aceste declaraţii, oficiale şi neoficiale, deoarece ipoteza meteoritului „scârţia” în multe locuri. Astfel, după adunarea a sute de declaraţii ale martorilor oculari, a reieşit că obiectul făcuse, la un moment dat, un viraj de apox .25 -30 de grade, după care îşi continuase deplasarea pe o traiectorie descendentă, în linie dreaptă, până la impactul cu solul.

Viteza de deplasare a fost stabilită la aproximativ 8.500 km/h, mult inferioară velocităţii unui meteorit, care este, se ştie, de 48.000 de km/h. şi apoi, ce meteorit poate efectua un viraj în cursul traiectoriei sale? Incidentul a rămas o enigmă. De reţinut că atunci, în 1965, ca şi astăzi de altfel, ipoteza unei evenuale prăbuşiri a unui OZN de origine extraterestă nu fusese dovedită, dar nici nu fusese respinsă în întregime.

O declarație ce avea să schimbe totul..

La 25 de ani de la incident, în 1990, o echipă de investigatori condusă de Stan Gordon, membru al Asociaţiei de Studiere a Inexplicabilului, din Pennsylvania, a decis să reanalizeze cazul prăbuşirii de la Kecksburg. în urma unei anchete desfăşurate pe scară largă, echipa de cercetători a reuşit să localizeze câţiva dintre martorii direcţi sau indirecţi ai evenimentului.

James Romanki avea, în 1965, 18 ani şi făcea parte din corpul pompierilor voluntari din Kecksburg. Atunci, la vremea incidentului, era membru al uneia dintre echipele ce încercau să localizeze locul unde se presupunea că se prăbuşise un avion. Intervievat de echipa lui Stan Gordon, el şi-a amintit că văzuse OZN-ul la sol:

Armata a luat toate măsurile pentru a duce „obiectul” cât mai departe de ochii curioșilor…

„Nu avea aripi, motoare, elice sau fuselaj, nu avea ferestre, uşi, nu avea spărturi sau îmbinări. Era o singură piesă uriaşă, de metal.” Obiectul avea o formă de ghindă, o ghindă de bronz de aproximativ 3,50 metri înălţime şi aproximativ 3 metri în diametru la bază, şi avea o margine teşită ce era uşor ridicată.

Cu prilejul unor discuţii ce au avut loc la Roswell cu ocazia Simpozionului „Roswell la a 60 a aniversare din anul 2007 organizat de Centrul de Studii şi Cercetări Ufologice din Roswell, New Mcxico, unii specialişti ufologi americani au adus argumente potrivit cărora acestă capsulă era una din primele prototipuri experimentate pentru viitorul program Apollo – Omul pe Lună.

Cazuri asemănătoare de la sol, ci cu aterizări urmate de decolări în faţa unor martori, sunt cazurile Soccorro, New Mexic, martor poliţistul Zamora şi Valea Plopului – România, martori mai mulţi săteni. Şi aceste două „nave au avut pe „carcasă” inscripţii indecifrabile, atît pentru martori cît şi pentru specialişti.

O scriere ciudată…

Apropiindu-se mai mult de straniul corp, Romanski a observat că pe peretele de metal erau inscripţionate semne misterioase, în 1990, datorită unui documentar realizat în cadrul programului Unsolved Mysteries (Mistere Nerezolvate), cele petrecute la Kecksburg au captat interesul general. Potrivit celor spuse în cadrul programului, sute de alţi martori, prin declaraţiile lor, au sporit credibilitatea şi greutatea probelor deja deţinute.

Printre aceştia s-a numărat şi un fost ofiţer al poliţiei militare din cadrul USAF care, în 1965 se afla la baza aeriană Lockbome, în apropiere de Columbus, Ohio. Sub pseudonimul Robert Adams, el a dezvăluit că unităţile de intervenţie au fost puse în stare de alertă roşie încă din primele ore ale zilei de 10 decembrie, la doar câteva ore de la confirmarea prăbuşirii unui obiect necunoscut în apropiere de Kecksburg.

Adams, împreună cu unitatea din care făcea parte, a fost trimis la un hangar căruia urma să îi asigure paza. La un moment dat, ,,…un camion-platformă, ducând un obiect acoperit cu o prelată, a intrat în hangar, iar ofiţerii superiori ne-au ordonat să tragem în oricine ar încerca să intre fără