Multe evenimente tragice au o latură învăluită în mister

Mulțumim pentru lectură și pentru că DISTRIBUI:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

De atunci, asupra lor planează numeroase întrebări ale căror răspunsuri încă nu au fost găsite.

Fie că este vorba de morți suspecte, dispariții inexplicabile sau apariții surprinzătoare, vă prezentăm în acest articol câteva dintre cazurile care au uimit lumea.

Avionul-fantomă de la Pearl Harbor

Pe 8 decembrie 1942, la un an de la atacul de la Pearl Harbor, operatorii radar au interceptat un semnal care indica un avion ce se apropia dinspre Japonia.

Cei doi piloți care au fost trimiși să intercepteze avionul au raportat că este vorba de un aparat P-40, care părea să nu fi fost utilizat de la momentul atacului de la Pearl Harbor.

După ce s-au apropiat suficient, piloții americani au descoperit cu surprindere că aeronava era ciuruită de gloanțe, iar trenul de aterizare fusese complet distrus.

Intrigați de cum poate zbura un avion în aceste condiții, piloții au mai avut un șoc atunci când au observat că pilotul era în cabină, în uniformă.

Câteva minute mai târziu, avionul-fantomă a intrat în picaj și s-a prăbușit. Trupele americane s-au apropiat de locul impactului, dar n-au găsit nici urmă de pilot și nici vreun marcaj identificabil pe aparatul de zbor.

Totuși, ei au găsit o foaie ce părea să se fi desprins dintr-un jurnal. După ce au analizat-o, anechetatorii au concluzionat că avionul provenea de pe Insula Mindanao, situată la aproximativ 2.000 de kilometri depărtare. Restul poveștii avionului este și acum un mister.

Dispariția yacht-ului Intrepid

n octombrie 1996, pasagerii unui yacht denumit „Intrepid” au transmis un apel de urgență gărzii de coastă din statul american Florida.

Ambarcațiunea se scufunda, iar cei 16 oameni de la bord au comunicat gărzii de coastă că vor încerca să folosească barca de salvare până la sosirea echipajelor de salvare.

Mai multe echipe au pornit imediat în căutarea celor 16 pasageri, dar, după ce au cercetat 15.500 de kilometri pătrați în condiții de furtună, căutările s-au încheiat fără succes.

Patru avioane s-au alăturat echipelor de salvare în încercarea de a găsi yachtul, dar, în ciuda tuturor eforturilor, nici yachtul și nici pasagerii lui n-au mai fost găsiți vreodată.

Cine a trădat-o pe Anne Frank?

Anne Frank, fetița de origine evreiască al cărei jurnal a devenit unul dintre documentele istorice ale Holocaustului, a fost ucisă la doar 16 ani în lagărul de concentrare de la Bergen-Belsen, după ce a fost capturată în ascunzătoarea din Amsterdam.

De frica naziștilor și pentru a nu fi deportați, Anne, împreună cu părinții și sora ei, Margot, au petrecut doi ani (1942-1944) ascunși într-o încăpere de 50 de metri pătrați, a cărei intrare era camuflată cu o bibliotecă.

Ajutați de mai mulți apropiați, care le aduceau alimente și alte lucruri necesare cât timp au stat ascunși, membrii familiei Frank au petrecut doi ani în ascunzătoare.

În tot acest timp nu au putut ieși afară și a fost nevoiți să trăiască în liniște deplină, pentru a nu atrage atenția. Anii petrecuți astfel au fost documentați de adolescenta Anne în jurnalul devenit celebru.

Din păcate, ascunzătoarea familiei Frank a fost descoperită în cele din urmă. Pe 4 august 1944, naziștii i-au capturat pe toți patru, după ce cineva îi trădase, sunând la Gestapo.

Familia Frank a luat calea lagărelor naziste, din care doar tatăl Annei a reușit să scape. Identitatea persoanei care i-a trădat a rămas necunoscută.

Scufundarea vasului Lusitania

În timpul Primului Război Mondial, vasul englez RMS Lusitania s-a scufundat, la 7 mai 1915, la 18 minute după ce a fost lovit de o torpilă lansată de un submarin german. Aproape 1.200 de oameni au murit, iar presa a blamat armata germană pentru că atacase o navă de pasageri neînarmată.

În Germania, însă, cetățenilor li s-a spus că Marea Britanie a lăsat nava să se scufunde deoarece transporta ilegal marfă. Această susținere a dat naștere unei povești care rămâne un mister până astăzi.

La doar 15 secunde după impactul torpilei, o a doua explozie a avut loc pe Lusitania. Cauza celei de-a doua explozii n-a fost stabilită cu certitudine, însă unii sunt convinși că explozia a fost cauzată de muniția transportată ilegal de Lusitania.

Guvernele britanice de după război au susținut că la bordul Lusitaniei nu se afla muniție și că germanii n-au fost îndreptățiți să trateze nava altfel decât pe o navă de pasageri.

Facebook Comments

Mulțumim pentru lectură și pentru că DISTRIBUI:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •