Natalia Beketova – femeia cu 120 de vieţi

La prima vedere, Natalia Beketova pare o persoană obişnuită. Are 31 de ani şi lucrează ca vânzătoare într-un magazin din staţiunea Anapa, aflată în regiunea rusească Krasnodar, de pe coasta de nord a Mării Negre. Însă clienţii magazinului, în parte turişti străini, au constatat că, indiferent în ce limba i se adresează, Natalia îi poate înţelege. Ea are un dar cu totul special: cunoaşte 120 de limbi străine.

Ora de matematică

Nataşa s-a născut în 1979, în Polonia. Tatăl său făcea parte din trupele sovietice staţionate pe teritoriul polonez, în cadrul Tratatului de la Varşovia. Peste câţiva ani, s-a mutat împreună cu familia înapoi, în Rusia. La şcoală nu se făcea remarcată prin nimic, din contra, era o elevă mediocră. „Într-o zi, pe când eram în clasa a IX-a, mă străduiam să rezolv un test la matematică. Am încercat să mă uit în foaia colegei de bancă, dar în acea clipă, severa mea profesoară a strigat la mine: „Beketova! Te dau afară!”. M-am speriat îngrozitor, capul a început să-mi vâjâie şi inima să bată într-un ritm accelerat. Totul se învârtea şi imaginea mi s-a întunecat. Am simţit că zbor către cer. În jurul meu dansau scântei de smarald şi mingi de foc, pe care le atingeam fără să simt vreo durere. Pluteam şi simţeam o fericire şi o linişte neomenească. Nu pot spune cât a durat totul, însă când m-am trezit, nu ştiam unde mă aflu. Oamenii din jurul meu se precipitau şi strigau”. Asistenta liceului, Lidia Dmitrieva, îşi aminteşte de spaima cumplită prin care a trecut în acea zi cu Nataşa. „Când şi-a revenit din leşin, a început să bâiguie neinteligibil, într-o limbă ce nu era rusă şi părea de origine germanică. Profesoara de engleză a reuşit să descifreze doar atât: „Nu mai ţipaţi la mine! Mă numesc Ann McDowell”.
Nataşa a fost internată de urgenţă la spital, dar după 24 de ore a fost externată. Starea ei fizică era normală. Fapt uimitor, din ziua leşinului, Nataşa nu mai ştia o boabă ruseşte. Îşi uitase complet limba maternă. În schimb, în mintea ei răsăreau zilnic noi şi noi cuvinte din limbi diferite. Familia, înspăimântată de întreaga poveste, a dus-o la diverşi medici. Niciunul nu a putut pune vreun diagnostic, căci Nataşa părea absolut normală.
La Moscova a fost supusă unor analize şi teste detaliate, efectuate de psihologi, antropologi şi lingvişti. Toţi aceşti oameni de ştiinţă se aflau în faţa unei enigme care nu se lasă elucidată. Însă o concluzie se impunea cu certitudine: Natalia Beketova nu era un om bolnav psihic, nu cu mintea şi, cu siguranţă, era capabilă să vorbească aproximativ 120 de limbi străine. Iar cu atât mai neobişnuit este faptul că în memoria ei „trăiau” limbi vechi ale unor popoare dispărute de mult timp. Istoricii împreună cu filologii de la Universitatea din Moscova au stabilit că avea cunoştinţe bogate de chineză veche, egipteană, babiloniană, etruscă, slavă veche şi multe alte limbi antice.
Lingviştii de la Universitatea din Moscova, impresionaţi de numărul fabulos de limbi străine pe care Nataşa îl vorbea, au cercetat până şi Cartea Recordurilor. Ei au aflat că omul care cunoaşte cele mai multe limbi străine din lume este Ziad Fazah, născut în Liberia. În Guiness Book este consemnat că acesta vorbeşte 55 de limbi străine, în afară de limba sa maternă. Deci, Natalia Beketova cunoaşte de două ori mai multe!
În plus, Nataşa cunoaşte limbi ale unor triburi despre care se ştie doar în ce perioadă au trăit, spre exemplu, limba vorbită de un trib din Polinezia, Ngoba, ce a trăit cu 6 secole înainte de Hristos. Pentru a-şi demonstra cunoştinţele, Nataşa a fost supusă unui test de către un grup de experţi în limbi antice. Astfel, i s-a dat un text înscris pe legendarul disc Phaistos, pe care, în doar câteva ore, Natalia Beketova a reuşit să îl descifreze. Discul din Phaistos, una din marile enigme arheologice nedesluşite până în ziua de azi, a stârnit de-a lungul a zeci de ani diverse controverse.

Discul din Phaistos

Aproape tot ce ţine de acest artefact antic este controversat, de la scop şi semnificaţie, la regiunea în care a fost realizat. Misterioasa tăbliţă din argilă a fost descoperită pe insula Creta, din Grecia, printre ruinele palatului minoic din Phaistos, în 1903, de arheologii italieni. La fel de controversată este şi vârsta precisă a discului. Scrierea nedescifrată încrustată pe obiect, sugerează că acesta datează din jurul anului 1650 î.Hr. Marea dificultate a traducerii celor aproximativ 250 de pictograme, în lipsa altor exemple ale acestui gen de scriere, nu i-a descurajat însă pe cercetători. Natura unică a textului, în loc să-i îndepărteze, i-a captivat şi mai mult. Însă cu toate eforturile, până în prezent nu s-a putut traduce cu exactitate textul încrustat pe disc. Doar se presupune că acesta abordează şi probleme de natură morală.
După doar câteva ore de studiu, Natalia Beketova a realizat ceea ce mulţi alţii înaintea ei nu au reuşit, poate în ani. Deşi oamenii de ştiinţă nu au posibilitatea să confirme traducerea realizată de Nataşa, totuşi ei nu o pot nici contesta. Un fragment din acest text sună aşa: „Nu este demon cel care m-a subjugat… Căci caznele, durerile şi tortura cu care mi-am pedepsit duşmanul s-au întors împotriva mea, înrobindu-mă”.

Atingerea miraculoasa

Iată ce povesteşte un membru al Uniunii Scriitorilor din Rusia, Mihail Recikin: „Am cunoscut-o în urmă cu 10 ani pe Natalia, nu datorită cunoştinţelor sale în limbi străine, ci pentru abilitatea ei de a pune un diagnostic dintr-o privire. Ajunsesem la Moscova la un centru medical unde un prieten de-al meu era doctor recunoscut. Spre stupoarea mea, el mi-a recomandat să mă las consultat de asistenta lui care, spunea el, are o capacitate deosebită”. Scriitorul a relatat cum Nataşa l-a analizat atent pentru câteva clipe, s-a sprijinit de perete, parcă adunându-şi forţele, şi a început să vorbească, ca şi cum ar fi citit dintr-o carte. „Aţi avut o intervenţie chirurgicală la ambii ochi din cauza deteriorării mecanice a corneei. Acum aveţi dioptrii de 0,65 la ochiul stâng şi 0,59 la cel drept”. Este bine cunoscut faptul că o asemenea operaţie la ochi nu este vizibilă, nu lasă urme, aceasta fiind efectuată cu laserul. Mihail Recikin a confirmat şi faptul că Nataşa ii „ghicise” perfect dioptriile ochilor.
După întoarcerea în Rusia, Beketova a reuşit să absolve un colegiu şi s-a angajat ca soră medicală la un spital din Moscova. Aici şi-a descoperit o altă capacitate uimitoare, pe care probabil o căpătase tot în urma şocului din adolescenţă. Ea vindeca diverse afecţiuni, doar atingând pacienţii. Drept mărturie stau înregistrările video din timpul şedinţelor ei terapeutice. „Când asişti ca doctor la o asemenea vindecare miraculoasă, ai senzaţia că eşti victima unui şarlatan”, declară medicii specialişti ai clinicii. Participând la sesiunile terapeutice, ei au constatat uluiţi cum Nataşa, doar prin puterea mâinilor, vindeca bolnavii internaţi în clinică. În aceste momente, în jurul capului ei apărea un cerc luminos alb, care către finalul şedinţei se transforma într-unul de culoare violet. Cu toată aparatura modernă a medicinii din ultimii ani, specialiştii clinicii nu şi-au putut explica în nici un fel fenomenul miraculos. Cert este că, în timp, şi-a pierdut această capacitate, poate pentru că şi-a epuizat resursele.

Sufletul zburător

Nataşa are o explicaţie proprie a întregii sale experienţe: reîntruparea. „Conştiinţa mea este ca o foaie albă de hârtie, pe care o mână nevăzută a desenat nişte semne necunoscute. Dar într-o clipă, ca prin minune, mintea mea le-a recunoscut. Cele 120 de limbi care brusc mi-au devenit ca limbi materne provin din cele 120 de vieţi trăite de mine anterior. Am amintiri fragmentare, din aproape fiecare dintre ele, dar îmi este imposibil să refac totul. Consumul energetic este imens, după numai câteva minute de forţare mă simt complet epuizata”. Ea susţine că sufletul ei a traversat timpul, de la civilizaţiile primitive, până la istoria secolului XX.

”Îmi amintesc că am făcut parte dintr-un trib primitiv, purtam haine din piele de animale şi locuiam într-un fel de iurtă. Filmul se derulează şi mă aflu în Japonia… Sunt pe marginea unui lac, îmbrăcată într-un kimono roz, privind în zare. Apoi mă văd în uniforma armatei napoleoniene, mă numesc Jan Dever. Am şi imaginea propriei morţi: la vârsta de 21 de ani, străpuns de baioneta unui soldat al Imperiului ţarist. În ultima viaţă am murit de tifos la 13 ani, în Germania”.
Relatările Nataşei par a fi fragmente dintr-un puzzle ce se dovedeşte greu de îmbinat. Tatiana Grigorieva, profesor doctor la Institutul de Studii Orientale, a încercat să rezolve această engimă. După opinia ei, întreaga evoluţie şi transformarea Nataşei dintr-o persoană cu o educaţie modestă într-un poliglot erudit, s-a produs o dată cu şocul emoţional din adolescenţă. Acest fenomen se poate asocia cu procesul numit anamneză, adică amintirile ideilor pe care sufletul le-a cunoscut într-o existenţă anterioară. Există o teorie destul de vehiculată în zilele noastre, potrivit căreia creierul uman foloseşte doar 10% din întreaga sa capacitate. Profesorul Tatiana Grigorieva susţine că anamneza Nataşei a apărut ca urmare a stresului şi, practic, a „trezit” restul de 90%.

Enigma metempsihozei

Conceptul de metempsihoză, potrivit căruia sufletul traversează un lung şir de vieţi, de-a lungul a mai multe secole sau chiar milenii, se regăseşte în mai multe religii. Această „roată a vieţilor” multiple se întâlneşte cel mai adesea în budism şi hinduism, dar şi în literatura ezoterică evreiască, la egipteni şi chiar la unele popoare precreştine. În religia creştină nu există reîncarnare, aşa cum stă scris în Biblie, Epistola către Evrei cap. 9.27-28: „Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, tot aşa şi Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, celor care Îl aşteaptă, nu în legătură cu păcatul, ci pentru mântuire”.

În tot mai multe clinici ruseşti se practică terapia prin hipnoză, pentru activarea subconştientului.

Mărturiile oamenilor cu privire la amintirile din vieţile lor anterioare au fascinat oamenii de ştiinţă. Se pare că cel mai adesea aceste amintiri apar brusc, aceasta experienţă uimitoare fiind întâlnită de obicei la copii. Adepţii teoriei explică aceasta prin faptul că un copil este mai aproape de viaţa trecută, iar memoria sa nu a fost încă „rescrisă” cu evenimentele actualei existenţe. Adulţii care încep să-şi reamintească vieţi trecute o fac, cel mai adesea, ca urmare a unei experienţe ieşite din comun, cum ar fi un şoc puternic sau o lovitura la cap.
Profesorul Ian Stevenson, şef al Departamentului de psihiatrie de la Universitatea Virginia, din Charlottesville, este unul dintre cei mai cunoscuţi autori care şi-a dedicat întreaga carieră studiului reîncarnării. El consideră că noţiunea de reîncarnare ar putea-o completa pe cea a eredităţii şi ar putea sprijini medicina modernă, pentru a înţelege aspecte necunoscute ale comportamentului uman. Stevenson considera că reîncarnarea este triumful sufletului asupra morţii trupului, deşi niciodată nu a sugerat că există un proces fizic prin care personalitatea cuiva ar putea supravieţui morţii.

Frânturi din memoria Universului

Poate cel mai celebru caz studiat de specialistul american a fost acela al băieţelului Sujith, din Sri Lanka. Se spune că abia învăţase să vorbească, când Sujith le-a povestit părinţilor că în viaţa anterioară se numise Sammy şi era muncitor la căile ferate şi traficant de băuturi spirtoase. După o ceartă cu soţia sa, Sammy plecase de necaz la cârciumă, să se îmbete. Către miezul nopţii, la întoarcerea către casă, fusese lovit de un camion şi omorât. Micul Sujith îşi bătea la cap periodic părinţii să-l ducă la Gorakana, localitatea unde trăise Sammy. În plus, băieţelul vădea o pasiune nefirească la vârsta lui pentru ţigări şi arak, băutură spirtoasă specifica zonei.
Părinţii nu fuseseră niciodată în acea localitate şi nu cunoşteau pe nimeni care să semene măcar cu descrierea lui Sammy. Totuşi, fiind budişti, credeau în reîncarnare, astfel că nu au fost din cale-afară de surprinşi de povestea fiului. Investigaţiile ulterioare, dintre care una condusă de profesorul Ian Stevenson, au putut confirma că cel putin 60% dintre afirmaţiile făcute de Sujith erau reale. Când, în cele din urmă, băieţelul s-a întâlnit cu rudele lui Sammy, acestea au rămas uimite de familiaritatea cu care le vorbea, precum şi de faptul că le ştia numele de alint.
Pe o perioadă de mai bine de 40 de ani, profesorul Ian Stevenson a călătorit în toată lumea, investigând cazurile a peste 2000 de aşa-zişi „reîncarnaţi”. Întâmplător, prin anul 1995, a cunoscut şi cazul Nataşei. Cercetătorul nu a fost deloc mirat de capacităţile speciale ale tinerei, explicaţia lui fiind una relativ simplă. Conform spuselor sale, chiar dacă posibilitatea reîncarnării s-ar exclude, totuşi Nataşa, prin şocul suferit, a reuşit cumva să se conecteze la memoria colectivă a Universului. Acest „izvor” adormit, alcătuit din memoria tuturor fiinţelor vii, fie că sunt oameni, animale sau chiar plante, se află undeva în afara spaţiului şi timpului. Profesorul Stevenson susţine că Natalia Beketova a sorbit din picurii acestui izvor nesecat de amintiri colective.

Un final mereu amânat

„Fenomenul Natalia Beketova”, aşa cum a fost numit de către specialiştii ruşi, rămâne o enigmă. Totuşi, Nataşa susţine că după experienţa din adolescenţă, viaţa i s-a transformat într-un coşmar. Dintr-un om simplu, a cărui existenţă de până atunci nu anunţa nimic spectaculos, a devenit, dintr-o dată, subiectul unor controverse ştiinţifice şi religioase. Dincolo de concluziile acestor dezbateri, un fapt rămâne cert: viaţa Nataliei nu s-a schimbat în bine. Fiind în centrul atenţiei, a fost nevoită să suporte reacţii mai mult sau mai puţin prietenoase, priviri iscoditoare sau agresive. Ea admite că unii cercetători au ajuns să o admire şi că experienţă ei este în continuare subiectul unui studiu de caz. Alţii, pur şi simplu nu o cred şi consideră că întreaga ei poveste este inventată pentru a atrage atenţia. „Eu îmi amintesc cu siguranţă că am trăit în Germania şi că am murit la 13 ani, de febră tifoidă. Şi acum când închid ochii pot simţi flăcările şi ghearele morţii. Este ca şi cum aş vedea un film de groază. Doar că este propriul meu film. Nu ştiu exact câţi ani am, poate că am 5 ani, poate că am 500. Îmi doresc ca filmul acesta să se termine şi să duc o viaţă normală. Acum nu mai vreau analize şi demonstraţii. Lucrez ca o simplă vânzătoare şi asta mă ajută. Mi se mai întâmplă uneori ca oamenii să intre în magazin nu pentru cumpărături, ci doar pentru a se holba la mine. Trăiesc cu credinţa în Dumnezeu şi-mi port crucea, cu nădejdea că toate aceste cazne care, poate mi-au fost date, se vor sfârşi”. (sursa: din arhiva revistei Formula As)

Facebook Comments