Nivelul de radiații în unele orașe din țară

0

Conform datelor Comisiei Naţionale pentru Controlul Activelor Nucleare (CNCAN), oraşele cu cel mai mare nivel de radiaţii naturale din România, aproape de 5 Bq/mc, cu mult mai puţin decât limita de avertizare de 50 Bq (Becquere)/mc sau decât limita de alarmare de 200 Bq/mc, sunt Zimnicea şi Timişoara.

Urmează Turnu Severin, Craiova, Vaslui şi Călăraşi, potrivit măsurătorilor efectuate pe data de 22 mai, la ora 08:00. Totodată, nivelul de radiaţii din interiorul clădirilor este mai mare decât cel din exterior, astfel că este bine să aerisim spaţiile închise.

„Este vorba despre radon, un gaz radioactiv care există în solul pământului. A existat dintotdeauna şi face parte din radiaţiile naturale, iar gradul de periculozitate este foarte mic. Valorile sunt total nesemnificative. Vedeţi că în oraşele din Transilvania, spre exemplu în Cluj, nivelul de radiaţii, care oricum este mult mai mic decât nivelul de avertizare, este mai mic decât în Bucureşti, de exemplu. Aceasta din cauza solului care există în zona respectivă. Mulţi ar spune că nivelul de radiaţii ar trebui să fie cel mai mare în zona Cernavodă, pentru că acolo există cele două reactoare nucleare. Nici vorbă de aşa ceva, acolo nivelul este foarte mic”, a declarat preşedintele CNCAN, Rodin Traicu, citat de Agerpres.

Potrivit unei directive europene care trebuie preluată în legislaţia naţională până în aprilie 2018, CNCAN urmează să realizeze, în următorii doi ani, şi o hartă a nivelului de radiaţii din interiorul clădirilor, caselor de locuit şi tunelurilor.

„Odată cu apariţia aglomerărilor urbane şi modificarea substanţială a tehnologiilor de construcţie, coroborat şi cu directiva europeană referitoare la eficienţa energetică transpusă în legislaţia românească, a apărut, la nivel global, o tendinţă de control al acestei cantităţi de gaz, radon, care era în mod normal vehiculat prin aerisirea care se făcea zilnic în locuinţe, spaţii de lucru, hale, subsoluri, tuneluri, birouri şi aşa mai departe”, a susţinut Traicu.
Însă, odată cu măsurile de eficienţă energetică, gradul de etanşare a uşilor şi ferestrelor a crescut, iar materialele de construcţii au fost modificate. Astfel că este nevoie de măsurători şi norme unitare referitoare la materiale de construcţii şi la alte tipuri de materiale, a completat oficialul CNCAN. (stiriactuale.ro)

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.