Noii miniștri au fost aleși. Se profilează un nou Guvern mai slab decât primul?

Liderii PSD au votat, luni, în ședința CEx a partidului ce miniştri părăsesc Guvernul și cine sunt demnitarii „new entry”.  PSD a schimbat opt miniştri, aproximativ o treime dintre demnitarii Cabinetului. Propunerile au ajuns deja pe masa președintelui Iohannis. Cine sunt noii miniștrii?

Liderii PSD au votat în CEx lista schimbărilor propuse pentru Guvernul Dăncilă 2. Lista cu noii miniștrii a fost transmisă către președintele Iohannis.

Potrivit legii, numirea în funcţia de membru al Guvernului, în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, se face de Preşedintele României, la propunerea primului-ministru.

Astfel, CExN a votat pentru numirea următorilor miniştri. Lista noilor miniștri anunțați de premierul Viorica Dăncilă:

– Ministerul Muncii: deputatul Marius Budăi în locul Liei Olguţa Vasilescu,

– Ministerul Economiei: senatorul Niculae Bădălau în locul lui Dănuţ Andruşcă,

– Ministerul Transporturilor: deputatul Lia Olguţa Vasilescu în locul lui Lucian Şova,

– Ministerul Apărării: senatorul Gabriel Leş, fost ministru al Apărării în Guvernul Grindeanu, în locul demisionarului Mihai Fifor,

– Ministerul Culturii: senatorul Daniel Breaz în locul lui George Ivaşcu.

– Ministerul Comunicațiilor: Alexandru Petrescu

– Ministerul Tineretului și Sportului: Bogdan Matei

– Ministerul Dezvoltării Regionale: Ilan Laufer

„Am venit cu aceste propuneri, tocmai pentru că avem nevoie de experienţa unor oameni care au mai fost miniştri. Avem nevoie de oameni cu experienţă, care să ştie să ducă negocierile cu dosarele aflate pe masa de lucru, în perioada preşedinţiei Consiliului UE”, a declarat Viorica Dăncilă, răspunzînd la o întrebare cu privire la numirea lui Ilan Laufer în Cabinet.

„Eu vreau să nu privesc înapoi. Eu vreau să privesc spre viitor. Eu cred că vor performa în această echipă şi faptul trebuie să arate că sunt în stare să îşi ducă la îndeplinire programul de guvernare, vor fi un stimulent pentru ei”, a mai spus premierul.

Vicepremierul Paul Stănescu, atacat dur de baronul de Vrancea Marian Oprișan pentru „erorile de comunicare”, a declarat în ședința partidului că nu renunță de bună voie la postul de ministru al Dezvoltării și așteaptă votul colegilor. Votul colegilor a fost pentru demiterea sa.

Pentru poziția deținută de Stănescu, Liviu Dragnea l-a propus pe Ilan Laufer, fostul ministru al Mediului de afaceri, unul dintre cei mai bogați oameni de la Palatul Victoria.

Viorel Ștefan și-ar fi păstrat postul de vicepremier, informează Realitatea TV.

Şedinţa Comitetului Executiv al PSD (CEx) a început în jurul orei 11,30, după ce Liviu Dragnea s-a întâlnit cu apropiaţii săi, iar „puciştii” din PSD (Paul Stănescu, Adrian Ţuţuianu, Liviu Negoiţă) au avut o şedinţă separată.

Gabriela Firea, intrată pe „lista neagră” a celor sancţionaţi de partid, a venit singură la şedinţa CEx. Firea şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte interimar la PSD Bucureşti.

UPDATE. Cum arată, deocamdată, guvernul Dăncilă 2.

Viorica Dăncilă – prim-ministru (PSD)

SCHIMBĂRI

Ilan Laufer – viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene

Gabriel Leş- ministrul apărării naționale (PSD)

Marius Budăi – ministrul muncii și justiției sociale (PSD)

Niculae Bădălău – ministrul economiei (PSD)

Lia Olguţa Vasilescu – ministrul transporturilor (PSD)

Daniel Breaz – ministrul culturii și identității naționale (PSD)

Alex Petrescu – ministrul comunicațiilor și societății informaționale (PSD)

Constantin Bogdan Matei – ministrul tineretului și sportului (PSD)

RĂMÂN ÎN FUNCŢII

Graţiela Leocadia Gavrilescu – viceprim-ministru, ministrul mediului (ALDE )

Viorel Ștefan – viceprim-ministru (PSD)

Ana Birchall – viceprim-ministru , pentru implementarea parteneriatelor strategice

Carmen Daniela Dan – ministrul afacerilor interne (PSD)

Teodor – Viorel Meleşcanu – ministrul afacerilor externe (ALDE)

Eugen Teodorovici – ministrul finanţelor publice (PSD)

Tudorel Toader- ministrul justiţiei (independent, susţinut de ALDE)

Petre Daea – ministrul agriculturii și dezvoltării rurale (PSD)

Ecaterina Andronescu – ministrul educaţiei naționale (PSD)

Anton Anton – ministrul energiei (ALDE)

Radu Oprea – ministrul pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat (PSD)

Sorina Pintea – ministrul sănătății (PSD)

Ioan Deneş – ministrul apelor şi pădurilor (PSD)

Nicolae Hurduc – ministrul cercetării și inovării (PSD)

Bogdan Trif – ministrul turismului (PSD)

Natalia Intotero- ministrul pentru românii de pretutindeni (PSD)

Viorel Ilie – ministrul pentru relaţia cu Parlamentul (ALDE)

Rovana Plumb – ministrul pentru fonduri europene (PSD)

George Ciamba – ministrul delegat pentru afaceri europene (PSD)

 

UPDATE. Apar primele nume pe lista noilor miniștri din Guvernul Dăncilă 2. Potrivit surselor Realitatea TV, Nicolae Bădălău ar urma să fie numit la Economie, în locul lui Andrușcă, iar Lia Olguţa Vasilescu ar trece la Transporturi.

Ilan Laufer, fostul ministru controversat pentru mediul de afaceri și antreprenoriatar, ar urma să preia portofoliul cu bugete de miliarde lei de la Ministerul Dezvoltării Regionale, deținut de vicepremierul „pucist” Paul Stănescu.

De numele lui Laufer se leagă nu doar apariţia în revistele mondene, ci şi aplicarea mecanismului de plată defalcată a TVA, mecanism criticat de Comisia Europeană pentru că încalcă una dintre Directive europene.

La Ministerul Culturii, ar urma să fie propus Daniel Breaz, rectorul Universității „1 Decembrie 1918″ Alba Iulia. Breaz îl înlocuiește pe actorul George Ivașcu. Daniel Breaz s-a remarcat într-o declaraţie la Realitatea Tv, când întrebat dacă o mamă singură cu doi copii reprezintă o familie, a spus: „Nu. A fost o familie, dar s-a întâmplat ceva şi nu mai este”.

Deși contestat în PSD, dar extrem de eficient în demantelarea Justiției, Tudorel Toader, susținut de ALDE, ar urma să rămână la șefia ministerului Justiției, în ciuda criticilor masive venite din societatea civilă, de la Comisia Europeană sau Comisia de la Veneția.

Mihai Fifor a demisionat

Informaţii pe surse spuneau, luni dimineaţă, că deputatul de Argeș, Mircea Drăghici urma să preia Transporturile, aflate până acum sub conducerea lui Lucian Șova.

Se pare însă că Drăghici, trezorierul PSD și apropiat de Dragnea, ar fi refuzat această poziţie, transmite Realitatea TV şi noua propunere pentru Transporturi este Lia Olguţa Vasilescu.

La Ministerul Apărării, Mihai Fifor ar urma să fie schimbat cu Gabriel Leş, cel care a mai condus Părarea şi în Guvernul Grindeanu. Fifor ar fi semnat scrisoarea anti-Dragnea din urmă cu două luni.

Constantin Bogdan Matei , senator de Vâlcea, ar urma să preia Ministerul Tineretului și Sporturilor de la Ioana Bran.

Tensiune maximă în PSD. Social democrații și-au dat întâlnire în biroul șefului la ora 10.00. E o discuție înaintea Comitetului Executiv în care pun la punct remanierea guvernamentală. Stabilesc cine ar trebui să plece și cine să rămână în guvern.

Conducerea PSD se reuneşte, luni, într-o şedinţă de Comitet Executiv (CEx), structură care va decide cine va rămâne şi cine pleacă din Guvern, în urma evaluării făcute de premierul Dăncilă, dar şi de un comitet special creat în interiorul partidului.

Dragnea şi apropiaţii săi urmăresc să-l dea jos pe Paul Stănescu de la Ministerul Dezvoltării, după ce fostul şef al CJ Olt s-a poziţionat în tabăra „puciştilor” din PSD şi au criticat conducerea.

Pe lista remaniabililor se mai află ministrul Culturii, George Ivaşcu, persoană apropiată de Gabriela Firea În prima linie a celor care ar urma să fie înlocuiţi este şi ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă, care e susţinut de unul dintre apropiaţii lui Dragnea, Ionel Arsene (şef PSD Neamţ).

Unul dintre oamenii care ar putea pleca din Guvern este şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. În ultimul timp, ministrul Justiţiei a fost criticat de mai mulţi social-democraţi, inclusiv de Liviu Dragnea, liderul PSD dorind un om politic şi loial, nu pe cineva fără carnet de partid.

Pe de altă parte, Tăriceanu a repetat sâmbătă că îl susţine şi respectă activitatea lui Toader. În schimb, liderul ALDE e nemulţumit de ministrul Transporturilor, Lucian Şova, persoană aflată şi pe lista remaniabililor din PSD, cu toate că e sprijinit de Dragoş Benea, preşedinte al organizaţiei PSD Bacău.

Surse politice din PSD spun că ar putea fi înlocuiţi şi Ioana Bran (ministrul Tineretului şi Sportului), Bogdan Trif (ministru al Turismului), Bogdan Cojocaru (ministrul Comunicaţiilor), Natalia Intotero (ministrul pentru Relaţia cu românii de pretutindeni) şi Mihai Fifor (ministrul Apărării).

„Păcatul” lui Fifor ar fi că a susţinut scrisoarea contestatarilor lui Dragnea din partid. Nu în ultimul rând, din Guvern ar putea fi înlocuit şi vicepremierul Viorel Ştefan, cel care a candidat pentru şefia ASF, cu toate că Liviu Dragnea anunţase că susţine pentru funcţie alt coleg de partid, Leonard Badea. Niculae Bădălău ar urma să fie înlocuitorul lui Viorel Ştefan, susţin sursele politice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.