Nostalgia ruşilor după Uniunea Sovietică

„Mulţi oameni regretă din tot sufletul prăbuşirea URSS” – Nostalgia ruşilor după Uniunea Sovietică a înregistrat un salt de 8% şi a atins un record în ultimii 13 ani. 66 la sută dintre ruşi regretă acum fostul regim.

Sociologii spun că de această dată factorii sunt de natură economică şi consecinţa unor măsuri luate de actuala putere. Purtătorul de cuvânt al lui Putin nu e de acord şi crede că oamenii îşi regretă de fapt… tinereţea.

Vladimir Putin consideră că dezmembrarea Uniunii Sovietice, în 1991, a fost cea mai mare catastofă a secolului 20. Ca el, mulţi ruşi au deplâns multă vreme pierderea statutului de mare putere. Numărul nostalgicilor n-a fost niciodată mic, dar anul acesta a crescut cu 8 procente şi atinge 66%, un nivel nemaivăzut din 2005.

Lev Gudkov, directorul Institutului Levada: „Mulţi oameni regretă din tot sufletul prăbuşirea URSS. De la 45-48% până la 75% în diferite perioade. Viaţa în URSS pare idilică şi această nostalgie e de fapt legată de creşterea nemulţumirii generale şi tensiunii din societate.”

În trecut, nostalgia după regimul sovietic era asociată cu pierderea prestigiului internaţional şi probleme de identitate naţională. Însă acum e pusă pe seama dificultăţilor economice şi a contestatei reforme a pensiilor, care a scos oamenii îi stradă şi i-a redus popularitatea lui Putin.

„Eu m-am născut în Uniunea Sovietică şi îmi amintesc cum era când eram copil: era bine, era atât de multă bunătate! URSS are conotaţii bune pentru mine.”

În 2014, Rusia a intrat în recesiune economică din cauza scăderii preţului petrolului şi a sancţiunilor occidentale, iar oamenii de rând au fost afectaţi de stagnarea veniturilor, devalorizarea rublei şi inflaţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.