Nou-născut găsit mort într-o pungă: mama arestată (update: cercetată în libertate)

Mama nou-născutului care a fost găsit mort joi la Terni este o tânără italiană de 27 de ani. Pare că tânăra ar fi mărturisit. Copilul a fost găsit într-o pungă într-o parcare a unui supermarket, cu cordonul ombilical și placenta încă atașată.

Tânăra, fără antecedente penale, din Terni, se află în arest, acuzată de infanticid în condiții de abandon fizic și moral. În după-amiaza zilei de ieri, femeia a fost interogată la secția de poliție, asistată de avocatul ei. Potrivit rapoartelor inițiale, femeia, deja mama unei fetițe în vârstă de 2 ani, a declarat că a dat naștere singură, în baia casei sale, joi dimineață, între 8 și 9, apoi s-a decis să renunțe la micuțul prunc abia născut, în jurul orei 11 a.m., ajungând la supermarket pentru unele cumpărături împreună cu partenerul ei.

Acesta din urmă se declară că ar fi străin de caz, nu ar fi știut nici de sarcină, dar sunt în curs de desfășurare alte investigații. Ancheta a arătat, de asemenea, că nou-născutul ar fi fost încă în viață în momentul în care a fost abandonat în parcare. În ceea ce privește motivele abandonului, acestea ar putea fi atribuite problemelor economice, deoarece femeia, fără servici, nu ar fi putut să asigure întreținerea și celui de-al doilea copil. Probabil nici partenerul nu are de muncă… sau!

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.