Noua ediție a Campionatelor Europene de karate WUKF de la Cluj-Napoca

Peste 1.500 de sportivi din mai mult de 25 de țări vor participa la a noua ediție a Campionatelor Europene de karate WUKF de la Cluj-Napoca, în perioada 5-9 aprilie.
„Federația Română de Karate WUKF și-a asumat o sarcină deosebită în organizarea acestui eveniment și mulțumește pe această cale tuturor autorităților (MTS, COSR, Consiliul Județean Cluj, Primăria și Consiliul Local Cluj, Universitatea Tehnică Cluj), organizațiilor, sponsorilor și partenerilor implicați în pregătirea acestui eveniment, cât și sportivilor, părinților și suporterilor acestei federații. Speranțele noastre se îndreaptă acum spre lotul FRK WUKF în îndeplinirea obiectivului de a reveni pe prima treaptă a podiumului, de a dovedi tuturor suporterilor noștri că suntem cei mai buni. Echipa Italiei — gazda ultimului Campionat European WUKF — va dori să își apere titlul recent câștigat, iar celelalte delegații își vor disputa și ele cu ardoare titlul de Campioană Europeană”, a declarat Constantin Andrei, PR al Federației Române de Karate WUKF.
FRK WUKF și-a manifestat speranța că iubitorii sportului din Cluj-Napoca și nu numai vor susține echipa României în calificări (6-8 aprilie) și în finalele de duminică 9 aprilie.
Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc vineri 7 aprilie, la ora 18,30, iar conducerea FRK WUKF a promis un show de excepție, împreună cu partenerul și sponsorul evenimentului — Untold.
Intrarea spectatorilor este liberă pe parcursul întregului eveniment. Competiția va putea fi urmărită live pe internet la următoarea adresă: www.ustream.tv/channel/wukf.
Sursa: Agerpres
Facebook Comments