NOUTĂȚI privind eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor

certificat auto

Conducătorii auto vor putea obține, prin PROCEDURI SIMPLIFICATE, duplicatul cărții de identitate a vehiculului, emis de RAR, în cazul pierderii, furtului sau distrugerii cărții de identitate a vehiculului sau în cazul neîndeplinirii obligației de a preda noului proprietar cartea de identitate a vehiculului, în cazul înstrăinării acestuia.

Astfel, se elimină obligativitatea prezentării de către client a avizului autorității competente care a efectuat înmatricularea sau înregistrarea vehiculului, precum și a obligativității de a publica în Monitorul Oficial a anunțul privind pierderea, furtul sau distrugerea carții de identitate a vehiculului.

O altă noutate constă în completarea situațiilor în care se poate emite un duplicat al cărții de identitate a vehiculului pentru toate cazurile în care, la înstrăinarea vehiculului, ultimul proprietar nu transmite dobânditorului cartea de identitate a vehiculului.

Ministerul Transporturilor va actualiza, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii aprobate astăzi, Reglementările privind omologarea individuală, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor – RNTR 7. Legea intră în vigoare în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial. – Sursa:  PROMPT MEDIA

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici