O carte scumpă dar de o rară frumuseţe, Michelangelo – „La Dotta Mano”

Michelangelo- „La Dotta Mano” este lucrarea în ediție limitată făcută de editorul RMF pentru a sărbători geniul lui Michelangelo Buonarroti.

Cartea costă 130.000 de dolari şi este făcută din catifea şi marmură. Este un fel de album în care sînt imagini cu sculpturile şi picturile pe care le-a făcut El Miche. Cu toate astea, volumul este promovat ca fiind cea mai frumoasa carte din lume. Această „lucrare de artă în format de carte” a fost produsă în cinstea celei de-a 500-a aniversări a începutului lucrărilor lui Michelangelo la Capela  Sixtină. Cartea conține şi reproduceri ale desenelor sale, fotografii  originale și lucrări științifice despre artist. Valoarea inegalabilă a acestui volum ne dă posibilitatea să parcurgem o experiență senzorială și emoțională prin care se penetrează „umanitatea“ pe care Michelangelo a vrut să o exprime prin arta sa. Și această experiență este posibilă datorită unui maestru, necontestat în arta contemporană, de la Galerie de artă italiană: Aurelio Amendola.

Cele 83 de fotografii extraordinare ale lui Amendola incluse în volum, tipărit în format mare, ne permit să facem o călătorie mai aproape de sufletul lui Michelangelo pentru a urmări semnele ascunse ale unei noi frumuseți, în cel mai secret şi mai intim mod. Volumul conține şi o secțiune iconografică de mare valoare documentară: reproducerea a 46 de desene din cele mai frumoase și semnificative realizate de Michelangelo, şi păstrate în Casa Buonarroti din Florența, muzeu și monument, un loc de comemorare al geniului lui Michelangelo. Acolo mai sînt, de asemenea expuse colecțiile de artă ale moștenitorilor săi. Fiecare desen din carte este susținut de un comentariu detaliat, corect, semnat de Pina Ragioneri, Directorul Casei Buonarroti și autor al unor cărţi de renume despre opera lui Michelangelo.

Cartea oferă pagini spectaculoase de pictură. Există două capodopere alese ca o emblemă a geniului pictural a lui Michelangelo: frescele din Capela Sixtină şi Doni Tondo, păstrat la Uffizi din Florența.

Vizualizînd fotografiile imprimate pe un card, care îmbunătățește culorile, puteți retrăi emoțiile pe care le simt milioane de vizitatori în fiecare an, atunci cînd merg în „pelerinaj” pentru a contempla spectacolul Creației și Judecata de Apoi. În volum, călătoria în pictura lui Michelangelo continuă cu imagini spectaculoase ale capopodoperei Doni Tondo. Volumul Michelangelo oferă posibilitatea de a trăi o experiență unică datorită imaginilor la înaltă definiție.

Sub sacristia din Bazilica San Lorenzo din Florența, care găzduiește Capelele Medici, a fost descoperită o „cameră secretă“ unde Michelangelo s-a refugiat timp de trei luni în 1529, în timpul asediului spaniol din Florența. În 1975, „au ieșit la suprafață“ pe pereții acestei camere cîteva desene în cărbune, descoperite în timpul unor lucrări de modernizare și atribuite de către un grup de cercetători lui Michelangelo.

Cartea va fi disponibilă în numai numai 99 de exemplare. Fiecare volum are nevoie de şase luni pentru a se lucra la el, deoarece fiecare pagină, pictură, text sunt lucrate de artizani italieni.

Cartea este împachetată frumos într-o valiza neagră şi are termen de garanţie 500 de ani. Pe copertă este un basorelief în marmură, o reproducere după „Madonna della Scala”.

 

Imaginile din carte sînt încorporate într-o placă ca un înveliş şi imprimate pe hârtie fotografică specială, care sporesc sugestia de lumină, întuneric și umbre, cu un efect de realism extrem. Fiecare volum este semnal de însuşi maestrul Amendola, un alt element de unicitate care o face să fie un volum unic.

Sursa foto: decouvrirlemonde.fr

Facebook Comments