O fetiță de doar 4 ani și-a salvat mama și a avut grijă de frățiorii mai mici

O fetiță de doar 4 ani s-a dovedit deja a fi de nădejde pentru familia ei.

Isla Glaser se afla la ea acasă, în Somerset, New Jersey, cu familia, la începutul acestei luni, când mama ei Haley s-a prăbușit brusc, inconștientă. Potrivit goodnews.org

Întrucât mama ei nu putea să se miște sau să deschidă ochii, Isla a sunat la 911 și a raportat situația la departamentul de poliție al districtului Franklin.

După ce și-a furnizat calm adresa la cei de la dispecerat, fetița a așteptat ca ambulanța să ajungă la fața locului, după care a folosit un scaun pentru a ajunge să deschidă ușa de la intrare.

Conform New Jersey 12 News, Isla a avut grijă apoi de cei trei câini ai familiei, în timp ce medicii sosiți aveau grijă de mama ei. În plus, ea a avut grijă și de sora mai mică, în vârstă de 2 ani dar și de frățiorii gemeni în vârstă de 1 an, calmându-i.

Mama lui Isla a fost internată pentru o infecție bacteriană timp de patru zile – și este foarte probabil să nu fi supraviețuit până la intervenția medicală dacă nu ar fi fost fiica ei.

Ulterior, Isla a fost onorată de departamentul de poliție cu un certificat de eroism, un ecuson oficial al poliției și un tur al secției.

„Cunosc adulți care nu pot face față acestui tip de incident cu atât de mult curaj, echilibru și distincție”, a declarat lt. Philip Rizzo, din cadrul departamentului de poliție al districtului Franklin, în timpul conferinței de presă. „Pentru aceasta, această tânără trebuie lăudată.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.