O mamă din Botoșani a fost ucisă de fiul său. Ce a făcut bărbatul după crimă

Mulțumim pentru lectură și pentru că DISTRIBUI:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

O crimă oribilă a avut loc aseară în județul Botoșani. O bătrână de 82 de ani a fost omorâtă, se pare, chiar de fiul său, un bărbat cunoscut cu afecțiuni psihice.

Omul ar fi atacat-o lângă o pădure, la mai bine de 200 de metri distanță de casă. Apoi a fugit în sat și le-a spus unor localnici că mama lui a murit. Când au mers să verifice locul indicat de bărbat, oamenii au rămas înmărmuriți.

Crima s-a petrecut în comuna Sulița, din judeţul Botoşani. Câţiva tineri l-au văzut pe bărbatul de 52 de ani plimbându-se prin sat, cu hainele murdare de sânge şi l-au întrebat ce s-a întâmplat.

Omul le-a spus că mama lui a murit, dar a dat vina pe tatăl său. Intraţi la bănuieli, localnicii au mers la marginea pădurii să verifice spusele bărbatului.

Ultima oară, cei doi au fost văzuţi de localnici pe câmp, cu câteva ore înainte de incident.
Medicii sosiţi la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru femeia care prezenta răni pe tot corpul.

Cristian Simionescu, SAJ Botoșani: „Am găsit o persoană în vârstă de 82 de ani, decedata, cu leziuni incompatibile cu viaţa. Prezenta urme de lovituri la nivelul organelor abdominale, o plagă tăiată la nivelul coapsei drepte şi o plagă tăiată la nivelul faciesului.”

La faţa locului au ajuns criminaliştii şi un procuror, iar fiul femeii a fost încătuşat. Acesta va fi internat la Spitalului de Psihiatrie pentru a se stabili dacă avea discernământ când a comis fapta.

Facebook Comments

Mulțumim pentru lectură și pentru că DISTRIBUI:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •