Operațiunile de reconstrucție în urma dezastrelor naturale finanțate integral din bani europeni

Comisia europeană a propus recent ca operațiunile de reconstrucție în urma dezastrelor naturale să fie finanțate integral din bani europeni. Comisarul pentru politică regională Corina Crețu a anunța că „Miercuri, 24 mai, Parlamentul European și Consiliul UE au ajuns la un acord privind propunerea noastră de a finanța în întregime operațiunile de reconstrucție după dezastre naturale, din Fondul european de dezvoltare regională. Acesta presupune o rată excepțională de cofinanțare de 95%.

Vă informez cu regret că propunerea inițială a Comisiei, de cofinanțare 100% a unor astfel de operațiuni, nu a fost reținută. În același timp, compromisul va permite acestei finanțării necesare să ajungă prompt în regiunile afectate de dezastre naturale.

Mă gândesc la Italia, ale cărei regiuni au fost grav afectate de cutremure teribile în ultimul an și în luna ianuarie. În mai multe rânduri, președintele Juncker și-a exprimat admirația față de poporul italian, care a dat dovadă de un curaj extraordinar în momentele cele mai întunecate. De asemenea, președintele a reafirmat hotărârea UE de a sprijini reconstrucția integrală.

Compromisul la care am ajuns arată disponibilitatea UE de a fi alături de cetățenii noștri atunci când au cel mai mult nevoie de ajutor. O catastrofă naturală poate apărea oriunde, oricând. De aceea este important să ne asigurăm că sprijinul special din partea UE poate fi activat încă din prima zi, pentru a suplimenta asistența din partea Fondului de solidaritate al UE. Un alt efect al sporirii contribuției financiare a UE la operațiunile de reconstrucție va fi economisirea resurselor naționale.

Propunerea noastră este o expresie tangibilă a solidarității europene. În fața marilor dificultăți, am dorit ca statele membre să fie sigure că UE este alături de ele și este pregătită să utilizeze toate resursele disponibile pentru a oferi imediat ajutor și pentru a începe, împreună, reconstrucția.”(curentul.info)

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.