Zeci de comune au fost transformate în orașe, cu toate că nu îndeplineau criteriile minime – nu aveau apă curentă sau canalizare. Din 2004, 55 de localități și-au schimbat statutul, dar oamenii spun că nu au o viață mai bună.
Pentru că nu întrunesc numărul minim de locuitori, primarii nu pot accesa fonduri europene pentru dezvoltarea urbană și nu se încadrează nici la zonele rurale, pentru că pe hârtie sunt orașe.
Sătean: „Bun venit în oraşul Potcoava! Oraşul nostru e mai rău ca un sat din ăla aruncat pe munţi încolo. Poftim cum e pe drum, nu au trotuare, dau maşinile peste ei, trebuie să îi iei pe ăştia mici de la şcoală.”
Oraşul Potcoava din Olt e plin de căruţe. Reţea de apă şi canalizare găsim doar pe strada principală.
Ana Iancu, localnică: „Am baie şi dau drumul la apă. Uitaţi-vă în şanţ, se duce la vale.”
Chiar şi edilul se simte jenat să spună că el conduce un oraş.
Emanuel Enăchioaia, primarul oraşului Potcoava: „Sunt primar al localităţii sau oraşului Potcoava din 2012, la al doilea mandat.”
Reporter: „Prima dată aţi spus localitate, v-aţi ferit să spuneţi oraş. De ce?”
Primar: „Pentru că deocamdată nu suntem mulţumiţi aşa, ca de un oraş…”
Autorităţile susţin că au avut numai de pierdut din cauza faptului că localitatea a devenit oraş. Nu au mai putut accesa fonduri europene pentru dezvoltare rurală, dar nici pentru zonele urbane. Potcoava nu întruneşte condiţiile: are 5.000 de locuitori, faţă de 10.000 sau 20.000, cât ar trebui să aibă cel mai mic oraş.
În „oraşul” Piatra Olt este aceeaşi situaţie. Oamenii nu au gaze, iar canalizarea este doar în centru. Ca să ajungă la spital, bolnavii trebuie să meargă aproximativ 20 de km. Oamenii spun că trăiesc, de fapt, la ţară, însă taxele sunt ca la oraş.
Reporter: „Canalizare aveți?”
Georgeta Oprea, localnică: „Nu, așteptăm.”
Reporter: „Gaze aveți?”
Localnică: „Nu, încă nu au apucat.”
Reporter: „Spital aveți?”
Localnică: „Dispensar și nu se mai face de noapte, se face numai de zi, dacă murim, așa murim și până vine o salvare se alege praful.”
În judeţul Botoşani, comună Ştefăneşti a devenit oraş în 2004, împreună cu alte două comune. Peisajul este dezolant: câteva blocuri cenuşii, lipsite de utilităţi şi locuitori care se încălzesc cu lemne.
Localnic: „Astea două blocuri care cad jos. Asta e oraş?! Plătim doar taxele. În rest nimic…. Nu avem canalizare, nimic nu este.”
Reporter: „Cum se trăieşte aici?! Ca la oraş sau ca la ţară?”
Localnic: „Cum să îţi spun eu?! Ca în Evul Mediu, rău.”
Toader Rotari, viceprimar al oraşului Ştefăneşti: „Ne-am dori să trăim ca la oraş dar, din păcate, se trăieşte mai mult ca la ţară.”
Singurele investiţii în ultimii doi ani au fost reabilitarea şi asfaltarea unor drumuri din oraş. Chiar şi investitorii ocolesc zona.
