Pactul global privind migraţia – România s-a abținut de la vot

Deși pare incredibilă decizia, iată că așa s-au petrecut lucrurile în aula pregătită pentru ONU de la Marrakesh.

România s-a abţinut săptămâna trecută la votul-cheie de la ONU privind Pactul global privind migraţia, un acord fără caracter obligatoriu, dar puternic criticat de SUA, Ungaria, Polonia, Cehia şi Israel.

Abţinerea României este stranie, având în vedere că preşedintele Iohannis anunţase pe 28 noiembrie că a aprobat poziţia României de susţinere a acordului.

Preşedintele Iohannis arăta în comunicatul oficial de presă că a aprobat memorandumul privind poziţia favorabilă a României la propunerea Guvernului. ”Guvernul României a propus adoptarea unei poziţii de susţinere din partea României a Compact-ului Global pentru Migraţie (CGM), în forma convenită în urma negocierilor”, se arăta în comunicatul oficial al Preşedinţiei.

Or, tabela de vot prezentată de ONU arată că România s-a abţinut.

România a ales să voteze abţinere pentru a avea o abordare echilibrată, care să ţină cont de lipsa unui consens la nivel european, în contextul în care calitatea de viitoare Preşedinţie a Consiliului UE determina aceasta poziţie neutră”, arată MAE într-un răspuns pentru G4Media.ro.

Nu e clar în ce moment a existat o schimbare a mandatului la nivelul Administraţiei Prezidenţiale şi a Guvernului. Decizia de abţinere la vot în Adunarea Generală a ONU vine la doar o săptămână după ce România prezentase pe 10 – 11 decembrie o declaraţie favorabilă Pactului privind migraţia (numit în documentele oficiale Compact Global) la Conferinţa interguvernamentală pentru adoptarea Compactului Global pentru o migraţie sigură, ordonată şi reglementată, care a avut loc la Marrakesh.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.