Pădurile – bogățiile pământului

Pădurile, oaza noastră de oxigen sunt atât de importante pentru viață! Mai jos, o clasificare a lor.

Pădure de conifere

Pădurile de conifere (numite uneori păduri boreale) sunt zone de vegetație în care predomină vegetația arboricolă (arbori și arbuști) și gimnospermică (brazi, pini). Ele sunt răspândite în zonele subarctice, temperate si subtropicale. Sunt specifice zonelor de mai sus de latitudinea de 55° în emisfera nordică și unilor munți din emisfera sudică. Se întalnește in zonele reci precum nordul Asiei,din Scandinavia pană în Rusia, in nordul Chinei, pe lanțul muntos Himalayan, in Georgia, pe munții Alpi si Pirinei.

Vegetația Pădurilor de conifere
Aici trăiesc foarte multe specii de plante. Vegetația poartă denumirea și de taiga. Arborii se clasifică după felul acelor lor. Există două feluri de păduri de conifere; boreale si montate(m-ții Stancoși si Himalaya) Cei mai reprezentative sunt molidul, pinul, bradul alb, zada, jneapănul (singurul arbust din pădurile de conifere), tuia (numit și arborele vieții), tisa, chiparosul, cedrul, cupresifolia si sequoia roșie.
În Europa și Asia, pădurile de conifere se numesc taiga.

Coniferele sunt arbori înalți, cu trunchiul drept, fară ramificații, cu frunze mici, aciculare, acoperite cu ceară. Ele nu își pierd frunzele toamna, de la aceasta regulă abătându-se doar laricele.

Coniferele au fibre rasinoase ce permit clatinarea si indoirea lor; astfel rezista vanturilor puternice.Ramurile lor sunt aplecate permițand zăpezii sa cadă pentru a nu le îngreuna. Aici apar și lichenii, precum Cladonia, Romalina si Xathoria.

Fauna Pădurilor de conifere
Animalele din pădurile de conifere sunt în general mamifere. Unele dintre ele au blănuri prețioase. Ursul este unul dintre acestea. Cel mai mare urs trăiește în America de Nord și se numește ursul Grizzly. Cerbul este un alt reprezentant a pădurilor de conifere și este la fel un mamifer. El își naște puii vii și îi hrănește cu lapte. Căprioara naște numai un pui.
Alți reprezentanți sunt veverița,hermelina și samurul, de asemenea se găsesc și vulpi, jderi, arici, iepuri, râși, lincși, castori si pume.

Pasari: pițigoi, ciocănitoare, matasar, grangur, cocoș de munte, iernuca, gaița de munte, bufnița, cucuveaua, huhurezul și forfecuța. Insecte: furnici, fluturi, țînțari, găndacei și păianjeni.

Solurile Pădurilor de conifere

Tind sa fie acide, deoarece răsina cazută pe pămant împiedică descompunerea și reciclarea substanțelor nutritive.Solul de sub copaci este foarte acid si nefertil.

Pădure mixtă- Pădurile mixte sunt zone de vegetație în care predomină vegetația arboricolă și una mixtă gimnospermică-angiospermică. Aceste zone fac trecerea de la pădurile de foioase la cele de conifere.

Copaci
Caracteristica dominantă a foioaselor în acest mediu includ stejari, fagi, arțari, mesteceni.

Termenul de „pădure mixtă” vine de la includerea de conifere ca o componentă a coronamentului acestor păduri. Coniferele tipice includ:pini, brazi și molizi.

În unele zone ale acestui mediu coniferele pot fi o specie mai rar sau mai des întâlnită, având o dominație mică sau mare peste coronament..

Pădure tropicală – Sub denumirea de Pădure tropicală se înțelege vegetația care crește în zonele cu climă tropicală umedă.

Caracteristic acestei vegetații este o vegetație foarte deasă aproape de nepătruns, cu o climă caldă și umedă, după atolul de corali urmează din punct de vedere a densității florei și faunei pădurea tropicală. Regiunile pădurilor tropicale cu o vegetație verde tot timpul anului, alcătuiesc un sistem ecologic adaptat la clima caldă cu o temperatură medie anuală de 25 °C, cu oscilații de temperatură medie anuală de 0,5 – 0,6 °C și o cantitate de precipitații de 2.500 mm.

Intinderea pădurilor tropicale în prezent sunt în America de Sud, America Centrală, Africa, Asia de Sud ca și zona ecuatorială (10° latitudine nord și sud de ecuator) a Australiei, în general zona de întindere a acestor păduri sunt: zona ecuatorială, excepție făcând regiunea Amazonului, regiunea Anzilor Cordilieri prin evaporarea intensă a apei din Oceanul Pacific care sub formă de ceață ajunge regiunea Anzilor, sau regiunea Africi de est cauzat de efectul Pasat – Muson. In anul 1950 suprafața de întindere a pădurii tropicale a fost apreciată la 16 – 17 Mio. km² ca 11 % din suprafața globului, până în anul 1980 50 % din această suprafață a fost distrusă de către om.

Vegetația Pădurilor tropicale – Copacii în pădurea tropicală cresc sub formă de etaje, astfel se pot aminti șase etaje de vegetație care nu se pot delimita clar, – pe sol sunt plantele ierboase, tufișuri, arbuști. Solul are un strat subțire de humus cu o capacitate redusă de hrană, de aceea un rol important joacă în asigurare cu hrană Mykorrhiza.
Procesele de transformare a substanțelor sunt accelerate în această regiune din cauza climei calde și umede, prin desișul de rădăcini absorbția hranei e rapidă cu o fotosinteză intensă.

Dar numai 5 % din hrană sunt absorbite din sol de către plante, o parte din sursa de hrană cade ca materii în descompunere pe frunziș, sau pe sol, prin lipsa anotimpurilor există tot timpul anului frunze căzute care sunt supuse imediat unor procese de descompunere, prin capacitatea redusă de depozitare a stratului subțire de humus, aceste substanțe în descompunere sunt imediat absorbite de plante.
Furnicile și termitele joacă un rol important în aceste procese complexe de simbioză, și de transformare a biomasei vegetale în proteină animală, fiind intermediari între producător și consumator,

în prezent se cercetează procesele de transformare care au loc în coroana arborilor din etajele superioare a pădurii tropicale.

O categorie însemnată (80 %) din vegetația regiunii o constituie plantele agățătoare (lianele) și epifiții ca ferigile, ciupercile, mușchii, orhidee, bromelii , care contribuie la îmbogățirea humusului.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.