ARPRO reîncepe activitatea Școlii Populare de la Roma
În perioada septembrie – noiembrie, asociația culturală ARPRO va relua activitatea Școlii Populare Arpro, un proiect educațional dedicat copiilor români […]
În perioada septembrie – noiembrie, asociația culturală ARPRO va relua activitatea Școlii Populare Arpro, un proiect educațional dedicat copiilor români […]
Vă invităm la o nouă ediție a Serilor acasă ale Ambasadei vineri, 9 septembrie 2022, de la ora 19.00, avându-l
Dăm startul la concursul de creație literară și desen dedicat Limbii Române: organizatori GRASP Milano și Liga Studenților Români din
Evenimentul, organizat cu sprijinul Asociației Dacia și al Cenaclului Literar Român de la Roma, s-a bucurat de prezența scriitoarei Eugenia
30 de concurenți din toată Italia, peste 800 de volume în limba română destinate comunității din Peninsulă, 6 zile de
Dragi colegi și prieteni, reprezentanți ai Asociațiilor de români, avem plăcerea să vă invităm la evenimentul organizat de Asociația noastră,
Joi, 18 august 2022, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Mureș, avut loc o întâlnire între prof. dr. Sabin-Gavril Pășcan, Inspector
Cu prilejul Sărbătorilor Pascale, în ziua de 20 Aprilie 2022, în biserica Santa Maria in Portico din Piazza Campitelli, corul
Putin nu știe să negocieze decât dacă are un pistol în gură cu glonte pe ţeavă. Oricum este o pierdere
Grupul vocal polifonic “Arpeggio” va susține un concert extraordinar de Crăciun la Roma, împreună cu M. Gian Luigi Zampieri la
Ziua Națională a României a fost celebrată în acest an la Roma printr-un concert de excepție susținut de Orchestra Facultății
CUPA FLOARE DE COLŢ – Ediţia a VI-a Urmându-şi tradiţia, în perioada 15-17 octombrie 2021, Asociaţia Ecologică Floare de Colţ,
Nu pot să-mi dau seama ce s-a întâmplat cu Florin Câțu. Era un politician normal, teoretic. Mie nu-mi prea place
După vacanța de vară, în care copiii românilor din Italia au avut ocazia să pună în practică tot ce au
Numai Mugur Isărescu a fost în stare să ia decizia angajării Vioricăi Dăncilă în postul de consilier la Banca Națională.
Am fost unul dintre cei care au stat la cozi interminabile să voteze USR în străinătate. M-am bucurat când am
Palida lumină a ORBITOR. ARIPA STÂNGĂ de Mircea Cărtărescu Mircea Cărtărescu este unul dintre cei mai interesanți și rafinați scriitori
Expoziția Internațională Virtuală ”Mărțișor – Legendă de primăvară” Pe 1 martie 2021, începând cu orele 16, vă invităm la Expoziția