Pământul – maşinăria reprogramabilă

Pe măsură ce învăţăm tot mai multe despre ecosisteme devine tot mai evident că noi nu vom salva Pământul până când nu recunoaştem că planeta noastră este o maşină uriaşă, incredibil de complexă, care poate fi programată. Şi în urma unui studiu intens ea poate fi, de asemenea, reprogramată.

Unul dintre lucrurile care mi se par iritante în legătură cu retorica ecologistă îl reprezintă ideea, care este des repetată, cum că natura este exact opusul unei maşini. Din contră, mediul nostru ambiant pare să se comporte foarte similar unui dispozitiv ce are piese interschimbabile şi pentru care diferitele intrări determină apariţia unor ieşiri predictibile.

Să luăm, de exemplu, povestea fluturelui Monarh. Acesta este o insectă frumoasă, colorată în portocaliu şi negru, ale cărei aripi prezintă triunghiuri uşor curbate atunci când ele sunt deschise. Nativi pe continentul american, aceşti fluturi călătoresc în cadrul unei migraţii anuale prin Canada, Statele Unite şi Mexic. Ei se opresc pe parcurs pentru a se aduna în stoluri imense de zeci de mii de fluturi. Ei se adună într-un număr atât de mare încât copacii în care se aşează par a avea frunzele vopsite în portocaliu şi negru, frunze care la o examinare mai de aproape se dovedesc a fi aripile fluturilor.

Cu toate acestea, în acest an marea migraţie a fluturelui Monarh din Mexic a devenit o umbră a celor de altădată. În trecut sute de mii de fluturi coborau din munţii reci aflaţi în centrul Mexicului, dar anul trecut au venit doar 60.000. Anul acesta au sosit doar 3000, cu o săptămână întârziere. Oamenii de ştiinţă avertizează că insectele ar putea în curând să dispară. Ce s-a întâmplat? Articolul continuă pe: scientia ro

Facebook Comments