Părinții sunt primii care își otrăvesc zilnic, conștient sau nu, copiii

alimentația greșită

Dacă vor aduna zahărul conţinut în toate dulciurile din casă, părinţii ar putea fi șocaţi de rezultat. Un medic a descoperit, în acest fel, aproape 2 kilograme de zahăr adăugat.

Cantitatea este recomandată celor mici pentru 4 luni, însă aceste dulciuri sunt consumate de copilul lor într-o singură luna.

Trăim o adevărată epidemie a obezităţii infantile”, atrag atenţia specialiştii, îngroziţi de faptul la nivel mondial 70 la sută dintre preşcolari ar recunoaşte mărcile de junk food înainte îşi poată pronunţă numele.


Datorită publicității excesive, a modei de a consuma tot ce vedem pe panourile publicitare și ,,fiindcă ne permitem doar să oferim copilului ce este mai bun!!!,,

Astfel, fiindcă avem bani și ne permitem, nutrim copilul cu toate E-urile, coloranții și cu mult zahăr apoi ne mai mirăm de ce rata îmbolnăvirilor de cancer sau alte asemenea boli a crescut vertiginos la vârste din ce în ce mai mici. Avem fiecare dintre noi cel puțin opt clase absolvite dar nu știm să citim și nici nu ne interesează decât ceea ce este la MODĂ. Am uitat dulciurile bunicilor noștri care ne-au încântat copilăria și ni s-ar părea desuet să servim copiilor noștri aceleași minuni culinare naturale și sănătoase mai ales. Pe unii ,,fițele” îi costă viața. Mulți părinți, dacă încerci să le spui că își otrăvesc odraslele, se supără să ripostează direct: ,,știu eu mai bine ce este bun pentru copilul meu, nu trebuie să mă înveți tu” Deci cel mai greu lucru este să convingi oamenii de propria lor ignoranță și mai ales de consecințele acesteia.


Entuziasmaţi de misiunea importantă pe care au primit-o, 60 de elevi de clasa întâi de la o şcoală din Bucureşti au învăţat recent pregătească nişte clătite sănătoase, notează ştirileprotv. Crema de ciocolată a fost înlocuită cu iaurt amestecat cu cacao, peste care au pus fructe, germeni de mentă şi flori comestibile.

Ambasadorii carismaticului chef Jamie Oliver încearcă astfel îi convingă pe copii renunţe la dulcurile pline de zahăr rafinat şi E-uri şi la mâncarea tip fast-food şi descopere fructele şi legumele prospete.

Este o luptă inegală, pentru mai toți cei mici sunt obişnuiţi cu produsele pline de zahăr de când nici nu pronunţa bine cuvintele. 70 la sută dintre copii ar recunoaşte mărcile produselor încadrate la fast-food pentru le văd zilnic la televizor, pe internet sau chiar în casă.

Părinţii sunt primii care pot schimbe ceva, spun specialiştii. Dacă ei mănâncă fructe şi legume, devenind un exemplu pentru cei mici care, natural, îi vor copia. Un medic a realizat cât de mult greşea în lupta cu dulciurile când a golit dulapul cu bunătățile pentru copil. Maximilian Drăgan: „Am cântărit şi am văzut aplicăm ipocrit nişte reguli. Eu şi soţia aveam ciocolată neagră, iar copilul, a cumulat, 1,6 kg de zahăr pur în toate produsele respective: îngheţată, ciocolată, etc. Acea cantitate de dulciuri i-ar fi ajuns pentru 5 luni.”

O altă greşeală este le oferim celor mici dulciuri drept premiu. Putem face mai mult, învăţăm asociem şi mesele sănătoase cu momentele fericite.

Adela Moldovan, psiholog: „De exemplu, ieşind în parc, la un parc, mâncând morcovi şi alte legume. În acelaşi timp, jucându-ne, garantez acel copil va avea o amintire mai frumoasă decât dacă ieşim într-o zi în zona de mâncare de la supermarket.” O altă modalitate pentru a-i ajuta pe copii scape de dependenţa de dulcuri şi se îndrepte spre desertul sănătos, este ca ei aibă acces uşor la fructe. Petru asta ar trebui ca părintele pună în pachetul de mâncare pentru cel mic şi un fruct, iar magazinele deschise în şcoli sau în apropiere vândă şi ele fructe.

Din păcate, copiii consumă tot mai multe dulcuri, iar o statistică a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii spune în România, jumătate dintre ei sunt deja supraponderali. Potrivit:caplimpede

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici