Parlamentul României – Sărbătoare naţională Ziua Unirii Basarabiei cu România și alte două noi sărbători

sarbatoare nationala

Parlamentarii au adoptat, în prima sesiune a actualei legislaturi, o serie de legi care au şi fost promulgate şi prin care au declarat o sărbătoare naţională şi au instituit alte trei zile naţionale, dar şi Ziua Olteniei.

Astfel, din cele 195 de acte normative adoptate în această primă sesiune parlamentară şi care au şi devenit legi, fiind promulgate, cinci vizează declararea sau instituirea unor sărbători sau zile naţionale. Actul normativ care declară o sărbătoare naţională este Legea privind declararea zilei de 27 martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România ca zi de sărbătoare naţională, acesta fiind iniţiat de deputatul PMP Eugen Tomac. Potrivit ziuanews

Parlamentarii au adoptat, de asemenea, şi 3 legi prin care se instituie 3 zile naţionale, astfel: o lege privind instituirea zilei de 25 martie ca Ziua naţională a pădurilor, iniţiată de 9 deputaţi şi senatori PSD, PNL, UNPR, o lege pentru instituirea Zilei naţionale de cinstire a martirilor români din temniţele comuniste, iniţiată de 34 de deputaţi PSD, PNL, UNPR, minorităţi şi neafiliaţi, şi o lege privind instituirea zilei de 10 octombrie – Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti, iniţiată de 8 deputaţi şi senatori PSD şi ALDE. Tot în aceste prime luni ale mandatului lor, aleşii au mai adoptat şi o lege privind instituirea zilei de 21 martie – Ziua Olteniei, iniţiată de 27 de deputaţi PSD, PNL, UNPR, minorităţi şi neafiliaţi.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici