Pasta din pește – o rețetă rapidă

Ingrediente necesare pentru pasta din pește

– două conserve de peste (ton ori sardine, pot fi și combinate) în suc propriu ori în ulei

– suc de lamâie
– o ceapă de dimensiune medie
– un castravete murat
– două lingurițe de muștar ori de maioneză
– câteva fire de mărar
– piper
– sare

Cum prepari pasta de pește

Desfă conservele și scurge din ele uleiul ori sucul, in functie de caz, apoi pune conținutul lor intr-un bol. Mărunțește bine carnea de pește cu ajutorul unei furculițe, până obții o pastă. Taie ceapa si castravetele murat mărunt, de preferat cubulețe, după care adaugă-le peste pasta de pește. Spală și toacă mărunt mărarul, apoi pune-l peste restul de ingrediente. Amestecă bine până la omogenizare.
Adaugă în bol două lingurițe de muștar dulce ori de maioneză, piper si sare (după gust) și stoarce o lămâie peste compoziție. Amestecă din nou preparatul, apoi gustă și observă ce ii mai lipsește. Dacă rețeta este pe gustul tău, introdu bolul in frigider și servește preparatul după câteva ore. După aceea, servește pe pâine prăjită alături de măsline verzi și ouă fierte.

Pasta de pește nu este o soluție salvatoare doar pentru zilele cu dezlegare la pește, ci poate fi servită și cu alte ocazii. Spre exemplu, pentru mesele festive, când se cere un aspect mai interesant, pune pasta de peste pe un platou mai special si niveleaz-o până obții forma dorită. La final, decoreaz-o după preferințe cu măsline, felii de lămâie și frunze de verdețuri.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici