Pedofilia – tulburare mintală sau infracțiune? (1)

13 ani este limita de vârstă pentru a putea deschide un cont pe Facebook. AP 12 – de vizionat cu acordul părinților pentru copiii sub 12 ani – conștientizează atât părinții cât și copilul că, după 12 ani i se pot îngădui mai multe lucruri să afle, decât până la această vârstă. (AP12 ne spală cumva creierul sau este noua realitate a dezvoltării precoce a copiilor, din cauza hormonilor de creștere folosiți în zootehnie și avicultură în special?)

Statistica indică cifre alarmante în întreaga lume privind pedofilia.  În vreme ce Occidentul critică unele tradiții orientale privind căsătoriile adulților cu minore sub 13 ani, chiar în sânul Occidentului se petrec abuzuri grave, unul din cinci bărbați adulți este pedofil!…   Și invers, tocmai în țările unde adulții violează copii și nu acordă valoare femeii, acuză Occidentul de decadență morală!… În realitate, ambele poluri sunt ”din aceeași pastă”! Și, pentru superstițioși, tot 13 este și cifra copiilor abuzați pe secundă în întreaga lume.

Mai nou, circulă pe internet – adevărat sau nu, nu pot garanta –  declarația unui ministru francez privind vârsta de la care copiii ar avea voie să facă sex, cifra este tot …13!…

În Belgia, Elveția și în alte țări, se discută tot mai mult despre eliminarea din codul penal a infracțiunii de pedofilie sau …să nu fie pedepsiți vinovații dacă victima nu acuză suferințe, tot așa și în cazul zoofiliei, dacă animalul nu zbiară, totul să fie ok!…

”Iubesc foarte mult copiii” – ”mă iubesc foarte mult copiii” – sunt părți dintr-un concept perceput total greșit, de când iubirea, în conștiințele noastre, înseamnă doar sex și plăcere… Iată că așa și este, iubim copiii și ei ne iubesc pe noi dar nu despre sex poate fi vorba, ei întind brațele spre tine nu pentru a obține o plăcere sexuală, nu de astfel de dragoste au nevoie, iar tu nu poți simți impuls sexual când îmbrățișezi un copil, fără ca imediat să nu te înspăimânte aceasta și să soliciți un control la cap.


Iată un material, care o să-ți pară mai de grabă un studiu de teză de doctorat, aparținând Annei Carla Russo și care a fost tradus în română pentru a te ajuta să reflectezi mai bine asupra unui fenomen vechi de când lumea, ca mai toate tulburările de natură sexuală,  dar care, în ultimele decenii, a crescut accelerat și continuă să crească iar umanitatea pare să piardă nu doar sănătatea morală, ci și cea ființală, putând fi vorba chiar de auto-distrugere ca specie.


Pedofilia este definită ca „activitate sexuală cu copii sub 13 ani, practicat de persoanele care sunt de cel puțin 16 ani, cu o diferență de cel puțin 5 ani decât victima.” potrivit DSM (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders).

Factorul de vârstă este important chiar dacă o abordare pedofilă este caracterizată de varietatea modurilor cu care se manifestă în grade diferite.
Vârsta victimelor este luată în considerare de DSM pentru a identifica un tip de preferință pedofilă. Specialiștii Giese și Howitt sunt deosebit de preocupați de aceasta. Se presupune că:
Copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 7 ani atrag pedofili cu un profil extrem de periculos și complex.
Copiii cu vârste cuprinse între 8 și 10 ani atrag pedofilii medii.
Copiii cu vârsta cuprinsă între 10 și 11 ani atrag un adult mai puțin periculos, plecând de la probabilitatea considerării caracteristicilor copiilor apropiate de cele ale unui adult. În plus, se face o distincție între TIPUL EXCLUSIV – atras doar de minori și TIPUL NON EXCLUSIV – atras de adulți.
Semnalele DSM ca activitate pedofilă sunt adesea justificate prin argumentul că „ar avea o valoare educativă pentru copil“, aceste justificări sunt în preocupantă creștere pe Internet.
O altă caracteristică recurentă la subiecții pedofili este legată de natura ego-ului sinogonal a acestei parafilii.
Mulți subiecți pedofili nu găsesc un disconfort semnificativ.
DSM spune că pedofilii pot limita aceste activități la copiii lor sau la alți copii.
DSM atinge tema originii pedofiliei, referindu-se exclusiv la vârsta când, care este de obicei în adolescența, la care se adaugă un curs cronic.

Sexogia și psihanaliza prezintă pedofilia ca pe o problematică oarecum complexă în care nimănui nu-i este ușor să se orienteze. Sexologic, cele 900 de teorii care atribuie pedofilia ca fiind o tară degenerativă constituțională caracterizată prin modificări calitative ale instinctul sexual.
Se pare că actualmente mult mai fondată pare ipoteza multi-factorială, însă nu se poate da o definiție unică pedofiliei.

GLUECK și HAMMER identifică patru factori cheie ca posibile condiții de pedofilie:
– Reacția la complexul oedipal, însoțită de frica de impotență și/sau de inhibiție în relațiile cu partenerii maturi sexuali;
– O inhibiție legată de schizofrenie;
– o slăbiciune a ego-ului și un control inadecvat al impulsurilor legate de o sublimare redusă a impulsurilor.

GLUECK a formulat două ipoteze de bază:
– Pedofilia ca o consecință a unei blocade a dezvoltării psiho-sexuale din cauza unei traume timpurii, din propria copilărie.
– Consecința unei sexualității lipsită de fanteziei și fără sublimare, din cauza eșecurilor și a distorsionării conștiinței.

Unii autori mai recenți propun un discurs centrat pe psihologia sinelui precum KOHUT: pedofilia ar fi atribuită „ruperii unității interioare a sinelui“.
MITCHELL se îndepărtează de teoria clasică, consideră pedofilia și perversiunile ca o evadare din relația obiect cu mama sa. Activitatea pedofilă ar fi o provocare pentru imaginea maternă.
Gabbard susține că pedofilul are stima de sine scăzută, construiește și vrea să dobândească un puternic sentiment de securitate cu copiii, plus tendința spre o reformare a sinelui.
WYSS analizând o serie de 160 de infractori sexuali denotă unele caracteristici comune: nevroze, izbucniri bruște cazuale și nemotivate, inadecvarea cu partenerii maturi, etc. De asemenea, IARIA recunoaște ca izvor: schizofrenia, alcoolismul și psihoza. De asemenea, Iaria consideră că hărțuirea sexuală este doar o paranteză în povestea interioară a individului. Lipsa de tandrețe de care suferă și/sau a suferit timp îndelungat pedofilul este, de asemenea, tipică.
P. CAPRI susține că pedofilul nu este, în sine, un suferind, dar subiectul unor trăsături de personalitate, uneori, anormale cu aspecte patologice, probleme de deficit afectiv și relațional, ego-imature.
Pedofilia este, prin urmare, un simptom de tulburări. După cum notează autorul, trebuie să se distingă acei pedofili care au fantezii față de copii, cât și acei care pe lângă acestea față de copii au și fantezii și cu animale, femeile fragile, doar dacă oportunitatea le permite.
În ceea ce privește percepția socială a fenomenului, aceasta este condiționată de mass-media, care vorbește despre pedofilie chiar și când adulții preferă fete de 17 ani. Dar acesta este un concept greșit. Mass-media se ocupă de această problemă nu numai pentru a provoca reacții emoționale puternice, demascând așa-ziși monștri, ci și pentru că atrage publicul.

PETRONE și ROSATI disting între: Pedofilul latent – obsedat de fantezii față de copii, dar care nu are puterea de a înfăptui actul în sine, de teama să fie demascat.

PEDOFILUL OCAZIONAL – adept al fenomenului turismului sexual. Poate fi o manifestare ocazională.
Autorii identifică de asemenea: un „pedofil al personalității imature”, un subiect care nu a reușit să-și dezvolte o relație normală. Se simte confortabil numai în relațiile de disparitate, în general, acest subiect nu este agresiv, face curte copilului în moduri exagerat gentile; un „pedofil regresiv” – este cel care, în ciuda faptului că nu a întâmpinat dificultăți în relațiile normale, are o vocație pentru pedofilie; un „pedofil agresiv” este cel care se bucură când împlinește o  extremă violență extremă. Violentarea copilului este ca și cum ar violenta copilul care el a fost, dacă a fost cumva victimă în copilărie, acum simțindu-se călăul; un „pedofil homosexual“, se vede în copil el însuși copil cu deficit de afecțiune din partea mamei, așa că  ”iubește” acum așa cum a vrut să fie iubit.

WARD propune o altă distincție:
– Anxietate accentuată, cei care au puțin respect de sine, se simt nevrednici de dragoste, caută o continuă confirmare a sentimentelor: copilul este un partener care poate fi controlat.
– Ezitanți-fricoși, caracterizată de tendința de a evita relațiile cu subiecții de maturitate egală datorate experiențelor anterioare mai puțin pozitive. Relațiile asimetrice sunt mai simple. Acestea sunt mai puțin delicate decât cele anterioare.
– Ezitanți-complexați, caută relații impersonale fără prea multă emoție și sunt foarte agresivi.

Pedofilie dovedită și pedofilia latentă.

Nu există semnale precise pentru pedofilie, iar estimările privind amploarea și frecvența fenomenului sunt aproximative, aceasta se aplică statisticilor generale, cum ar fi estimările Istat (în Italia) și ale cercetătorilor. Numai în principiu se pot propune estimări privind amploarea pedofiliei, trebuie evaluat  „de la caz la caz”.
Sub profilul medico-legal, criminologic, de asemenea, pedofilia este reprezentată printr-un „număr ascuns“ foarte mare, există patru factori principali ai acestui ”număr ascuns”: modul caracteristic în care abuzul asupra copiilor este experimentat de către subiect, satisfacția sexuală a impulsului de achiziție de încredere în capacitatea sa sexuală; subiectul este în general conștient de o acțiune ilegală considerată a fi condamnabilă și este determinat pentru a păstra secretul identității sale; trebuie de asemenea considerat faptul că familia pedofilului tinde să ascundă tulburarea acestuia; în cele din urmă, un copil care este victima abuzului sexual este puțin probabil să-i spună familiei cele întâmplate, de rușine ori teama de pedepse de la părinți sau și mai tare din partea pedofilului.

Datele, incomplete, reprezintă 80-90% dintre cazurile nereclamate și/sau nerecunoscute. Dificultatea estimării extinderii pedofiliei este comună tuturor devianțelor sexuale, deoarece implică folosirea asupra persoanei a violenței.
Percepția socială a pedofiliei este foarte afectată de acest aspect; este evident că instrumentul informatic servește efectiv la propagarea acestui fenomen.
Cu cât este mai întunecată percepția socială a pedofiliei incestuoase, acest tip de pedofilie, potrivit lui Persico, a fost întotdeauna prezent în literatură.
Interzicerea incestului poate fi considerată universal valabilă, deși există mai multe teorii cu privire la această chestiune, de la teoria biologică a lui Morgan la teoria totemică a lui Durkheim, de la ce a lui Freud la teoria culturală a lui Lèvy-Strauss .
Unele țări consideră incestul drept o infracțiune perpetuă, cum ar fi Germania, SUA și altele, în timp ce Franța și Portugalia o consideră o agravante ale altor crime; chiar si pedepsele sunt diferite. În Marea Britanie, căsătoria între veri este permisă în timp ce în statele din America de Nord este interzisă, de asemenea, variabilă este gradația de sancțiuni, în SUA cinci ani, în timp ce în California 50 de ani.

Pedofilia în Italia

În Italia, cifrele raportate sunt inferioare fenomenului, deoarece, în fond, depind de denunțuri. Conform datelor Poliției (1995-2005), abuzurile sexuale asupra copiilor sunt în creștere, în 2002, grupul de vârstă implicat în Italia este cea a copiilor cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani dar, în anul următor, sunt 294 victimele între 0 și 10 ani; în ceea ce privește distribuția teritorială:  Lombardia, Campania și Sicilia sunt printre regiunile cele mai afectate.

Potrivit lui Strauss incestul există, dar ne prefacem a nu ști, atunci când este descoperit toți pretind a fi surprinși, prin urmare, percepția socială a incestul este contradictorie. Cea mai frecventă pedofilie incestuoasă este aceea a tatălui cu fiica și cea a tatălui vitreg cu fiica adoptivă. Incestul mai puțin răspândit între frate și soră, și mai rar este între mamă și fiu. Prevalent este abuzul heterosexual.

Atracția tatăl natural al copilului de cele multe ori începe în perioada pre-pubertății, dar după cum a observat Persico,  actul incestuos  este precedat de o serie de semnale și dacă există un prim act incestuos, este puțin probabil că nu vor mai fi și altele după. În plus, în câteva cazuri, mama devine conștientă de relație și este puțin probabil că va denunța soțul.

Datele strânse de ”Telefonul Albastru”,  Censis și Autoritatea Judiciară, sunt adesea citate și de mass-media. În 63% din cazuri, abuzatorul este o rudă a victimei, în 21% dintre cazuri este un subiect bine cunoscut, prieten de familie,  și numai în 16% din cazuri este un străin.
Chiar și Censis subliniază faptul grav că vârsta victimelor tinde să scadă, de asemenea, de multe ori pedofilul este un tată aparent iubitor și introvertit, deoarece abuzul are mai mult de a face cu sentimente de putere și dominație iar pe de altă parte plăcerea sexuală.
În ceea ce privește pedofilia incestuoasă, relația se termină deseori când fiica începe să iasă din cercul familiei și se eliberează de ”dependența sexuală” a tatălui ei.
Conform estimărilor unor sexologi, cele mai multe abuzuri la domiciliu sunt consumate de soți; există, de asemenea, cazuri izbitoare. Persico amintește un caz din 1905 în care un copil a fost abuzat atât de partenerul de viață al mamei, mama, bunicii și alte rude, și sa dovedit că și străbunicii lor au abuzat de bunici, care la rândul lor au abuzat de copii și acum de nepoți. Deci o întreagă linie genealogică de abuzatori și abuzați.

Pedofilul este un subiect care se mișcă, în general, cu circumspecție, de aici asaltul pe rețele internet, unde pedofilul are o a doua viață.
Cercetările efectuate de Conte pare să ateste faptul că pedofili sunt pe deplin conștienți de ceea ce fac și țin numărul la victime, eșantionul analizat cuprinde vârstele variind de la 18 luni în sus și în multe cazuri victimele sunt rude; pentru a atrage un pedofil sunt trăsăturile fizice, dar și trăsăturile de caracter.
Majoritatea intervievaților au recunoscut o teamă puternică de a fi descoperiți, preferând astfel copiii mai mici. După identificarea victimei, problema următoare devine pentru a-i convinge să înceapă relația și astfel începe să facă daruri, să le vorbească, să se joace, până la contactul fizic. Apare tendința de a minimiza consecințele negative pe care le suportă victimele.

Tonino Cantelmi se concentrează asupra culturii „pedofile“ prin materialele găsite pe internet în 1998, astfel aflăm că, o asociație de pedofili „The SLURP“ a emis o „scrisoare“ (capcană) pentru toți copiii, invitându-i să facă… ceea ce au dreptul de a face.
În ceea ce privește pedofilia online, 89% dintre cazurile identificate ar intra într-o pedofilie exclusiv voyeuristică – centrată pe utilizarea materialului pedofil, fără nici un contact fizic.
Din datele furnizate de Marco Strano este dificil să se localizeze pedofilul în rețea.
”Telefono Arcobaleno” și ”Save the Children” au identificat în perioada ianuarie – iunie 2008,  21.600 site-uri de pornografie infantilă iar potrivit ”Telefono Azzurro” cele mai multe contacte în rețeaua au avut loc în SUA, urmată de Germania, în timp ce Italia este pe locul al șaselea, dar până la sfârșitul anului este de așteptat să crească 35% din pedofilia online.

Pedofilia online

Utilizarea rețelei de către pedofili a generat în opinia publică o alarmă puternică și larg răspândită. Pedofilia online a venit să deschidă atenția asupra întregii „părți întunecate” a rețelelor. Un expert în poliție, Domenico Vulpiani, se întreabă dacă accesul la Internet indică o creștere a numărului de pedofili. Dezvoltarea rețelelor în ceea ce privește oferirea și schimbul de imagini pornografice ale copiilor este legată de creșterea cererii, dar nu implică neapărat o creștere a pedofiliei.

Giordano, un practicant de drept, consideră că Internetul a adunat pedofilii deja existenți.
Sigur, a crescut percepția socială asupra pedofiliei; alarmante au fost declarațiile oficiale ale pedofililor răspândite în rețea: diferitele decaloguri ale pedofilului perfect, ziua mândriei pedofililor, ș.a.
Intrarea pedofiliei și a pornografiei infantile în rețele se încadrează în caracteristicile criminalității cibernetice. Crima este de obicei pe furiș iar internetul oferă subiectului fix ceea ce îi trebuie, anonimatul. Dar Internetul a condus, de asemenea, și la noi forme infracționale, cum ar fi infractori ciber-pedofili și schimbul organizat de pornografie infantilă. Institutul de Cercetare de Criminologie din Roma afirmă că un cyber-criminal este de obicei:
a. o persoană care nu are tendința de violențe
b. un subiect cu capacități mari de planificare a comportamentului
c. o persoană în posesia unor instrumente psihologice minore de izolare de anxietate din cauza lipsei contactului direct cu scena crimei, cu victima
d. un subiect cu o tendință de a opera în singurătate
e. o persoană care dobândește aceste competențe în domeniul tehnologiei informației
f. un subiect care nu se auto-percepe ca fiind penal.

Percepția criminalității în mediul digital este deocamdată distorsionată,  socotite ca fiind alterate sunt: percepția de ilegalitate a comportamentului; estimarea riscului de a fi descoperit și/sau denunțat; percepția prejudiciului cauzat victimei; evaluarea posibilității de sancțiuni sociale.
Specialistul Strano spune că, în unele cazuri de pedofilie, pe chat de pedofili, subiectul arată o subestimare a riscurilor de a fi prins.
Studiile și cercetările au permis să formeze „profilarea digitală“ a pedofilul online cât și modul de operare, aspectele clinice, reacțiile copiilor la contactat, conexiunea cu pornografia infantilă. Apropo de acestea din urmă, funcțiile sunt: ​​satisfacerea și emoția, alimentarea de fantezii sexuale, șantaj; Prin urmare, acesta este un element central al pedofiliei.

Prezența tot mai mare a pedofiliei și a pornografiei infantile pe rețele oferă, de asemenea, posibilitatea de investigații mai eficiente în materie, în acest caz scena crimei nu oferă urme fizice; prin urmare, este nevoie de noi tehnici, cum ar fi utilizarea de software special pentru a analiza și evalua fișiere jurnal în funcție de o corelare cu profilele criminologice.

Pedofilia este prin însăși natura sa ”ascunsă”, pe furiș. Posibile contacte între oamenii de știință și pedofili sunt rare și ele apar în închisori.
În Internet anchetatorii sub acoperire intră în contact electronic cu pedofili sau pretind că sunt copii ”disponibili”.
Aceste investigații sunt încredințate la ”Polizia Postale e delle Comunicazioni”. Investigațiile nu se limitează la identificarea infractorilor,  ele vizează stabilirea unui profil  tipologic sociologic, referitor la persoane fizice. Problema cheie este identificarea tipului de limbaj utilizat, precum și alte elemente, cum ar fi prezența pe timpii de rețea. Există unele „orientări“ primare: armonizarea internațională a legislației în domeniu și cooperarea la investigații.

Printre diferitele lecturi pe tema traumei și daunele suferite de copil interesantă este scrierea lui Francesco Montecchi care vorbește despre „abuzuri asupra copiilor“ și semnalează creșterea numărului victimelor în afara contextului familial, deși există o frecvență mai mare de abuz în familie, abuz real, fizic. Potrivit Montecchi  „rădăcinile prejudiciului“ nu ar trebui să fie privite în momentul care abuzul a avut loc, ci anterior: în aproape toate cazurile victimele sunt copii care au avut experiența izolării fizice și emoționale și au devenit disponibili la atenția oferită de profitul pedofil.

În ceea ce privește daunele pe care copilul le suferă frecvente sunt: ​​tulburări de anxietate, tulburări disociative și isterice, depresie, tendința de comportamente auto-dăunătoare, tulburări de alimentație, tendința abuzului de droguri sau de dependență deja de droguri, perversiune, fantezii agresive, fantezii asupra sexului pervers. Prejudiciul psihologic nu este atât de mult un rezultat al experienței în sine, cât rigiditatea mecanismelor de apărare. Cel mai folosit mecanism de apărare este izolarea, ducând până la negare. O altă apărare este „sindromul abuzator-abuzat” care, în calitate de adult, poate determina subiectul să repete abuzul pentru a satisface nevoi non-sexuale.

Pe scurt: experiența pedofilă a cunoscut o recidiva gravă în zona afectivă, dezvoltarea sexuală, relațională, mai gravă, are o acțiune devastatoare în  dezvoltarea ulterioară a copilului. Dacă nu este acordată niciun spațiu de ascultare, primire și tratament, comportamentele patologice vor domina cadrul evolutiv al copilului.

Chiar și în domeniul terapiilor pentru pedofili, ne mutăm într-un cadru de incertitudine și întârziere.

Pedofilia este considerată o tulburare sexuală care conduce la  abuzul asupra copiilor prepuberi, dar în domeniul abuzului sexual există nu numai pedofilia, există, de asemenea, sadismului, voyeurism, exhibiționism. Limitele dintre tulburări nu sunt clare, eterogenitatea formelor face dificilă detectarea terapiilor.

Cine comite un abuz sexual este bolnav sau delincvent?

Bruno crede că este și unul și celălalt lucru împreună. Același concept al bolii pare inadecvat să descrie comportamente complexe, în special conceptul de boală mintală constă în realități complet diferite. Tratamentul biologic poate consta în castrare chirurgicală, castrare chimică sau psihochirurgia, excluse în Italia din motive etice.
Abordarea medical-biologică se bazează pe presupunerea că anumite comportamente sunt afectate de anomalii fiziologice în producerea hormonilor sexuali. În toate cazurile, un tratament chimico-farmacologic trebuie însoțit de un tratament psihologic, care poate fi tratat psihanalitic sau „cognitiv-comportamental”.

Corectarea preferințelor deviantului sexual nu este ușoară, deoarece nu toți subiecții sunt dispuși să scape de această tulburare. Estimările arată că, în cazul subiecților netratați, rata de recurență atinge mai mult de 40%, în cazul tratamentului ar scădea la 19%.
Dar, după cum am spus, numărul pedofililor este încă obscur.

Voi invita foarte curând la un interviu un specialist care să ne ajute la creionarea profilului unui pedofil, dar mai ales să ne explice ce ar trebuie făcut pentru a proteja pedofilii de marea lor ispită, tentație – copiii… Fiindcă, ar părea, legile noi într-acolo conduc!… (va urma)

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici