Persoanele cu dizabilităţi au o soartă grea pe piaţa muncii

Persoanele cu dizabilităţi

O realitate dureroasă încă în multe ţări europene. Nici calificarea excelentă nu reprezintă adesea o garanţie pentru găsirea unui loc de muncă.

Cédric Hocepied, deşi super pregătit tot nu i-a fost uşor să găsească de lucru.
Cédric Hocepied din Bruxelles, în vârstă de 26 de ani, depune eforturi masive să-i fie recunoscută pregătirea profesională. Atunci când povesteşte despre perioada petrecută în şcoală i se întunecă privirea. „Profesorii le spuneau părinţilor de fiecare dată că nu voi reuşi niciodată. Nu mă potrivesc în sistem” – îşi aminteşte Cédric. Ce nu va reuşi era limpede: să termine şcoala, să încheie un studiu, să înceapă o carieră. Cédric e surd din naştere. Astăzi face un master în drept internaţional. A studiat la New York City University şi la Université Catholique de Louvain din Bruxelles. A efectuat o practică la Naţiunile Unite şi la NATO. Vorbeşte fluent engleza şi franceza. Şi totuşi, atunci când îşi caută un job, întâmpină probleme.

Egalitatea de şanse este un ideal al societăţii în care trăiam, dar când e vorba despre persoane cu handicap, între ideal şi realitate se cască o prăpastie adâncă.

Persoanele cu dizabilităţi, condamnate adesea la sărăcie

În Europa doar fiecare al doilea om cu handicap, apt de muncă, are un job. Spre comparaţie: din totalul persoanelor apte de muncă fără dizabilităţi sunt angajate pe piaţa muncii 70 la sută. Cadrul legislativ este foarte diferit de la o ţară la alta. În Germania, de pildă, întreprinderi cu mai mult de 20 de angajaţi sunt obligate să ocupe cinci procente din locurile de muncă cu persoane cu dizabilităţi. Dacă nu respectă legea, sunt pasibile de pedeapsă. Nu puţini întreprizători preferă să plătească amenda.

Un alt exemplu: În Belgia diferă legile în această chestiune între Bruxelles, Flandra şi Valonia. Iar în Ungaria nici nu există vreo lege privind angajarea oamenilor cu handicap. Acolo, potrivit „Eurostat”, doar 24 la sută din cei cu handicap au un loc de muncă – cea mai redusă cotă la nivelul UE.

O altă realitate e că tinerii cu dizabilităţi sunt nevoiţi să părăsească şcoala mai devreme decât cei fără. Mulţi dintre ei ajung să trăiască la marginea societăţii, în sărăcie şi izolare socială. Dar şi cei cu înaltă calificare caută nu rareori ani de zile până găsesc un job. Aşa ca Cédric.

„Integrarea pe piaţa muncii este în continuare cea mai mare problemă cu care se confruntă cei cu dizabilităţi”, confirmă Christian Wigand, purtător de cuvânt al Comisiei Europene în domeniul social şi al pieţei de muncă. Wigand apreciază cifrele actuale drept alarmante. Cu toate acestea, nu crede că situaţia se va rezolva prin introducerea unei cote comune la nivelul UE privind angajarea persoanelor cu handicap. Pe termen lung, spune el, ar trebui să devină o sarcină a UE, să amelioreze condiţiile cadru, să le simplifice şi să le uniformizeze.

În 2015 Comisia UE a prezentat un proiect de lege, menit să înlesnească de exemplu accesul persoanelor cu handicap la internet, ceea ce ar fi benefic pentru integrarea acestora pe piaţa muncii. Ceva ce în SUA este deja din 2010 realitate. În UE aşa-numitul Act european privind accesibilitatea („Accessibility Act”) mai are de depăşit o serie de obstacole.

E nevoie de voinţă

Legile şi sancţiunile nu sunt de ajuns, subliniază Marie-Laure Jonet, care a înfiinţat cu trei ani în urmă un start-up social: „DiversiCom”. E nevoie de voinţa oamenilor ca să se schimbe ceva în bine, adugă ea. Marie-Laure Jonet îi sprijină pe cei ca Cédric şi îi informează pe întreprinzători. Echipa formată din patru oameni a reuşit deja să găsească locuri de muncă pentru 170 de oameni cu dizabilităţi şi are în prezent 50 de parteneri belgieni şi internaţionali, înte care şi concerne mari precum L’Oréal, Solvay sau Accenture. „DiversiCom” deschide porţi şi umple o lacună a statelor şi a UE.

Concernele ar trebui, atrage atenţia Marie-Laure Jonet, să fie interesate nu doar să facă afaceri ci şi să-şi asume o responsabilitate socială, să gândească pe termen lung – şi în ce priveşte personalul angajat. Este unul din învăţămintele trase în urma crizei financiare globale.

Răspundere socială

Handicapul lui Cédric nu e vizibil. Dacă nu te uiţi la el cu mare atenţie nu observi nici firul care porneşte de la urechea dreaptă, unde are fixat un aparat auditiv. Este de fapt o proteză, un implant Cochlear. Dacă stai cu Cédric de vorbă, nu-şi dezlipeşte privirea de pe buzele tale. Poate citi silabă cu silabă. Se concentrează asupra fiecărui cuvânt când vorbeşte. Ceea ce nu poate, de pildă, e să vorbească la telefon sau să urmărească o conversaţie între mai multe persoane care adesea se suprapun când vorbesc. Sunt probleme de care se tem întreprinzătorii.

Cu ajutorul „DiversiCom”, Cédric a găsit acum câteva săptămâni o ofertă şi lucrează la organizaţia umanitară „Handicap International”. Deocamdată pe o perioadă de probă. El este însă singurul angajat cu dizabilităţi la sediul din Bruxelles al acestui ONG.

Cédric a reuşit, dar rămâne totuşi un exemplu pentru drumul încă lung de parcurs până la o reală egalitate de şanse.(dw.com)

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici