”Petrolul, aurul și… panourile solare!…”

energia curata

Conspirația petrolului – Cu toţii auzim zilnic de aşa zisa criză a petrolului, precum şi de problemele create de arderea acestuia pentru obţinerea de energie. Puţini ştiu însă există deja tehnologia necesară obţinerii de energie perfect ecologică, dar aceasta este ţinută sub „obroc” de marile concerne petroliere, interesate exploateze până la epuizare, rezervele de petrol. Scrie Nelu Preda în corespondența trimisă la redacția Vocativ Plus.

Imaginaţi următorul scenariu:
Deşertul Gobi, Sahara şi Nevada acoperite cu panouri solare şi interconectate între ele, generând suficient şi permanent energie electrică pentru întreagă umanitate ( există deja panouri fotovoltaice cu randament de 40%, mult mai ieftine decât cele pe siliciu).
O parte din electricitate fie folosită pentru electroliza apei de mare şi obţinerea de hidrogen (există deja tehnologia de încapsulare a hidrogenului în micro-capsule de plastic, acesta comportânduse ca lichidul şi putând fi livrat la pompele de benzină existente).
Hidrogenul fie folosit în locul petrolului, acesta rezervânduse doar utilizării petrochimice pentru obţinerea de mase plastice. Din arderea hidrogenului rezultă doar vapori de apă deci e total ecologic. În plus, am lăsa şi generaţiilor viitoare ceva din resursele petroliere preţioase de altfel (şi pe care astăzi le ardem), pe care Dumnezeu le-a lăsat umanităţii.
Pare utopic şi totuşi este posibil, dar nu atâta vreme cât vor exista marile Concerne petroliere şi marile Companii energetice, ale căror conspiraţie întru profit, menţin situaţia actuală, pe termen nedefinit.

Notă: Mi s-a pus întrebarea: care conspiraţie? totul este pe faţă!… Răspunsul este toţi marii beneficiari ai arderii petrolului (care au câştiguri fabuloase), investesc pe ascuns sume considerabile pentru a cumpăra şi inactiva brevetele şi prototipurile unor valoroase tehnologii ecologice (exemplul cel mai notoriu este cumpărarea şi distrugerea unei întregi generaţii de automobile electrice de la Honda, Toyota şi Ford (după expirarea perioadei de leasing, fără a face posibilă cumpărarea acestora de către persoane influente dar necunoscute publicului.

Nota secundară:  De atunci când am scris articolul şi până în prezent, se pare lucrurile au luat pe plan mondial o turnură favorabilă, în sensul americanii amplasează deja masiv panouri solare în deşertul Nevada, germanii în Sahara, iar un cablu transatlantic le interconectează deja. De asemenea, chinezii amplasează panouri solare în deşertul Gobi, urmând a se trage cabluri de interconectare cu Nevada şi Sahara… Deci se poate!…

corespondență de la Nelu Preda

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici