Plăcuţele de la Tărtăria

11

În localitatea transilvăneană Tărtăria au fost descoperite unele din cele mai vechi relicve scrise – plăcuţele de la Tărtăria. Vârsta lor atinge circa 7 000 de ani. Perioada în care a fost folosit alfabetul respectiv se întinde între anii 5500 şi aproximativ 3000 i.e.n. Cum a putut apărea scrisul în această parte a lumii şi ce conţin aceste texte ?

Localitatea Tartaria se află la poalele versantului nordic al Munţilor Şureanu, de-a lungul malului stâng pe cursul mijlociu al răului Mureş. În timpul săpăturilor din anul 1961 arheologul Nicolae Vlassa a descoperit nişte statuete ale unor idoli vechi şi trei plăcuțe de lut pe care sunt încrustate nişte simboluri. Alături de acestea a fost găsit un schelet decapitat al unui om matur. Două dintre plăcute sunt de formă dreptunghiulară iar a treia rotundă. Două sunt găurite iar ultima este împărţită în patru părţi de o linie orizontală şi o alta verticală. Simbolurile de pe plăcuțe se aseamănă cu semnele pictografice ale scrierii sumeriene din mileniul al IV-lea.

Datarea cu C14 a acestor tăbliţe reprezintă o problemă, deoarece ele au fost supuse unor tratamente necorespunzătoare din necunoştinţă de cauză. Tăbliţele au fost totuşi datate indirect, prin analize pe celelalte obiecte găsite împreună cu ele. După efectuarea analizei radiocarbonice în scopul determinării vârstei scheletului care se află în acelaşi strat de roca, s-a estimat vechimea lui e de aproximativ 7000 de ani. Această ar însemna plăcuţele de la Tartaria sunt cele mai vechi artefacte scrise, ele fiind atribuite surselor Vincacultură balcanică de nord din epoca neolitică (mileniul V-III i.en.). Iniţial osemintele au fost atribuite unui bărbat însă la o examinare mai atentă s-a dovedit ca aparținând unei femei de aproximativ 55 de ani botezată Milady Tartaria, despre care s-a presupus a fi o femeie şaman.

Descoperiri de felul acesta s-au făcut nu numai în România, ci şi în Ţările învecinate: Grecia, Ungaria, Moldova, Serbia, Ucraina. Cercetătorii au constatat există asemănări în modul de scriere a simbolurilor, de-a lungul întregii perioade a culturii epocii Vinca.

În 1990 H. Haarmann a publicat înRevista cercetărilor indoeuropene” un articol cu analiză comparativă a sistemelor de scriere din Tartaria, din Cretă şi din Cipru. Autorul a adus vreo cincizeci de exemple care dovedeau există o legătură între acestea. Haarmann este autor a 40 de cărţi traduse în diverse limbi de circulaţie internaţională, editor şi co-editor a 20 de antologii.

Recent rezultatul ultimelor sale cercetări sunt prezentate într-un film documentar numit Civilizaţia Danubiană (Danube Civilization). El spune cea mai veche scriere din lume e cea de la Tartaria – România şi Civilizaţia Danubiană este prima mare civilizaţie din istorie, mai veche cu mii de ani decât cea sumeriană. Articolul integral: Aici

_________________________________________

Orice sugestie sau comentariu ne-ar ajuta să îmbunătățim ziarul. Iar dacă poți considera articolul interesant și demn să îl afle și alții, te rugăm să îl distribui, ai aici mai jos butoanele anume. Mulțumim.

Facebook Comments