Polii geografici ai Terrei nu se află degeaba la capetele opuse ale planetei; neasemănări

Spunem de multe ori, în special despre oameni, dar și despre unele fapte și lucruri foarte diferite, că “se află la poli opuși”. Polii diferă ca noțiune în toate aspectele lor și marchează, la nivel absolut, însăși ideea de neasemănare.

Totuși, nu ne întrebăm prea des dacă și la nivel geografic, exceptând dispunerea lor, deasupra și dedesubtul Pământului, Polul Nord și Polul Sud sunt în vreun fel deosebiți. Ba mai mult chiar, uneori oamenii au dificultăți în a discerne între cele două variante, atunci când sunt indicate sub numele proprii de Arctica și Antarctica. Din acest motiv, este interesant de văzut că polii geografici ai Terrei nu se află degeaba la capete opuse ale planetei, ci din motive chiar mai întemeiate decât cele câteva mii de kilometri care îi despart.

  1. Metamorfoze

Zona arctică, de la polul nord, prezintă un ciclu firesc de topire în timpul căruia aproximativ jumătate din banchiză dispare pe timp de vară, doar pentru a reveni la dimensiunile inițiale, cam cât suprafața Statelor Unite, iarna. Totuși, un îngrijorător studiu recent a indicat faptul că stratul de gheață gros de 3,5 kilometri din Groenlanda se topește cu asemenea repeziciune încât jumătate din el ar putea dispărea definitiv până la sfârșitul secolului. Alte studii sugerează că întreaga Arctică ar putea deveni complet lipsită de ghețuri pe timpul verii în numai câteva zeci de ani.

În contrast, Antarctica, de la polul sud, nu prezintă acealași cicluri riguroase de topire rutinară a calotei glaciare, ci își păstrează, în cea mai mare măsură, formă și dimensiuni constante pe tot parcursul anului. În schimb, în ultima vreme, mai multe studii au ajuns să descopere că și Antarctica pierde gheață, dar nu prin procese ciclice firești, ci mai ales sub influența efectelor încălzirii globale. Dacă ar fi ca, într-o zi, toată gheața de la polul sud să se topească (ceea ce nu se prea poate întâmpla curând), se estimează că nivelul mărilor și al oceanelor ar crește ușor cu 60 de metri. Este de notat că factorul de topire al calotelor glaciare din nordul și din sudul Pământului este influențat și de faptul că sub Arctica se află apă, care facilitează încălzirea, atât dinspre miezul planetei cât și prin curenți oceanici, iar Antarctica este masă stâncoasă, puțin sau deloc afectată de asemenea procese.

  1. Ozon afectat

Deasupra Antarcticii este formată o gaură în stratul de ozon, breșă a cărei deschideri a crescut în timp până la aproximativ de trei ori dimensiunea suprafeței de uscat a Statelor Unite. Și deasupra Arcticii se subțiază stratul de ozon în chiar aceste momente, dar deasupra polului nord nu s-a format, încă, o gaură. Desigur, nu se poate observa o crăpătură propriu-zisă acolo unde se spune că există una in stratul de ozon, dar această situație înseamnă că în acel loc substanța chimică ce învelește Pământul pentru a îl proteja de radiația solară a fost serios rarefiată, chiar dispărând.

Pierderile de ozon din emisfera nordică sunt reduse comparativ cu cele din sud deoarece temperaturile mai mari ale Arcticii limitează formarea norilor stratosferici polari care distrug ozonul. Totuși, și temperaturile din stratosfera de deasupra polului nord au scăzut treptat în ultimii ani, rezultând în pierderi importante de ozon.

  1. Foarte frig și cel mai frig

Polul Sud este mult mai rece decât Polul Nord. De fapt, în Antarctica este atât de frig încât zăpada nu se topește niciodată în multe porțiuni ale continentului. Temperatura medie anuală a regiunii este de -49 de grade Celsius, făcând clima de aici cea mai rece de pe întreaga suprafață a Pământului. În contrast, temperatura medie pe timp de iarnă în zona arctică este de circa -34 de grade Celsius și mai crește vara.

Cea mai scăzută temperatură înregistrată vreodată pe planeta noastră a fost de -89,6 grade Celsius și a fost măsurată pe 21 iulie 1983, la Baza Vostok, amplasată în Antarctica, în apropierea Polului Sud Geomagnetic. Faptul că Arctica este o banchiză face ca polul nord să fie mai sensibil la schimbările climatice.

  1. Urșii polari și pinguinii nu sunt vecini

Este, în general, acceptat de oameni, probabil ca urmare a vizionării unor videoclipuri publicitare și cărți poștale, că urșii polari și pinguinii împart același habitat glacial. Nimic mai fals. Pinguinii trăiesc exclusiv în emisfera sudică, îndeosebi în Antarctica, și nu au prădători naturali de uscat, așa cum cert le-ar fi uriașul carnivor.

Este, probabil, și motivul pentru care pinguinii sunt păsări nezburătoare, care și-au adaptat aripile în forma înotătoarelor, ce le servesc la realizarea unei suite de manevre nautice. Urșii polari, pe de altă parte, cele mai mari animale de pradă de pe uscat, sunt specie endemică emisferei nordice a lumii și “domnesc” peste zonele nordice înghețate ale Oceanului Arctic, hrănindu-se cu foci, morse și, ocazional, cu balene eșuate.

  1. Aurul negru

Potrivit unor estimări efectuate de U.S. Geological Survey, sub gheața din nordul cercului arctic se află aproximativ un sfert din totalul rezervelor de petrol neexploatate ale Terrei. Din acest motiv, Rusia a și făcut demersul îndrăzneț de a pretinde monopolul asupra unei mari porțiuni a regiunii arctice, în speranța că va putea exploata depozitele de zăcăminte din Dorsala Lomonosov, o protuberanță subacvatică de sub Oceanul Arctic, întinsă pe o distanță de 1.800 de kilometri și în care s-ar ascunde până la zece miliarde de tone de petrol.

Și SUA își revendică locul la porție, trimițând distrugătoare de gheață pentru a-și marca teritoriul din vecinătatea Alaskăi. Deși se crede că depozite de petrol există și în scoarța continentală a Antarcticii, cum ar fi zona de sub Marea Ross, Tratatul Antarcticii interzice vehement, pentru moment, orice exploatări la Polul Sud.

  1. Țara nimănui

În ciuda imaginilor simbolice ale diferiților exploratori care au înfipt triumfător straguri în gheața de la Polul Sud, continentul Antarcticii este singurul loc de pe Pământ care nu aparține nimănui. Nu are vreo istorie a unor popoare aborigene și este guvernat prin Tratatul Antarcticii, conform căruia atât teritoriul în sine cât și resursele lui vor fi folosite numai în scopuri pașnice și științifice.

Această situație se află într-un contrast puternic cu populația de peste patru milioane de locuitori care trăiește în interiorul cercului arctic, atât în câteva mici așezări, precum și în orașe mari ca: Barrow, Alaska; Tromso, Norvegia; Muramansk și Salekhaard, Rusia. Pe teritoriul Antarcticii nu se află decât ocazional oameni, aflați în misiuni de cercetare, și numeroase baze științifice.

  1. Multă gheață

Cel mai sudic continent al planetei deține cu ușurință 90% din toată gheața Pământului, gheață ce înglobează aproximativ trei sferturi din apa dulce a Terrei. Acest lucru a alimentat în cazul unora ideea să decupeze și să mute aisberguri pentru a stinge setea zonelor excesiv de uscate.

În fapt, prințul Mohammed al Faisal din Arabia Saudită chiar a luat la un moment dat în considerare planul de a disloca un aisberg de 100 de milioane de tone din Antarctica și a-l transporta în Peninsula Arabică. Prin comparație, polul nord este caracterizat de o cantitate de ghețuri cu mult mai mică decât în cazul polului sud.

  1. Continent vs ocean

Regiunea arctică este, practic, un ocean înghețat înconjurat de pământ. În contrast, Antarctica este un continent în sine, rocă și sol cu forme de relier precum munți, văi și lacuri, înconjurat de ocean.

Ironic, din punct de vedere social și politic, regiunea arctică, alcătuită complet numai din gheață, intersectează influențe și manifestări ale unor teritorii precum Canada, Groenlanda (parte din Danemarca), Rusia, Islanda, Norvegia, Suedia, Finlanda și Statele Unite ale Americii. După cum s-a spus și mai devreme, în polul sud, foarte îndepărtat de orice altă masă continentală, teritoriul nu este guvernat de entități politice și nici colonizat sau populat măcar de eschimoși.

  1. Vortexul polar

Polii geografici ai Pământului sunt caracterizați de ceea ce se numește “vortex polar”, un ciclon de proporții care se manifestă în apropierea limitelor verticale ale planetei. Pe Terra vortexurile polare sunt localizate la nivelurile mijlocii și înalte ale troposferei și stratosferei. Ele înconjoară zonele polare și fac parte din ceea ce se numeste “front polar” – granița climatică dintre zona polară și cea care îi urmează, spre sud, respectiv spre nord, în ambele emisfere. În cazul Antarcticii, vortexul polar este mult mai pronunțat și mai persistent decât cel arctic.

Acest lucru se întâmplă deoarece masele de uscat concentrate la latitudini mari ale emisferei nordice dau naștere valurilor atmosferice Rossby, care contribuie la domolirea vortexului. În același timp, la polul emisferei sudice vortexul este mult mai puțin perturbat și de aceea deasupra Antarcticii s-a și creat gaura din stratul de ozon, descrisă mai sus.

  1. Magnetism și zăcăminte

Pentru că este o masă continentală, sub Antarctica se găsesc minereuri: nichel, aur, argint, platină, fier. Evident, în gheața Arcticii nimic de acest fel nu s-a putut forma vreodată. Referitor la polii magnetici ai Pământului, unul dintre aceștia se află aproximativ în nordul planetei și celălalt în sud. Atunci când ne referim la polul nord magnetic, această referință se raportează la poziția geografică omonimă, chiar dacă polul nord al câmpului magnetic al Terrei se află de fapt în sud, iar polul sud al câmpului magnetic se află în nord. De aceea, busolele nu indică nordul magnetic, ci nordul geografic al Pământului. Totuși, convențional, nordul magnetic este cel din preajma nordului geografic, iar sudul magnetic este cel din preajma sudului geografic.

Polii magnetici ai Pământului nu se suprapun cu polii săi geografici din pricina, sau datorită schimbărilor câmpului magnetic al planetei . Acest lucru face ca ei, spre deosebire de polii geografici, să migreze. Faptul că ambii polii magnetici se deplasează poate fi considerat un punct comun al celor două extreme planetare. Totuși, diferențierea ar veni din faptul că polul nord magnetic (sudul câmpului magnetic) nu se mai află în acest moment în dreptul Arcticii și se deplasează spre est, înspre Rusia, cu aproximativ 55-60 de kilometri pe an. În schimb, polul sud magnetic (nordul câmpului magnetic) încă se mai suprapune cu Antarctica, iar el migrează înspre nord vest, cu viteza mult mai mică de 10-15 kilometri pe an. (stiintasitehnica)

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.