Poliţia italiană a făcut cea mai mare captură de droguri din ultimii 20 de ani

270 de kilograme de heroină au fost descoperite într-un container care a ajuns în portul Genova la bordul unei nave din Iran.

Drogurile erau ascunse într-un lot de bentonit, o argilă utilizată pentru curăţarea produselor petroliere.  Pentru a descoperi întreaga reţea, poliţiştii au permis ca o mică parte din marfa ilegală să îşi continue drumul cu camionul, până în Olanda, aşa cum planificaseră contrabandiştii.

Oamenii legii au urmărit acest transport prin Elveţia, Franţa şi Belgia, până la destinaţia finală – orăşelul olandez Roosendal. În urma unui raid, au fost arestaţi acolo doi bărbaţi de origine turcă. Investigaţia continuă pentru descoperirea tuturor celor implicaţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.