Politicienii (întotdeauna) nevinovați… în timp ce Italia lunecă spre recesiune

Liderii populiști au declarat că Italia stă pe vârful unui miracol economic ce ar putea concura cu cel din anii ‘ 60, dar datoria țării și incertitudinea …dezumflă gogoașa!

Se schimbă previziunile pentru economie, făcute în urmă cu mai puțin de o lună, Luigi Di Maio, vicepremierul italian, credea că țara era pe punctul de a avea un miracol economic asemănător cu cel care se bucura în 1960.

„În acel timp am construit autostrăzi, acum putem construi autostrăzi digitale”, a afirmat el. Comentariile sale au fost întâmpinate cu un râs ce ia spusa lui în derizoriu.

A trecut însă cheful de râs joi, când datele au relevat faptul că Italia, care este împovărată de o datorie publică de aproximativ 130% din PIB, a revenit la recesiune pentru a treia oară într-un deceniu.

Fabio Franceschi, proprietarul celei mai mari tipografii italiene, este printre mulți oameni de afaceri căzuți în …disperare: „țara este pe mâinile unor copii”, a spus presei, referindu-se la Di Maio și co-vice lui, Matteo Salvini.

”Departe de a fi pe punctul unui boom, Italia este la un „punct critic”, a adăugat el. „Sperăm că vor deveni conștienți [de situație], pentru că lucrurile vor deveni foarte dificile”.

Franceschi a declarat că declinul se datorează parțial incertitudinii create de un guvern al cărui buget pe 2019 conține puține date în calea stimulării investițiilor, guvern care a avut grijă doar cu blocarea migranților în porturile italiene, șicanărilor cu Franța și cu unele campanii în vederea alegerilor europene din luna Mai.

„Cu toate acestea… devenim o țară necivilizată. Ei (aleșii) nu se concentreze pe investiții și crearea de locuri de muncă. În ceea ce privește replicile cu Franța, noi nu ar trebui să ne confruntăm cu alte țări. Franța are o credibilitate pe care noi  nu o avem acum.”

Este o opinie împărtășită de majoritatea economiștilor, mulți dintre aceștia citează Italia ca fiind cea mai probabilă scânteie pentru următoarea criză a zonei euro.

Oficialii de la Roma pot privi înapoi în ultimii 10 ani cu tristețe. PIB-ul italian este cu aproximativ 5% mai mic decât a fost în 2008 și șomajul, care a fost de aproximativ 6% înainte de criza financiară, acum rămâne cu îndărătnicie peste 10%.

Nivelurile sărăciei au crescut și nu sunt mulți bani în pușculiță de a investi în viitor fără a crește datoriile deja enorme ale țării.

Un buget falsificat de coaliția Ligii Salvini și M5S a lui Di Maio, care a fost convenit în decembrie, după luni de lupte cu Comisia Europeană.

Se trata despre muntele de datorii și modul în care coaliția plănuise să îl mărească, cu încălcarea normelor UE. Limita anuală a deficitului de 3% a UE a fost asigurată, însă regula care a împiedicat Statele membre să sporească nivelul, deja ridicat, de datorii la PIB ar fi rămas o controversă.

S-a ajuns la un compromis odată ce UE a acceptat previziunile pentru 2019, care au arătat o creștere a PIB-ului italian cu o optimistă previziune de 1%. Cu economia acum în recesiune, intrând în noul an,  și creșterea PIB-ului, în cele mai bune cazuri, perspectivele de menținere a datoriei Italiei la 130% din PIB sunt limitate.

Lorenzo Codogno, fost economist șef la Ministerul Finanțelor din Italia, consideră că bugetul a pus Roma pe cursul spre o altă criză:

„Toți indicatorii anticipativi sugerează că primul trimestru al anului va fi la fel de negativ ca ultimul și al doilea trimestru va fi plat. Este probabil că așa vor sta lucrurile de acum încolo,  aceasta înseamnă că economia va încheia anul într-o poziție cel puțin slabă”, spune el.

Salvini și Di Maio au sporit creșterea drepturilor de pensie și intenționează să introducă un venit de bază, prioritar în agenda lor, împreună cu impozitele bancare și reducerile, scutirea de impozit pe profit.

Codogno a declarat că reducerile de investiții publice și o combinație de impozite și premii suplimentare nu reușesc să abordeze obstacolele de lungă durată în calea creșterii economice, acumulând probleme care s-ar putea dovedi a fi dezastruoase într-un an.

„Coaliția este în mod clar anti-banking și anti-afaceri. Aceasta nu ajută companiile să mărească investițiile dacă trebuie să plătească mai mult în impozite. Taxele suplimentare pentru bănci ar putea duce la o criză de lichiditate – poate nu acum, dar anul viitor, sigur.

Și banii în plus acordați pensionarilor și prin venitul de bază, se mărește deficitul structural, iar acest lucru va fi dificil de inversat dacă guvernul intră în dificultăți financiare”, a adăugat el.

Recunoscând în același timp situația jenantă în care se află Italia, ministrul finanțelor, Giovanni Tria, a pus o lumină optimistă asupra perspectivelor de țară într-un discurs pentru studenții de la Universitatea Columbia, avut joi.

Fostul academic, care a sprijinit măsurile mai stricte de control bugetar înainte de a lăsa cuvântul lui Salvini,  Di Maio și prim-ministrului, Giuseppe Conte, a declarat că ”sectorul competitiv de export în Italia a fost în spatele unui excedent considerabil de conturi curente de aproximativ 2,5% din PIB, „în ciuda supraestimării persistente a cursului de schimb și a efectelor negative ale crizei [financiare]”.

El a mai spus că finanțele gospodăriilor italiene se află într-o poziție mai puternică decât majoritatea celorlalte țări europene, cu o bogăție privată estimată la mai mult de dublul datoriei naționale.

Datoria națională, în ciuda faptului că este printre cele mai mari din lume, este deținută în principal de către investitorii naționali. În esență, la fel ca japonezii, italienii preferă să împrumute banii lor  guvernului, mai degrabă decât să plătească taxe suficiente pentru ca acesta să funcționeze.

Tria nu a abordat problema impozitelor în discursul său. A preferat să dea vina pe germani. El a spus că accentul Berlinului asupra comerțului cu China și Orientul îndepărtat a negat restului zonei euro  sprijinul de care ar avea nevoie de la companiile germane.

„Modelul urmărit de creșterea germană bazată pe export pare să fie la rădăcina lipsei de convergență și a pierderii dinamismului în toate regiunile europene”, a afirmat el.

În esență, Tria spunea că numai atunci când germanii cumpără produse industriale italiene, spaniole și franceze, industriile grele și companiile tehnologice din zona euro generează profituri suficiente pentru a reinvesti în activitățile lor și pentru a deveni mai …productive.

Tria nu este singurul care joacă jocul de-a vinovăția. Conte a subliniat tensiunile comerciale globale și efectele negative asupra exporturilor italiene care cauzează prima recesiune a țării de la 2013. El a spus că până și „cei mai naivi analiști” au fost conștienți de efectele de amortizare asupra exporturilor diferendului tarifar dintre Washington și Beijing.

Salvini a mers atât de departe încât să critice prăbușirea podului din Genova asupra liniei dure a bugetului UE, spunând: „cheltuielile care salvează vieți, locuri de muncă și dreptul la sănătate nu trebuie să facă parte din calculele rigide și normele impuse de Europa”.

Răspunzând situației, comisarul UE pentru buget, Günther Oettinger, a tweetat: „este foarte omenesc să căutăm pe cineva asupra cui să dăm vină, când ceva teribil ni se întâmplă… Totuși, e corect și să privești faptele.”

Codogno a declarat că există, probabil, suficiente fonduri în bugetul de investiții publice pentru a îmbunătăți infrastructura fără un impuls suplimentar.

„Italia are alte probleme în afară de buget. Un cod de achiziții publice introdus de fostul guvern – unul conceput pentru contracararea corupției – a făcut ca oficialii publici să fie mai precauți. Înseamnă că fondurile alocate deja nu sunt și așteaptă să fie cheltuite.”

A fost o perioadă în care partenerii coaliției italiene au dirijat cea mai mare parte a furiei pe euro, ecou la comentariile lui Tria că Italia a luptat în zadar împotriva unei rate de schimb ridicat.

Dar bogăția italiană se exprimă în euro, iar această plângere pare să se fi evaporat sub presiunea populației cu drept de vot care îmbătrânește mai rapid în Europa.

Ceea ce rămâne este ideea că Europa ar trebui să facă mai mult pentru economia italiană prin diversele sale programe de investiții și o mai mare repartizare a datoriilor zonei euro. Există simpatie în unele capitale europene pentru agenda de la Roma, dar nu la Paris sau Berlin. (sursa: constant report)

Facebook Comments