Povestea şoriceilor păroşi

Trăiau pe-o insulă mai mică
Un şoricel şi o şoricică
Alături de copilul lor
Un şoricel ronţăitor.

Viaţa şi-o duceau cu greu
Mîncînd doar pîine cu pateu
Rămase de la un pirat
Pesemne naufragiat.

Dar erau foarte fericiţi
Aveau pădure de răchiţi
Un izvoraş curgea domol
Şi inunda grădina lor.

Ei, şoriceii gospodari,
Plantau ridichi şi gogoşari
Şi ceapă cultivau mereu
Sătui de pîine şi pateu.

Şoricul mic crestea usor
Părinţii-l învăţau de zor
Ce să mai facă, ce să zică,
Dar nu-i găseau o şoricică.

Pe insulă vreau să vă zic
Nu mai era nimic, nimic…
Nici lei, nici vulpi, nici ursuleţi,
Doar şoriceii. Să vedeţi

Ce tare mult se plictiseau
Şi toată ziua doar strîngeau
Legume pentru cel mai mic
Şi altceva… nimic, nimic.

Dar într-o zi, pe un buştean,
Sosi din ape un motan.
Era batrîn, şchiop de-un picior
Şi se opri-n grădina lor.

Mirare pentru şoricei:
Această arătare ce-i?
Cu blană, gheare şi cu dinţi
Îi speriase pe părinţi.

Doar şoarecul ronţăitor,
Mai mic şi neascultător
S-apropie furiş, furiş,
De animalul din tufiş.

Măi animalule, i-a zis
Mai temător decît convins,
Dar i s-a pus un nod în gît
Cînd l-a văzut aşa urît.

Ramas blocat, ca la dentist,
Motanul îi răspunse trist:
M-am rătăcit şi am rămas
O biată mîţă de pripas.

A lăcrimat şi a mai spus:
Staăpînii mei pe vas s-au dus,
Eu am rămas întîmplător
Cu mult, cu mult, în urma lor.

Am vrut să prind un şoricel;
Nu-mi era foame, dar pe el
M-am enervat, poate în van…
Aşa ajuns-am pe buştean.

Şi l-ai mîncat? l-a întrebat
Şoricul parcă- mbărbătat.
Nu l-am mîncat, eram doar noi
Şi-i greu pe un buştean în doi.

L-am fugarit şi l-am găsit,
Mi s-a părut c-a adormit,
Era aproape înecat…
Am lăcrimat şi l-am salvat

Eram prea singur pe buştean
Şi chiar de-am sînge de motan
Eu am mîncat doar biscuiţi
Iar şoriceii… sînt cuminţi

Sînt şchiop, schilod, handicapat,
Şi nu ştiu ce m-a apucat
Să văd în faţă numai sînge.
Şi, derutat, motanul plînge.

Şoricul mic l-a întrebat :
-Motanule handicapat
De ce te plîngi ? rămîi la noi
Şi-ţi dăm o groapă de gunoi.

Eşti mare, ţi-e uşor să cari
Gunoiul unor şorecari.
Părinţii mei te vor hrăni
Şi, poate, te vor şi plăti.

Nu bani, nu aur, nu simbrie,
Dar şoarecii de omenie
Aşa cum sîntem noi, ţi-om da,
Un biscuite, sau ceva.

Motanul s-a-voit uşor;
Aş vrea să fiu de ajutor
Dar nu sînt singur, chiar motan
Mai am un şoarece-n buştean

***

De-odată-ncet a coborît
Din cerul tot mai mohorît
O arătare cam ciudată
Ce nu părea handicapată.

Cu ciocul mic şi labe mari
Asemeni unor lopătari
Căzu de-a dreptul în noroi.
-Tu cine eşti ? -Sînt un răţoi

Dar voi ce căutaţi aici
Îi intrebase pe şorici
Ştiam că insula-i pustie
Şi pot sa fac acrobaţie.

Eu sînt răţoiul acrobat
Şi uneori mă cred pirat
Şi vin pe insulă, mereu,
Cu o franzelă şi-un pateu.

Acuma n-am adus pateu
Căci era foarte, foarte, greu
Cu el în zbor, plutind pe nor,
Fără aripă sau planor.

Dar am pateu rămas aici
Pentru vreo patru zile, cinci..
Iar şoriceii au tacut.
Ce-i oare doamne de făcut
Ştiau ca îl mîncara tot
Încă se linseră pe bot
La ultima fărîmă mică
Ce o-mpărţiră c-o pisică

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici