Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker și premierul italian Giuseppe Conte, discuții despre bugetul Italiei

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, va avea sâmbătă seara un dineu de lucru, la Bruxelles, cu şeful guvernului italian Giuseppe Conte, în plină dispută dintre UE şi coaliţia populistă aflată la putere la Roma cu privire la bugetul Italiei.

„Preşedintele Juncker a discutat cu premierul (italian) Giuseppe Conte ieri. Ei au convenit asupra unui dineu de lucru, sâmbătă, la orele 19.30 (18.30 GMT)”, a notat pe Twitter purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritas Schinas.

Bruxellesul ar urma să-şi prezinte miercuri opinia asupra proiectelor de buget ale statelor membre. Cea cu privire la Italia este în mod special aşteptată, pentru că bugetul acestei ţări, mult dincolo de marjele europene, a fost deja respins de Comisie.

Executivul european ar putea decide să lanseze prima etapă spre demararea unei „proceduri pentru deficit excesiv”, care poate duce în final la sancţiuni financiare. Demararea respectivei proceduri ar trebui în acest caz să fie aprobată de statele membre.

„Înţeleg şi împărtăşesc preocupările Italiei cu privire la creşterea lentă şi probleme sociale complexe (…). Însă acest obiectiv poate fi atins fără a pune în pericol o traiectorie de consolidare bugetară”, a afirmat marţi Mario Centeno, preşedintele Eurogrup, organismul informal care îi reuneşte pe miniştrii de finanţe din ţările zonei euro.

„Criza ne-a învăţat că într-o uniune economică şi monetară, responsabilitatea de a duce o politică sănătoasă şi responsabilă nu se opreşte la frontierele naţionale”, a adăugat el în timpul unei intervenţii la Bruxelles în faţa europarlamentarilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.