Președintele SUA, Donald Trump, l-a invitat pe Vladimir Putin, la Casa Albă, în 2019

Consilierul pentru Securitate Națională al Statelor Unite, John Bolton a anunțat. 

„L-am invitat pe președintele Putin la Washington”, a declarat Bolton în timpul vizitei sale la Tibilisi, capitala Georgiei, scrie The Guardian.

Nu este clar încă dacă Vladimir Putin a acceptat invitația venită din partea lui Donald Trump, pe care Bolton i-a adresat-o în timpul vizitei sale la Kremlin, la începutul acestei săptămâni.

Întâlnirea ar putea continuarea mult așteptată a summitului controversat dintre cei doi de la Helsinki, din vara acestui an, în contextul în care Donald Trump este foarte criticat pentru încercările de a lega o relație personală cu Putin.

Dacă Putin ar accepta, întâlnirea cu Donald Trump de la Washington ar fi mult mai controversată, având în vedere că relațiile dintre SUA și Rusia sunt foarte tensionate. SUA urmează să impună noi sancțiuni Rusiei în luna noiembrie pentru atacul asupra spionului Serghei Skripal, din orașul englezesc Salisbury.

Între timp, Moscova a acuzat Washingtonul că stârnește o nouă cursă a armelor nucleare dacă SUA se vor retrage din tratatul privind armele nucleare intermediare (INF). SUA au acuzat Rusia că a încălcat tratatul, dezvoltând noi rachete de croazieră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.