-8.5 C
Bucharest
miercuri 16 ianuarie 2019
Web Hosting
Noul Parlament, ales în urma scrutinului din 11 decembrie, a fost convocat astăzi, marţi, la ora 12,00, de către preşedintele Klaus Iohannis. Decretul semnat de şeful statului privind convocarea Legislativului a fost publicat luni în Monitorul Oficial, potrivit Agerpres. Majoritatea parlamentarilor...
Oamenii de ştiinţă au arătat că este posibil să inducă reversul îmbătrânirii la animale şi estimează că peste 10 ani ar putea începe testele umane, scrie The Telegraph. Folosind o tehnică nouă care întoarce celulele adulte în forma lor embrionară,...
Sâmbătă 10 Decembrie 2016, la librăria Altroquando din centrul istoric al Romei, aproape de ora opt seara, își face apariția în fața unui public select și restrâns, Mircea Cărtărescu, cel mai important prozator român actual, primul scriitor român care...
Data a fost aleasă pentru a onora adoptarea și proclamarea de către Adunarea Generală a ONU, la 10 decembrie 1948, a Declarației Universale a Drepturilor Omului (DUDO), la care este semnatară și România, prima exprimare globală a drepturilor omului...
2 decembrie Academia di România în colaborare cu Institutul cultural Român a desfăşurat concertul Armonie di Natale, concert în cadrul căruia Grupul coral Arpeggio & Roua a lansat primul lor album. În cadrul programului, Arpeggio & Roua ne-au legănat...
Ziua Națională A României.  1 Decembrie 2016. Ziua românilor din întreaga lume. La Mulți Ani România, La Mulți Ani dragi români de pretutindeni. Prilej de bun început pentru ziarul românesc Vocativ Plus. Ceva se întâmplă! În tâmpla noastră, a celor din...
La Mizil s-a creat o frumoasă și interesantă tradiție... un festival internațional de poezie din ce în ce mai respectat... coordonat de un inimos profesor, Laurențiu Bădicioiu -  regulamentul îl puteți descărca în format pdf de pe site-ul evenimentului,...
Economia României este o economie de piață, conform Constituției din 1991. Conform acesteia, statul este obligat să asigure libertatea comerțului și protecția concurenței loiale. În economia României acționează așadar legea cererii și a ofertei. La baza acesteia se află...
Diaspora română este un termen care cuprinde întreaga populație a românilor din afara României și Moldovei. De obicei, termenul nu îi numără pe acei români autohtoni care locuiesc în statele vecine, în special românii din Ucraina și Serbia. De...

Ultimele Știri

Istoria unei taxe trăsnite

Stilul colocvial în care s-a exprimat guvernatorul Băncii Naţionale despre posibilul impozit pe activele bancare este uşor în afara instituţiei publice reprezentate. Uşor, spre foarte...

SPANIA: anihilată o celulă jihadistă care pregătea un atac

Poliția catalană a anihilat în această dimineață o celulă jihadistă din Barcelona, care pregătea un atac: îpotrivit ziarului La Vanguardia, inițial două persoane au...

Nu este o glumă: Chinezii s-au apucat să cultive bumbac pe Lună

Cercetătorii chinezi anunţă, marţi, că au reuşit primul experiment biologic pe Lună, seminţe de bumbac încolţite, acesta fiind unul dintre testele desfăşurate în cadrul...

Cine este și ce a făcut Cesare Battisti

Zilele acestea, întreaga presă din Italia (și nu doar) a fost ocupată de un singur subiect major: Cesare Battisti. Cine este, ce a făcut,...
video

Jaf cu extremă violență la Galați

Agresorul ar fi un bărbat eliberat recent din închisoare, în baza legii recursului compensatoriu, victima este un om în vârstă. Anchetă inițiată de Poliția din...

Cum e să te trezești, șofând pe autostradă, cu lenjerie intimă pe parbriz?!

O urmărire ca în filmele americane, pe o autostradă americană (din Indiana), lăsa în urma ei o dâră de …lenjerie intimă furată. Holly Samson, de...

Recentele infracțiuni comise de recidiviști au pus pe jar societatea civilă

Tensiuni după eliberarea deținuților. Opoziţia şi societatea civilă cer abrogarea Legii recursului compensatoriu Recentele infracțiuni comise de recidiviști au pus pe jar societatea civilă, dar...

Actorul Hugh Grant face un apel către cei care i-au furat un scenariu din...

Actorul declară că niște hoți i-au furat o geantă și roagă să-i fie trimis acel dosar cu scenariul de film, unei companii de film...

Italia – își ucide fiul cu un cablu PC și cheamă apoi Carabinierii

Crima a avut loc în casa lor în urma unei certe. Victima, de 36 de ani suferea de crize depresive Tragedia familiei din Sant'Antonino di...

Mamă conduce mașina biată criță – ”să-i dea fiului ei minor o lecție”, declară...

O mama din Kentucky a fost arestată duminică, după a condus biată, cu fiul ei minor în mașină, ca un fel de "lecție", după...

Botez cu… topoarele pe masă!

Şapte persoane au ajuns, luni, la Spitalului Judeţean de Urgenţă din Vâlcea, după ce mai mulți petrecăreți, care au participat la un botez, s-au...
Sari la bara de unelte