Propunerea PSD pentru funcţia de Prim-Ministru al României

Sevil Shhaideh, propunerea anunţată de Liviu Dragnea pentru funcţia de Prim-Ministru, a fost în 2015, timp de şase luni ministrul Dezvoltării regionale, preluând mandatul chiar de la Liviu Dragnea care demisionase în mai 2015 că urmare a condamnării din prima instanţă în dosarul Referendumului. Anterior, a fost secretar de stat în Ministerul Administraţiei Publice şi Dezvoltării Regionale din 2012, iar înainte de Ministerul Dezvoltării, a fost director de servicii în cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, un apropiat al fostului baron PSD Nicuşor Constantinescu. Shhaideh a fost primul numit ministru post-decembrist care a depus jurământul cu mâna pe Coran.

Sevil Shhaideh, a fost numită în mai 2015 Ministru al Dezvoltării Regionale, preluând mandatul de la Liviu Dragnea care demisionase că urmare a condamnării din prima instanţa în dosarul Referendumului. Anterior, din 2012, a fost secretar de stat în Ministerul Administraţiei Publice şi Dezvoltării Regionale. Saideh a lucrat, înainte de Ministerul Dezvoltării, ca director de servicii în cadrul Consiliului Judeţean Constanţa.

Sevil Shhaideh este un apropiat al lui Liviu Dragnea, dar şi a fostului baron PSD de Constanţa, Nicuşor Constantinescu. Potrivit Pro TV, Liviu Dragnea şi Nicuşor Constantinescu i-au fost martori la cununia din 2011, cu sirianul Akram Shhaideh, al doilea soţ.

Sevil Shhaideh (fosta Sumănariu) a fost primul ministru post-decembrist care a jurat credinţă României cu mâna pe Coran.

Shhaideh, fină lui Liviu Dragnea şi a lui Nicuşor Constantinescu?

În mai 2015, odată cu numirea să în funcţia de ministru al Dezvoltării, în presă au apărut informaţii cum că Sevil Shhaideh este de fapt fina lui Liviu Dragnea şi a lui Nicuşor COnstantinescu, cei doi fiind martori la nunta sa.

Întrebat cu privire la relaţia sa cu aceasta, Liviu Dragnea a răspuns:

„Presă a scris şi a vorbit multe în aceste zile. Sunt unii cetăţeni care lucrează în presă, doamne şi domni, care şi-au permis să-şi bată joc şi de unii membri din familia mea care sunt morţi, şi care, de asemenea, şi-au permis să mintă sau să dezinformeze: în religia musulmană nu există termenul de naș. Sunt martori. Atunci când se căsătoresc doi, un bărbat şi o femeie, de religie musulmană, sunt unii care participă la acel eveniment şi sunt martori. Nu există termenul de naşi şi fini. O cunosc pe doamna Sevil cred că de 15 ani., nu numai eu, toţi cei care am lucrat în administraţia locală. Acolo am fost mai mulţi şi am fost numiţi martori. Nu există naşi şi fini.”

Legăturile de rudenie dintre Sevil Shhaideh şi Liviu Dragnea, precum şi Nicuşor Constantinescu, au fost confirmate de senatorul PSD de Constanţa Nicolae Moga, care a declarat vineri pentru Evenimentul Zilei: „A cununat-o Nicuşor Constantinescu şi s-a băgat şi Liviu Dragnea, să nu fie numai un naș”.

Sevil Shhaideh – CV-ul

Sevil Shhaideh s-a născut la 4 decembrie 1964 şi a absolvit Facultatea de Planificare Economică şi Cibernetică din cadrul Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti în 1987.

A urmat o serie de cursuri de perfecţionare: expert în administraţie publică (USAID, Washington DC, SUA, 1995) şi manager ONG (USAID, Washington DC, SUA, 2001), manager de proiect (Oracle University, 2002 şi PM Solutions România, 2004), auditor (TUV Institution, 2003).

Are o diplomă de Master în Managementul Proiectelor de Afaceri, obţinută în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice a Universităţii ”Ovidius” (2005-2007).

Şi-a început carieră profesională ca analist programator în cadrul Trustului pentru Mecanizarea Agriculturii Constanţa (1987-1991), a devenit, apoi, manager Sisteme Informatice în cadrul Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială a judeţului Constanţa (1991-1993) şi director Sisteme Informatice în cadrul Consiliului Judeţean Constanţa (1993-2007).

A ocupat funcţia de coordonator responsabil cu elaborarea amendamentelor legislative cu privire la actele normative ce reglementează administraţia publică locală în cadrul Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR) şi de director general, Direcţia Generală de Proiecte, Consiliul Judeţean Constanţa (2007-2012).

Este preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Informaticienilor din Administraţia Publică (ANIAP) din 2000, potrivit Agerpres.

sursa: http://www.hotnews.ro/stiri – Victor Cozmei

Facebook Comments