Revine din weekend și găsește casa ocupată: „Lucrurile mele aruncate în stradă”

Revenind din weekend, viața s-a transformat într-un adevărat coșmar pentru Paola Barzotti, în vârstă de 46 de ani.

Apartamentul Ater aflat în proprietatea Regiunii Lazio, în cartierul Laurentino 38 din Roma pe care îl deținea, a fost ocupat abuziv de o altă familie.

Când femeia a venit acasă împreună cu cei trei copii ai săi, luni, în jurul orei 19:00, și-a găsit casa ocupată. Mobilierul din apartamentul său, cărțile copiilor, obiectele lor, au fost scoase și aruncate în stradă, lângă coșurile de gunoi.

Pentru situația angajatei primăriei municipale rămâne puțin de făcut, cel puțin pentru moment: familia care a intrat în posesia casei sale, este cunoscută în cartier drept „puțin recomandabilă” – explică Paola, adresându-se jurnaliștilor de la Mattino Cinque  – adăugând: Până și poliția mi-a spus: „Împotriva cui te-ai pus!”.

Femeia a chemat Carabinierii, care au rămas cu ea până la trei dimineața în ziua teribilă de întoarcere. A depus o plângere împotriva acestei familii care domină apartamentul deținut de Regiune. Până în prezent, chiriașii abuzivi încă ocupă interiorul acestei case.

„Suntem nevoiți să dormim în mașină, așa că atunci când, pe timp de noapte, ăștia coboară pentru a arunca lucrurile noastre, încerc să recuperez ce pot“, a adăugat femeia în timp ce fiul său Matei, 23, spune: „Eu și frații mei , amândoi minori, am fost să dormim împreună cu bunicii noștri „. Traducere potrivit tgcom24

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.