Roma, 28 și 29 octombrie 2017 -SACRED ROOTS FEST – festival de muzică corală sacră

Pe 28 și 29 octombrie asociația culturală ARPRO organizează, cu parteneriatul Institutului Cultural Român din București și al Accademiei di Romania din Roma, prima ediție a festivalului Sacred Roots Fest, care reunește coruri din Europa pentru a cultiva pasiunea pentru muzica corală sacră.

Festivalul se desfășoară sub patronajul Ambasadei României în Italia și al Ambasadei României pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran Militar de Malta

Proiectul este finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.

Festivalul propune o nouă abordare a tradiției corale sacre, mai puțin prezentă în panorama muzicală contemporană, cu obiectivul de a deveni un punct de referință pentru iubitorii acestui gen de muzică. De aceea, sunt invitați să participe studenți, profesori, coriști.

Pe 28 octombrie Accademia di Romania va găzdui începând cu orele 10 conferința “Originea cântului coral sacru”, în care vor interveni: E.S. Liviu Petru ZăpîrțanAmbasador al României pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran Militar de Malta, Alina Pârvulescu, secretar general al Asociației Naționale Corală din România și dirijorii corurilor participanteEvenimentul se va conclude cu analiza unei partituri interpretate de participanți.

Pe 29 octombrie la ora 16 va avea loc un maraton muzical la Oratorio del Caravita cu: Arpeggio & Roua, grupul coral al asociației ARPRO, S. Dionisie Exiguul și S.Roman Melodul corurile episcopiei ortodoxe române din Italia, Gaudium Poloniae, corul comunității poloneze din Italia, corul Betel al comunității penticostale române din Italia, Ioan D. Chirescu, corul istoric din Cernavodă și Schola Cantorum al academiei LAR din Roma.

Intrarea la evenimente este gratuită.

Am dorit să plecăm de la început, de la rădăcinile sacre (n.d.r. Sacred Roots) care ne unesc, indiferent de religie sau naționalitate. Vrem să deschidem un dialog intercultural și interconfesional într-o limbă comună: muzica.” a declarat Simona Vasile, președintele asociației ARPRO.

Colaboratori și sponsor: Asociația culturală Roma & Romania, Digi Mobil, Vizion Photography, Trattoria Moderna, Corso Grand Suite, Casa Eledy Ricami Creativi, asociația socio-culturală Vocea Românilor.

Parteneri Media: TVR Internațional, Radio Romania Actualități, Agerpres, Radio Vocativ, Agenda Diasporei, Vocea Românilor.

#SRFest
Eveniment Facebook: https://goo.gl/nyfLgm
Info: [email protected]

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici