Roma aeterna – în epoca medievală și cea modernă de început

Roma medievală
Supraviețuirea Romei după „căderea” Imperiului roman occidental constituie epilogul, concluziile acestei istorii.
Încă din antichitate, două curente opuse de gândire cădeau asupra soartei Romei. Dacă Sfântul Pavel preconizase coexistența comunităților creștine cu puterea laică, temporară, Apocalipsa Sfântului Ioan arată Roma ca pe o femeie desfrânată, împodobită cu purpură și bijuterii, nou Bablion, condamnat pieirii (17-l8).

Se pornea de la tradiția apocaliptică iudaică, dar se însemnau temele condamnării Romei, adesea vehiculate de moraliștii păgâni. Istoria Romei antice fusese străbătută de un curent pesimist. Adesea romanii vedeau în istoria Orașului semnele decadenței. Istoricii afirmau că lumea și deci și Roma, vor dispărea într-o conflagrație universală, în timp ce Apocalipsa profetiza pieirea ei. Angoasa milenaristă dobândea, în mediile creștine – și nu numai în rândurile lor -, o pondere oprimantă. Dar concomitent se exprimă o tendință mult mai puternică, încrezătoare în eternitatea Romei. După invazia lui Alaric și diminuarea brutală a populației Romei, creștinul Sidonius Appolinaris descrie cu entuziasm pe zeița Roma într-un stil epic, îmbibat de reminiscențe vergiliene, Roma este descrisă ca o războinică somptuoasă. Roma jefuită de Alaric și apoi de vandali, solicita Aurorei ca împărat pe Aurelius. Această Romă trăise într-un fel de apocalipsă, dar ea subsista ca Romă aeterna, locaș al puterii temporale, dar și al celei spirituale. Ambiție focalizată de papă Damasius și potențată de către alt papă foarte eficient, Leon I (440-461 d.C). Roma se convertea, din oraș imperial, în cetatea apostolică. Nu murise, ci numai se transformase, în plin Ev Mediu, unde persista vechea asimilare între „Oraș” și „Lume”, Urbi et Orbiș. Un proverb afirmă, în același Ev Mediu, că atâta vreme cât se va menține în picioare Coloseul, va rămâne, tot în picioare, Roma. Când se va prăbuși Coloseul, se va prăbuși și Roma. Iar când se va pabuși Roma se va prăbuși și Lumea. Un document, emanând de la Curia Romei, va decreta în 1162 salvgardarea Columnei lui Traian. Această trebuie să rămână intactă atâta vreme cât va dăinui Lumea.

Dar în realitate, Roma subsista ca o borgata, ca un orășel modest. Longobarzii invadaseră Italia în secolul al Vl-lea și făuriseră în peninsulă un regat, care avea capitală nu la Roma, ci la Pavia, începând din 572 d.C. Longobarzii vor fi înfrânți de Carol cel Mare, dar regatul lor se va menține la Benevent, până către 1047. Roma devenise un orășel modest ca proporții, dar aici veneau Carol cel Mare și Otto, ca să primească cununa imperială. Combatanți înverșunați pentru o supremație temporală, papii vor lupta din Roma împotriva veleităților monarhilor medievali, în special, cum am remarcat în capitolul anterior, în contra suveranilor Sfântului Imperiu. Papa Alexandru III va fonda liga lombardă, în 1167, ca să anihileze ambițiile împăratului Frederic I Barbarossa. încă din secolul al VII- lea, papii nu au mai cerut investitura anterior acordată de împărații de la Constantinopol. De altfel, o primă schismă va diviza Biserica Apusului de cea a Răsăritului între 863 și 867. Această schismă se va opune definitiv catolicismul ortodoxiei  în 1054, când patriarhul Keroularios și papa Leon IX se vor excomunica unul pe altul. Aceste excomunicări nu vor fi anulate decât în 1965. De altfel, în această Romă medievală, vechile monumente antice se ruinau. în 540 d.C, un inventar enumera încă statuile și monumentele unui oraș locuit de o populație destul de numeroasă. Roma nu era încă un morman de ruine ale monumentelor laice, încă păstrate; se adăugau biserici și basilici creștine. Templul lui Romulus și biblioteca Forului Păcii adăposteau, din 526, o fastuoasă biserică. Până la urmă Panteonul este și el conservat, prin transformarea sa într-o biserică a Sfintei Mării a Martirilor. Totuși, în general, monumentele antice cad în ruină. Alcuin, sub Carol cel Mare, constată că Roma echivalează cu o ruină amară. După anul 1000 d.C, atinsă de malarie, Roma se depopulează, iar în 1083, Roma este prădată de către normandul Robert Guiscard, chemat în ajutor împotriva împăratului Henric IV de către papa Gregorius VII. Chiar Coloseul cade victimă seismelor repetate. El este transformat într-o fortăreață, în timpul luptelor neîncetate dintre familiile aristocratice, dornice să obțină prevalență în Roma medievală. Pietrele Coloseului slujesc construirii caselor particulare din apropiere. Renașterea și barocul transformă Coloseul în carieră de piatră, care oferă materiale de construcție utilizate pentru ridicarea palatului Venezia, Cancelariei, palatului Farnese etc. Chiar și cupola basilicii Sfântului Petru utilizează materiale luate din ruinele Coloseului. Restaurarea Coloseului va începe abia sub papa Benedict XIV (1740-l758), care va consacra acest edificiu amintirii martirilor creștinătății. Cad în ruine și forurile Romei antice, iar în 1587 începe reconstrucția Columnei lui Traian, dar în vârful acesteia este așezată statuia Sfântului Petru. Noi monumente apar în Roma Renașterii. Papii atrăseseră la Roma numeroși artiști de valoare, care însă se dispersează în alte locuri, după ce, în mai 1527, Roma fusese cucerită și jefuită de trupele imperiale ale lui Carol Quintul, comandate de conetabilul de Bourbon, ca urmare a alianței încheiate împotriva împăratului între papa Clement și regele Frantois I al Franței.
Totuși cruciații admirau încă monumentele Romei antice. Dar, la un moment dat, Roma încetează a mai fi reședința papală, căci încă din 1309, papii se stabilesc la Avignon, în sudul Franței. În 1348, papa Clement VI cumpără orașul Avignon de la Jeanne I, regina Siciliei și contesă a Proventei, iar Avignon devine ferm reședința unor papi în 1378, când se produce marea schismă a Occidentului. Între 1378 și 1415, catolicismul este condus de mai mulți papi rivali. Cardinalii neitalieni se împotrivesc, în 1378, alegerii lui Urban VI ca papă. Ei îl proclamă papă sau antipapă pe Clement VII, care se instalează la Avignon. În continuare, schisma se agravează când în 1409 este ales un al treilea papă, Alexandru V, instalat la Pisa. Îi urmează tot ca antipapă la Pisa Ioan XXIII, în 1410. Abia conciliul de la Konstanz, desfășurat între 1414 și 1418, destituie pe cei trei papi și convoacă un conclav, care în 1417 îl desemnează ca papă unic pe Martin V. Avignon rămâne însă oraș care aparține papilor până în 1791, când este anexat de Franța. Este oare o întâmplare că în 1815, după restaurarea Bourbonilor pe tronul Franței, Avignon devine centrul terorii albe, declanșate de nobilii anterior emigranți și de partizanii lor? O teroare care îl șochează chiar pe regele Louis XVIII, care taxează pe exponenții acestei terori, îndreptate împotriva foștilor revoluționari și bonapartiști, ca „mai regaliști decât regele”.
Ruinarea vestigiilor Romei antice se accelerează în secolele al XV-lea și al XVI-lea, între domniile lui Martin V, cel ales în 1417, și Urban VIII, papă între 1623 și 1644. Prădarea Romei în 1527 a contribuit la decăderea ei, cum am notat mai sus. Fără îndoială, distrugerea Romei antice, pe care papii nici măcar nu încercau s-o oprească, a suscitat reacții. Cea mai emoționantă a aparținut lui Rafael, care, în 1519, într-o scrisoare adresată papei Leon X, a deplâns-o pe un ton vibrant. Când papa Urban VIII atentează la plăcile de bronz care acopereau porticul Panteonului, Pasquino, un croitor „aparator” al Romei, observă, făcând aluzie la faptul că papa aparținea familiei Barberini: „ceea ce n-au făcut Barljarii, au făcut Barberinii”, quod non fecerunt Barbari, fecerunt Barberini. Rabelais admiră încă Romăa iar Du Bellay deplora îngroparea Romei antice sub noul oraș medieval-renascentist. Secretarul lui Montagne remarcă dezamăgirea marelui scriitor, care nu mai regăsea străvechea Romă. în timpul secolelor de neglijare a vestigiilor Romei imperiale, cutremurele, surparile de teren, aluviunile depuse de Tibru și ruinele vechilor edificii ridicaseră solul Romei. Forul republican devenise un fel de câmpie, numită Campo Vaccino. Romă umaniștilor era îngropată. Centrul Romei pontificale se situa pe malul drept al Tibrului. Papii voiau să coreleze acest centru spiritual, Vaticanul, de principalele biserici ale noii Rome. Un nou urbanism luă naștere.

Roma modernă
în secolul al XVII-lea Roma era încă un oraș modest, unde alături de biserici somptuoase se aflau cartiere sărace și insalubre. Napoli era cel mai populat oraș al Italiei, de fapt al treilea din Europa, după Londra și Paris. Papii făuresc un stat papal printre numeroasele principate și regate ale Italiei. Acest stat cuprindea nu numai Latiul, ci și o mare parte din Italia centrală, până la Adriatică și fluviul Po ori Padul. În plus, se produce un reviriment al interesului pentru Roma, intens vizitată de englezi și de francezi. în gravurile sale, Piranese relevă lumii un aspect nou al Romei. Aceste gravuri reproduc ruinele sau utilizează o reconstrucție imaginară a lor. Napoleon ocupă și anexează o Romă unde restaurarea vechilor monumente începuse. El avea cultul antichității și al clasicismului. își propunea să restaureze tot ce se putea din vechea Romă. Izbutește să degajeze Forul lui Traian și Forul republican, unde săpăturile ating nivelul celebrei uia sacră. Pincio este amenajat și sunt reabilitate palate și situri arheologice. Sunt plantați arbori pe bulevarde și în grădini, se redescoperă centrul Romei antice. Resurecția acesteia conferea idei monarhice a lui Napoleon chezășia unui model etern. Chateaubriand constată însă că, în mare parte, dispăruseră Roma antică și cea medievală. Reunificarea Italiei stimulează însă dezvoltarea Romei. Când piemontezii întreprind unificarea Italiei, la fel că Bourbonii din Napoli, papii încearcă să reziste. Armată pontificala este înfrântă, dar, până în 1870, trupele franceze apăra un stat papal limitat, diminuat la Latiu. Plecarea francezilor în 1870 îngăduie regilor Italiei să-și instaleze capitală la Roma. Papa se declară prizonier, până când, în 11 februarie 1929, acordul de la Latran transformă Roma în capitală a două state, Roma și Vaticanul. în secolul al XlX-lea, Roma fusese al cincilea oraș al Italiei.

Până la al doilea război mondial, Roma era încă al doilea oraș al Italiei, primul loc revenind centrului urban de la Milano, metropolă economică a Italiei, mare aglomerație industrială, comercială și intelectuală, „capitala reală” a regatului, cum spuneau locuitorii lui.
Am observat că Roma întrunea capitală a două state. Statul Vaticanului grupează acum aproape o mie de locuitori și are o suprafața de 44 de hectare, în care figurează imensă basilica a Sfântului Petru, cu piață din jurul catedralei, palatul pontifical cu anexele lui (Capela sixtină, bibliotecă, pinacotecă, un muzeu, un colegiu european, palatul justiției, postul de radio, faimoasele grădini ale Vaticanului etc). Douăsprezece edificii, la Roma și Castel Gondolfo sunt înzestrate cu extra-teritorialitate.
Procesul readucerii la suprafața a ruinelor Romei imperiale antice a continuat și continuă și în prezent. Nu este mai puțin adevărat că acțiunile urbanistice, întreprinse după 1925 de dictatură fascistă a lui Benito Mussolini, au afectat drastic reabilitarea Romei antice. Paranoic că orice dictator, „ii duce” a lansat un plan de dezvoltare urbanistică, nociv restaurării Romei antice. Urbanismul fascist pompos, ultraclasicizant, a lovit din plin forurile antice. O parte relevanță din forurile imperiale a dispărut sub grandomanul bulevard, care se intitulează „Via cjei Fori imperiali” și care conduce „triumfal”, excesiv de vanitos, de la Piazza Venezia până la Coloseu. De aceea s-a afirmat că separarea Forului republican de cele imperiale, datorită realizării acestui grandoman bulevard, a dăunat grav resuscitării unui trecut, de la care de altfel Mussolini se reclamă. Ideea imperială a fasciștilor a amputat orașul străvechi. Totuși vestigiile antice sunt extrem de numeroase, deși ele se înserează în textură urbană modernă că o paranteză, cum se spune. Roma a devenit primul oraș al Italiei, cu o populație de trei milioane de locuitori, față de un Milano locuit de ceva mai mult de un milion și jumătate de oameni. Este însă adevărat că aglomerația milaneză grupează aproape patru milioane de ființe. Dar și Roma a devenit un mare centru economic, și nu numai cultural și politic. Că o metropolă tentaculara, este înzestrată cu o viață diversificată, unde se amalgamează febră modernității și stupefiantele urme ale antichității și Evului Mediu.
„Roma, Roma” că să reluăm uluitoarea exclamație a lui Federico Fellini, „ii maestro”. Ca un oraș permanent frecventat de nenumărați turiști. Ca un oraș al bucuriei de a trăi, „la joie de vivre”, cum spun francezii. Ca un oraș al desfătărilor, unde chiar pe artera modernă principală, Via Veneto se plimbă lumea. „Roma hoață””, „Roma la ladra”, cum o definesc, cu obidă, anumiți lombarzi, care îi reproșează că absoarbe resurse economice făurite de ei. Uitând câți străbuni ai lor au zăcut în temnițele austriace sau și-a dat viață pentru o Italie unificată. Ca un oraș pe care atâția turiști îl preferă încântătoarei Florente, stupefiantei Venetii, frumosului Napoli și chiar Parisului. Ca un oraș unde nivelul de trăi crescuse vizibil din noiembrie 1998 până în mai 1999. Fascinația exercitată de această Romă atrage că un magnet pe orice iubitor de artă, de cultură, de frumos, de varietate arhitectonică și de altă natură: mentală, culturală, socială, economică etc.
Roma este cu adevărat eternă. Coloseul nu a căzut în întregime. Așadar nu a căzut nici Roma și nici Lumea. Roma va dăinui până la sfârșitul veacurilor. Oare mesajele papale nu se adresează „Lumii și Orașului”, Urbi et Orbii? Lumea nu poate fi concepută fără strălucirea orbitoare a Romei. într-adevăr, toate drumurile Lumii duc la Roma. Care și-a pierdut Imperiul, dar nu și forță intrinsecă, frumusețea fără seamăn. Ce poate fi mai seducător decât să trăiești ori măcar să vizitezi Roma? Ce poate fi mai captivant decât să sorbi bogăția culorilor, panoramă atâtor monumente, care te întâmpina la tot pasul în Roma Aeternal Pe 21 aprilie, ziua legendară a întemeierii Romei, că și în orice zi a anului, sub cerul clement al capitalei culturii universale. „Roma, una citta meravigliosa”. (City.com)

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.