ROMA: Cea mai mare alertă teroristă, vânătoarea contra unui sirian – Interceptare telefonică: „mâine mă duc în paradis”!

Chestura din Roma se află cu toate echipajele în alertă maximă, filtrând orașul.

Alertă de terorism în Roma, după ce poliția a emis un ordin de urmărire a unui tânăr sirian.

Într-o interceptare telefonică, băiatul a spus: „mâine la Roma voi merge în rai.” Pentru a divulga primii știrea, care nu a fost confirmată de către autorități, a fost Corriere della Sera.

Agenții capitalei au o fotografie și o dată de naștere, în timp ce numele nu este confirmat, pare că ar avea trei profiluri pe Facebook. Cei de la DIGOS sunt să foarte atenți, nota emisă către toate patrulele ca în caz de interceptare, să-l aresteze pe loc.

Generalitățile sirianului nu au fost divulgate, scrie Corriere, în scopul de a efectua investigații preventive și, mai presus de toate, să nu elimine posibilitatea de a verifica orice contacte pe care suspectul le-ar avea în oraș.

Șeful de la Combaterea terorismului, care este responsabil de anchetă, a primit, de asemenea, sprijin din partea serviciului secret. Sirianul era pe lista de „suspecți”, cei care sunt monitorizați cu prioritate de către agențiile de informații.

Fotografia care a ajuns la patrule arată un băiat cu barbă, născut în Siria pe 5 mai, 1991. O imagine făcută în Pariser Platz, în fața porții Brandenburg din Berlin. O alegere simbolică, poate! Același oraș în care în 2016, Anis Amri, un tunisian de 25 de ani, a secerat  mulțimea, în una dintre piețele de Crăciun din cartierul Charlottenburg, ucigând 12 persoane și rănind 56.

Amri a fost apoi interceptat și ucis în Italia, în Sesto San Giovanni (Milano), în timp ce căuta contacte ale unei rețele extremiste. Poate aceleași pe care suspectul sirian s-ar putea acum baza.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.