Pe 21 aprilie, în anul 753 î.e.n., Romulus punea piatra de temelie a Romei, oraş care de-a lungul istoriei avea să fie capitala unei monarhii, a unei republici şi a unui imperiu.
Ab urbe condita! Astfel a răsunat deasupra celor Şapte Coline, strigătul triumfător în latină care anunţa fondarea Romei în anul 753 înainte de Hristos.
Conform miturilor Lumii Antice, Roma a fost întemeiată şi ridicată la rang de capitală în data de 21 aprilie 753 de către doi fraţi gemeni, cu atribute de semizei. Este vorba evident de Romulus şi Remus.
Din punct de vedere strict istoric şi arheologic, se pare că zona pe care a fost ridicată Roma era locuită încă din secolul unsprezece înainte de Hristos, după cum confirmă urmele unor fortificaţii străvechi de sub Colina Palatină.
Altă legendă ne povesteşte despre o femeie misterioasă pe nume Roma, care a navigat spre Peninsula Italică alături de căpetenia tracă Eneas şi restul supravieţuitorilor căderii cetăţii Troiei.
După Romulus, pe tronul cetăţii a mai domnit un număr de şase regi până în anul 509 înainte de Hristos, când locuitorii s-au răsculat contra ultimului rege, Tarquinius Superbuis, şi au instaurat republica romană.
Vechii romani credeau cu străşnicie în cele două mituri distincte care explicau originea lor, cel al lui Romulus şi Remus, alături de cea a navigatorului fugar Eneas.
Sfârşitul sângeros al miturilor explică parţial rădăcinile sângeroase ale istoriei ulterioare a Romei, alături de perioadele deloc rare de războaie civile.
Originea divină şi destinul aparte al personajelor menţionate provin fără îndoială dintr-o perioadă îndepărtată, când adevărul istoric se contopea cu fantezia populară.
În loc să-i ucidă, sclavul îi așază într-un coş de răchită pe care îl pune în apele râului Tibru. Copiii plutesc în siguranţă până cînd coşul se opreşte pe viitoarea Colină Palatină, unde sunt găsiţi de o lupoaică cu pui care-i adoptă şi hrăneşte.
În realitate, lupoaica era Acca Laurentia, o prostituată, care își striga ciobanii din zonă, clienții, imitând urletul lupului. Ciobanii care au găsit copiii, i-au dus ei spre grijă.
Moştenitori ai tronului, cei doi intră în conflict asupra locului care avea să fie piatra de fundament a noii capitale. Romulus prefera Colina Palatina, iar Remus Colina Aventina. Cei doi se ceartă, conflictul culminând cu momentul în care Remus dărâmă un zid proaspăt ridicat de Romulus, iar acesta înfuriat, îşi ucide fratele.
În ciuda fratricidului, Romulus întăreşte fortificaţia pe care o numeşte Roma, iar aşezarea începe să atragă tot mai mulţi oameni din împrejurimi.
Poetul antic Vergilius şi-a scris opera principală, Eneida, în timpul primei decade a conducerii lui Augustus. Poemul reproduce un mit mai vechi despre aventurile lui Eneas, un prinţ troian care a scăpat din cetate imediat după ce grecii aheeni au incendiat-o.
Eneas a reuşit să fugă alături de tatăl său, fiul său cel mic şi alţi câţiva refugiaţi troieni. Eneas avea cu el o statuie sacră salvată din mâinile grecilor, intitulată Palladium.
Între cei doi se pare că a fost o relaţie deosebit de pasională. Căci după ce Eneas şi oamenii săi părăsesc Cartagina şi se îndreaptă spre Peninsula Italică, regina Dido se sinucide, nu înainte de a-i blestema pe Eneas şi pe toţi descendenţii acestuia.
Blestemul explică la nivel mitologic rivalitatea istorică dintre romani şi cartaginezi. Ultimele şase cărţi ale Eneidei ne relatează despre sosirea şi stabilirea lui Eneas în Peninsula Italică precum şi încercările sale de a găsi pământuri pentru oamenii săi şi creeze stabile alianțe cu localnicii.
Cu toate că legendele despre Eneas le precedă pe cele cu Romulus şi Remus, mitul fondatorului trac nu a fost edificat definitiv decât după opera poetului Vergilius. Acest fapt nu a servit doar la cimentarea mitului Eneidei dar a servit mai ales ca motiv de propagandă pentru legitimitatea domniei lui Augustus.
Mai departe, scrierile lui Vergilius menţionează Războaiele Punice, victoria lui Octavian de la Actiom asupra lui Marc Antoniu şi Cleopatrei precum şi despre măreţia lui Eneas oglindită în bravura descendenţilor săi Iulius Cezar şi Augustus.
Miturile curg mai departe povestindu-ne despre Eneas şi el un semizeu, fiu al zeiţei Afrodita şi al muritorului Anchises, care a fugit din Troia în flăcări alături de fiul său, Ascanius. După numeroase aventuri şi peripeţii, cei doi au ajuns în aşezarea Laurentum de pe coasta de vest a Peninsulei Italice.
Alba Longa, Albano de astăzi, a fost locul unde de-abia peste douăzeci de generaţii de la strămoşul Eneas, aveau să se nască cei doi gemeni, Romulus şi Remus.
(Surse istorice de pe mai multe site-uri românești și italiene)