Roma, orașul ,,blindat,, – Sărbătorirea celei de a 60-a aniversări a tratatelor de la Roma

Șefii de stat sau de guvern din UE s-au reunit la Roma.

Astăzi 25 martie, pentru cea de a 60-a aniversare a tratatelor de la Roma, șefii de stat sau de guvern din UE s-au reunit la Roma. Aceasta va fi o ocazie de a reflecta asupra stării Uniunii Europene și a viitorului procesului de integrare. Se preconizează că liderii vor adopta o declarație care stabilește o viziune comună pentru anii care urmează.

Această va fi o ocazie pentru a ne sărbători istoria împreună şi pentru a face bilanţul a şaizeci de ani de integrare. Nu este un secret faptul momentul istoric cu care ne confruntăm necesită o reflecţie mai profundă şi mai solidă cu privire la provocările Uniunii pe termen scurt şi mediu.”  (Preşedintele Donald Tusk, prim-ministrul Paolo Gentiloni şi prim-ministrul Joseph Muscat în scrisoarea de invitaţie adresată şefilor de stat sau de guvern ai UE)

Pregătirile pentru aniversare

Vizita la Roma

Cu o săptămână înaintea festivităților președintele Donald Tusk a vizitat Roma, unde a participat la Conferința președinților parlamentelor din UE cu ocazia celei de a 60-a aniversări a Tratatelor de la Roma. De asemenea, acesta s-a întâlnit cu președintele Italiei, Sergio Matarella.

„Tratatele de la Roma au început un proces care, între timp, a readus multe țări pe calea libertății și a prosperității, la est și la vest”, a declarat Tusk în fața Senatului Republicii Italiene la 17 martie 2017. „Acest lucru ne-a ajutat să înțelegem că, atunci când Europa are o poziție slabă, fiecare țară în parte va fi slabă. Dacă Europa este puternică, statele ei membre sunt puternice.”

Reuniunea informală de la Bruxelles

Vineri, 10 martie, cei 27 de lideri au participat la o întâlnire informală la Bruxelles pentru a pregăti cea de a 60-a aniversare a tratatelor de la Roma și au discutat principalele elemente ale Declarației de la Roma.

Dezbaterea s-a axat pe viitorul UE, inclusiv pe ideea unei Europe „cu mai multe viteze”.

„Atunci când vorbim despre diferitele scenarii pentru Europa, obiectivul nostru principal ar trebui să fie acela de a consolida încrederea reciprocă și unitatea în rândul celor 27 de țări. Iar după dezbaterea de astăzi, pot spune deschis că toți cei 27 de lideri și-au exprimat acordul față de acest obiectiv”, a declarat președintele Tusk la conferința de presă care a urmat întâlnirii.

Summitul de la Malta

Mai devreme anul acesta, cei 27 de lideri s-au mai întâlnit în Malta pentru a demara pregătirile pentru aniversarea de la Roma. Discuțiile s-au bazat pe o reflecție politică asupra viitorului UE cu 27 de state membre, lansată imediat după ce Regatul Unit a votat să părăsească Uniunea Europeană, la 23 iunie 2016, și continuată la Bratislava, la 16 septembrie 2016.

Astăzi, la ora locală 11.00 va avea loc  Ceremonia semnării Declarației de la Roma. Iar la ora 12.00 Conferința de presă cu participarea președinților Donald Tusk, Jean-Claude Juncker și Antonio Tajani, a prim-ministrului Paolo Gentiloni și a prim-ministrului Joseph Muscat.

Context

Tratatele de la Roma sunt tratatele fondatoare care au instituit Comunitatea Economică Europeană (CEE) și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA), ele fiind semnate la 25 martie 1957 și intrând în vigoare la 1 ianuarie 1958.

Având structuri instituționale similare celor ale Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO), noile comunități dispuneau, la rândul lor, de patru instituții: o comisie, un consiliu, o adunare și o curte, ultimele două folosite în comun cu CECO.

Prima reuniune a Consiliului CEE a avut loc la 25 ianuarie 1958, fiind prezidată de Victor Larock, Ministrul Afacerilor Externe al Belgiei.

Pentru un studiu mai aprofundat legat de istoria Uniunii Europene vă punem la dispoziție următoarele legături: Istoria UE, Consiliul European de-a lungul timpului, Procesul de reflecție politică privind viitorul Uniunii Europene.

Astăzi dimineață, trecând prin centru Romei, personal am observat o puternică desfășurare de forțe menite să asigure securitatea orașului, în special a zonelor de interes privind desfășurarea manifestărilor. Linii de transport în comun deviate sau anulate, stații de metrou închise și dispozitive de pază militarizată predispuse strategic.

Tot astăzi sunt anunțate demonstrații. Momentul protestelor a fost definit în sens larg deoarece – spune poliția – este o activitate complexă de mediere cu promotorii protestelor într-o perspectivă de colaborare, care va continua până la sfârșitul evenimentului de maximă importanță.“

Protestele încep de la 11:00, cu mișcarea „Europa noastră“ și „Mișcarea federalistă europeană“; alte evenimente, răspândite pe tot parcursul zilei, au fost anunțate de „Partidul Comunist“, „Mișcarea Acțiunea Națională“ și „Platforma socială  Eurostop “.
Acestea încep de la 11:00, cu „Europa noastră“ și „Mișcarea federalistă europeană“. Alte proteste, răspândite pe tot parcursul zilei, au fost anunțate de către „Partidul Comunist“, „Mișcarea Acțiunea Națională“ și „Platforma Socială Eurostop“.

Președintele României Klaus Iohannis este alături de ceilalți președinți de stat și de guvern ale statelor membre ale UE, participând la toate evenimentele prevăzute în program. Ieri a fost primit de către Papa Francisc, la Vatican. Mâine, Duminică, 26 martie ora 17:00 (ora României), la Accademia di Romania, Roma – președintele va avea o întâlnire cu studenți și cadre didactice de naționalitate româna din Italia.

Au fost folosite pentru documentare site-urile Consiliului Europei și cele guvernamentale italiene. Vom reveni cu amănunte.

Facebook Comments