România – Înmatricularea autovehiculelor se va face mai ușor – documente eliberate online

Înmatricularea autovehiculelor se va face mai ușor, după ce Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) a simplificat procedura. Anunță Stiritvr.ro

Astfel, anumite documente vor fi eliberate online, iar dealerii auto vor putea înmatricula mașini în numele clienților.

Simplificarea procedurii de înmatriculare a autovehiculelor vine după ce un ordin al Ministrului Afacerilor Interne a fost publicat în Monitorul Oficial.

Astfel, se creează premiselor pentru furnizarea online a următoarelor servicii: eliberare duplicat certificat de înmatriculare, radiere din oficiu sau păstrare combinaţie număr de înmatriculare.

Ordinul menționat vizează eliminarea unor documente pentru următoarele operaţiuni:

duplicat al certificatului de înmatriculare (cartea de identitate a vehiculului), înmatriculare/transcriere (fişa de înmatriculare), precum și instituirea verificării conformităţii plăcilor cu număr de înmatriculare pentru care deţinătorul şi-a exprimat opţiunea de păstrare, cu standardele în vigoare și calitatea acestora.

Potrivit sursei, un vehicul nou va putea fi înmatriculat de către operatorul economic care are ca obiect de activitate vânzarea vehiculelor noi, în numele cumpărătorului, în baza unui contract de mandat încheiat între aceştia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.