România înregistrează în UE o situaţie îngrijorătoare în ceea ce priveşte rata de părăsire timpurie a sistemului de educaţie

În ultimii 8 ani, populaţia şcolară din România a scăzut continuu, de la 4,2 mil. persoane în anul 2010, la 3,5 mil. în prezent. Cauza principală este direct legată de sporul natural negativ din ultimele două decenii, dar şi de migraţia internaţională.

Dacă ne uităm la datele din anul şcolar 2010/2011, în termeni relativi, cea mai mare scădere a populaţiei şcolare (cu 39,0%) s-a înregistrat în învăţământul superior.  De asemenea, învăţământul preşcolar a înregistrat un număr de copii cu  22,6% mai mic faţă de 2010, iar elevii din învăţământul preuniversitar sunt cu circa 6% mai puțini. Câteva explicații.

Ca structură, dacă am lua un grup de 100 de elevi în învățământ, 15 ar fi antepreşcolari şi preşcolari, 70 ar fi înscriși în învăţământul preuniversitar şi restul de 15 ar fi studenți.

Deși invocată drept prioritate de toate guvernele ultimilor 25 de ani, educația a fost în realitate o sumă de proiecte uneori contradictorii ale fiecarui ocupant al fotoliului de ministru.

„Legea educaţiei, deşi vastă şi detaliată, nu reuşeşte să reglementeze toate aspectele sistemului educaţional, în special în ceea ce priveşte evaluarea sistemului şi reperele cercetării ştiinţifice. Pe de altă parte, volatilitatea sistemului a condus la neclarităţi şi/sau decalaje în aplicarea unor proceduri în ceea ce priveşte calitatea actului educaţional sau a managementului din unităţile de învăţământ.

Mai mult, desfiinţarea şcolilor de arte şi meserii (în anul 2009) a făcut aproape imposibilă continuarea studiilor pentru un număr important de elevi care au absolvit clasa a VIII-a, în special din mediul rural, unde reţeaua liceelor este mult mai slab dezvoltată în comparaţie cu mediul urban”, se arată într-o analiză a Institutului Național de Statistică, consultată de HotNews.ro.

Fenomenul prezintă un impact uriaș în economie, desfiinţarea programelor de învăţământ care vizau meseriile însemnând, pe termen lung, un deficit de forţă de muncă pentru un segment ocupaţional pe piaţa muncii.

Începând cu anul şcolar 2011-2012 a fost reintrodus învăţământul profesional, cu durată de doi ani. Această măsură a fost promovată printr-un program naţional  şi a urmărit să ofere o alternativă celor care doreau să urmeze o rută de educaţie şi pregătire practică în cadrul unui program specializat de profesionalizare accelerată, dezvoltat în parteneriat strâns cu mediul de afaceri. Înscrierea în această formă de învăţământ era posibilă după finalizarea clasei a IX-a.

De asemenea, au fost introduse stagii de pregătire practică cu durata de 6 luni pentru elevii care finalizau clasa a X-a în cadrul învăţământului liceal şi doreau dobândirea unei calificări profesionale de nivel 2.  Ordonanţa de urgenţă dată în decembrie 2013, care modifică anumite prevederi ale legii educaţiei, stabileşte că învăţământul obligatoriu cuprinde 11 ani (de la clasa pregătitoare la clasa a X-a), ciclul inferior al liceului fiind astfel parte integrantă a învăţământului obligatoriu. De asemenea, în urma acestei decizii, s-a înfiinţat învăţământul profesional de trei ani.

„Calitatea unui sistem de educaţie trebuie să fie propagată pe piaţa forţei de muncă şi, mai departe, să se reflecte în gradul de dezvoltare a economiei naţionale şi a societăţii.

În ţara noastră, lipsa unui sistem de monitorizare funcţional în ceea ce priveşte relaţia dintre oferta educaţională şi cererea actuală şi de perspectivă a pieţei forţei de muncă a generat disfuncţii semnificative ale sistemului de educaţie: specializări limitate sau perimate, neglijarea formării de specialişti în anumite domenii de interes şi supraaglomerarea altora, subocuparea forţei de muncă etc. „, se arată în analiza INS.

  • În România ultimilor 18 ani, participarea la educaţia formală a evoluat diferit, situaţia fiind, pentru cele mai multe dintre niveluri, nefavorabilă

Una din cele mai cuprinzătoare forme de instruire – educaţia formală – ocupă un loc important în formularea politicilor sociale, participarea la educaţia formală a populaţiei şcolare (grupa de vârstă oficială 0-23 ani) constituind motorul de dezvoltare a capitalului uman al unei naţiuni..

În învăţământul primar şi gimnazial, de exemplu, fenomenul de neparticipare la educaţie s-a accentuat în mod evident, rata netă de cuprindere (numărul copiilor/elevilor/studenţilor de vârstă oficială corespunzătoare fiecărui nivel de educaţie, cuprinşi în aceste niveluri de educaţie,  ca raport procentual din populaţia totală din aceeaşi grupă oficială de vârstă) înregistrând o tendinţă descrescătoare, de la 92,3% în anul şcolar 2000/2001, la 82,8% .

În învăţământul postliceal şi superior, deşi rata netă de cuprindere aproape s-a dublat în perioada analizată, valoarea indicatorului se menţine la niveluri scăzute (39,7% ).

În cazul celor două niveluri de educaţie (postliceal şi superior), motivul principal al participării scăzute îl reprezintă grupa de vârstă caracteristică, respectiv 19-23 ani, vârste la care o pondere importantă a populaţiei alege să intre pe piaţa forţei de muncă.

Cea mai mare rată netă de cuprindere în învăţământ se înregistrează în Municipiul Bucureşti (95,5%), următorul judeţ în ierarhie fiind Cluj (87,0%).

La polul opus, cu cele mai mici rate nete de cuprindere în învăţământ, se află judeţele Giurgiu (46,8%) şi Ialomiţa (48,9%).

  • Evoluţiile abandonului şcolar din ultimii ani pun în evidenţă vulnerabilitatea României în ceea ce priveşte accesul la educaţie

Un indicator statistic care semnalează lipsa participării la educaţie este abandonul şcolar.

Pe medii de rezidenţă, abandonul şcolar este mai frecvent în mediul rural, în special pentru învăţământul gimnazial. În învăţământul primar nu există diferenţe semnificative între urban şi rural, în ceea ce priveşte rata abandonului (decalajul pe medii de rezidenţă atingând un maxim 0,6 puncte procentuale în anul şcolar 2015-2016).

O evaluare mai detaliată a pierderilor şcolare, inclusiv a fenomenului de abandon şcolar, se poate realiza prin metoda analizei pe cohorte. Această metodă de măsurare presupune urmărirea participării la educaţie a unei cohorte de elevi, pe întreg parcursul unui ciclu şcolar (clasele I-IV, clasele V-VIII) şi calcularea pierderilor înregistrate în această perioadă ca urmare a abandonului, repetenţiei sau a altor cauze (exmatriculare, deces etc.).

Analiza pe cohortă este o cale alternativă de evaluare a abandonului şcolar, metoda folosită în prezent (cunoscută ca metoda intrare-ieşire), urmărind numai abandonul înregistrat pe parcursul unui an şcolar. Rata de părăsire timpurie a sistemului educaţional de către tineri este un alt indicator relevant care reflectă participarea la educaţie.

•România înregistrează o situaţie îngrijorătoare în ceea ce priveşte rata de părăsire timpurie a sistemului de educaţie

România înregistrează o situaţie îngrijorătoare în ceea ce priveşte rata de părăsire timpurie a sistemului de educaţie, chiar şi în condiţiile în care în ultimii ani se observă o tendinţă descrescătoare a fenomenului.

În România, rata de părăsire timpurie a școlii a fost de 18,5% în 2016, în condiţiile în care ţinta Strategiei Europa pentru anul 2020 este fixată la 11,3%. Pentru perioada 2007-2016, anul 2008 marchează cea mai scăzută valoare înregistrată în România pentru acest indicator (15,9%).

Sprijinul acordat părinților și profesorilor care lucrează cu elevi aflați în situații de risc ridicat este insuficient. Punerea în aplicare a strategiei privind reducerea părăsirii timpurii a școlii, adoptată în 2015, înregistrează întârzieri.

Programele „a doua șansă” nu iau pe deplin în considerare varietatea și amploarea nevoilor. Sistemul informatic integrat pentru educație, care include indicatori specifici pentru părăsirea timpurie a școlii, nu este încă pe deplin funcțional.

Printre factorii care contribuie la părăsirea timpurie a școlii, menționați în cadrul strategiei naționale, se numără sărăcia, munca sezonieră prestată de copii, nivelul limitat de instruire a părinților, un grad redus de accesibilitate a serviciilor de educație și infrastructura limitată.

Datele arată că fenomenul de părăsire timpurie a sistemului de educaţie a urmat o evoluţie ciclică în perioada 2007-2016: a fost mai frecvent întâlnit în rândul populaţiei de sex feminin, în perioada 2007- 2009, după care a urmat o inversare  de situaţie în perioada 2010-2015. În anul 2016, fenomenul de părăsire timpurie a sistemului de educaţie revine mai frecvent în rândul populaţiei feminine.

În România, evaluarea calităţii procesului educaţional se realizează pe baza unor indicatori elaboraţi de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), pentru învăţământul preuniversitar şi de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), pentru învăţământul superior.

Cele două instituţii publice sunt de interes naţional şi au fost înfiinţate cu scopul de a asigura calitatea educaţiei în toate nivelurile de învăţământ. ARACIP şi ARACIS elaborează metodologiile şi standardele pentru diferitele tipuri de programe şi furnizori de învăţământ preuniversitar şi superior.

Pe baza datelor statistice, evaluarea calităţii procesului educaţional în cadrul sistemului naţional de învăţământ se realizează pornind de la principalele rezultate ale activităţii educaţionale, utilizându-se un set de indicatori statistici care reflectă rezultatele obţinute la bacalaureat, promovabilitatea elevilor şi situaţia şcolară.  Perioada 2001-2017 a fost marcată de două etape distincte în ceea ce priveşte evoluţia numărului de  elevi care au promovat examenul de bacalaureat.

Creşterea din perioada 2001-2008 (cu un maxim în anul şcolar 2007/2008 de 200 mii persoane) a fost urmată de o perioadă de scădere abruptă, până la peste jumătate, în  anul şcolar 2015/2016 (96 mii persoane). Pe sexe, distribuţia păstrează aceeaşi tendinţă de evoluţie, ponderea elevelor care au promovat examenul de bacalaureat fiind tot timpul mai mare decât cea elevilor de sex masculin.

În corelaţie directă cu absolvenţii de liceu care au promovat examenul de bacalaureat, absolvenţii învăţământului superior au urmat aceeaşi evoluţie în timp, însă, în mod evident, cu un decalaj de trei ani (punctul de maxim a fost anul universitar 2010/2011, iar cea mai evidentă scădere s-a înregistrat la sfârşitul anului universitar 2013-2014, când numărul de absolvenţi a scăzut la 59,2% comparativ cu anul de vârf 2007-2008).

În anul universitar 2015/2016, numărul absolvenţilor cu diplomă din învățământul superior a scăzut cu 11,7 mii persoane, comparativ cu anul universitar 2014/2015.

Modificările structurale ale distribuţiei absolvenţilor din învăţământul superior, pe principalele grupe de specializări, au fost marcate în anul universitar 2015/2016 de o scădere semnificativă înregistrată în mai multe domenii.

De exemplu, în termeni relativi, cel mai mult a avut de suferit domeniul Tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor (TIC), cu o scădere de 16,1% faţă de anul universitar 2014/2015.

O reducere semnificativă a numărului de absolvenţi cu diplomă, în anul universitar 2015/2016 față de anul precedent, s-a înregistrat şi la specializările Sănătate şi asistenţă socială (cu 14,8%) şi Afaceri, administraţie şi drept (cu 12,6%).

Un alt indicator relevant este numărul de studenţi din învățământul universitar de licență care revin la un cadru didactic.  După o perioadă în care ritmul de creştere al numărului de studenţi a fost mult superior ritmului de creştere al numărului de cadre didactice din învăţământul superior şi în care, în mod evident numărul de studenţi ce reveneau unui cadru didactic a crescut peste valorile critice de calitate (cu un maxim în anul universitar 2007/2008 de 28 studenţi/cadru didactic), a urmat o perioadă de revenire la valorile normale.

•Unde suntem în Europa? Ponderea tinerilor care părăsesc sistemul educaţional ne plasează pe antepenultimul loc în UE

 

Datele pentru UE28 indică un număr de aproximativ 107,5 milioane de elevi şi studenţi înscrişi în sistemul general de învăţământ, la toate nivelurile de educaţie.

În Europa, tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani se confruntă adesea cu alegerea de a-şi continua studiile, de a se orienta spre o formare profesională sau de a căuta un loc de muncă.

Învăţământul obligatoriu de zi durează, în medie, 9 sau 10 ani în majoritatea statelor membre ale UE şi, în general, se încheie la sfârşitul ciclului de învăţământ secundar inferior.

Valoarea medie la nivelul UE28 pentru rata de părăsire timpurie a sistemului educaţional de către tineri (18-24 ani) a fost de 10,7%, în Malta înregistrându-se cea mai mare valoare (19,7%), aproape dublu faţă de media UE28 şi de peste 7 ori mai mare faţă de cea mai mică valoare înregistrată în rândul statelor membre, mai precis în Croaţia (2,8%).

Ponderea tinerilor care părăsesc sistemul educaţional are o valoare ridicată în România (18,5%), plasând ţara noastră pe antepenultimul loc în ierarhia UE28. Şansele de a ocupa un loc decent de muncă sunt considerabil mai mari pentru cei care au un nivel de educaţie mai ridicat.

Din nou, Croaţia se remarcă între statele membre UE cu o pondere extrem de ridicată a gradului de instruire a tinerilor de 20-24 ani (96,3%), fiind cu peste 13 puncte procentuale superioară mediei înregistrată la nivelul UE28 (83,1%) şi la o distanţă apreciabilă faţă statul membru care se plasează pe ultimul loc, Spania (70,9%). România se află în eşalonul ţărilor defavorizate (79,9%).

În aceeaşi direcţie, se încadrează şi indicatorul ponderea persoanelor de 30-34 ani cu studii superioare, cinci din statele membre UE ieşind în evidenţă cu valori ale acestui indicator care depăşesc 50%:  Lituania, Luxemburg, Cipru, Irlanda şi Suedia. La polul opus, cu diferenţe mai mari de 10 puncte procentuale sub nivel mediei UE28 (39,1%), se plasează Italia, România şi Croaţia.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.